SFINŢII

TEREZA NEUMANN

Semne timpurii

Născută la 8 aprilie 1898 în localitatea Konnersreuth din Bavaria, Tereza a fost prima din cei 11 copii (după unii, a fost a doua din cei 10 copii) ai lui Ferdinand şi Ana.

Părinţii erau ţărani modeşti (poate, croitori) cu posibilităţi materiale reduse.

Copilă veselă, comunicativă, spontană şi vioaie (chiar iute din fire), Tereza iubea natura dar avea o mare aversiune pentru minciună, aşa se poate explica lipsa ei de interes pentru poveşti şi jucării.

Cel dintâi fapt semnificativ din viaţa Terezei l-a constituit prima cuminecare (însoţită şi de primul extaz). Şi dacă în acea vreme cuminecarea se făcea doar cu ocazia marilor sărbători, ea practica des cuminecarea spirituală.

Ca elevă a fost silitoare. conştiincioasă, dar lecturile sale erau reduse; am putea aminti printre aceste lecturi Filoteia, a Sf. Francisc de Sales şi Istoria unui suflet, a Sf. Tereza de Lisieux. De asemenea avea o mare afecţiune pentru Patimile Mântuitorului şi o dorinţă vie să devină misionară în Africa. Providenţa, însă, îi pregătea o altă chemare. Datorită greutăţilor familiale, Tereza a fost angajată ca servitoare la Martin Neumann, ţăran înstărit, care avea prăvălie. La cei 14 ani ai săi, Resl (cum o dezmierdau ai casei) era zdravănă, cu o excepţională putere de muncă; după lucrul câmpului de peste zi mai avea putere să servească şi să facă ordine în prăvălie, păstrându-şi veselia sinceră şi buna dispoziţie.

Pe timpul războiului (1914-1918) Tereza efectua cele mai grele munci bărbăteşti, fiind în stare să ridice saci de 50-60 kg, era considerată printre cele mai harnice şi mai puternice femei din partea locului. Şi avea doar 16 ani!(23)

Cu toate ocupaţiile sale multiple, Tereza nu neglija latura spirituală; în ceea ce priveşte specificul vârstei, ea era departe de orice tentaţie, respingând bărbăteşte avansurile inerente.

Gândul la viaţa de mănăstire o apleca spre meditaţie, spre rugăciune şi caritate. În revers, şi cei din jur o iubeau şi o respectau.

Primele încercări

Într-o zi de duminică (10 martie 1918) Tereza ia parte la stingerea unui incendiu. Efortul de ridicare a găleţilor cu apă, frigul de martie şi umezeala, o răpun brusc. Diagnosticul: posibilă fractură de vertebră şi strangularea unor nervi. După câteva zile încearcă să-şi reia lucrul, dar cu mari dificultăţi.

La nici o lună (începutul lui aprilie), o cădere îi provoacă o rană la baza craniului, după care vederea începe să-i slăbească, astfel că se vede silită să renunţe la lucru şi să se întoarcă acasă. Boala se agravează. După şapte săptămâni de spitale revine acasă, încercând să-şi ajute familia. Dar, o nouă cădere (era începutul lunii august) şi o nouă lovitură la cap îi agravează situaţia. O a treia cădere se lasă cu scăderea accentuată a vederii, astfel că în curând nu mai poate citi.

După a patra cădere (19 octombrie) rămase pentru un timp inconştientă; în fine, anul următor (17 martie 1919), a cincea cădere îi provoacă orbirea completă. De acum viaţa Terezei devine un martiriu: dureri, convulsii, crize. La toate acestea, începând cu iarna lui 1919, se adaugă o paralizie progresivă, cu deformarea membrelor şi cu alte complicaţii. Uneori devenea surdă şi mută.

Astfel că - după patru ani şi jumătate - trupul acela vioi şi puternic devenise un cadavru viu, emanând o duhoare insuportabilă.

În ciuda încercărilor, Tereza nu contenea a se ruga şi a-şi oferi suferinţele pentru convertirea păcătoşilor, dovedind un ataşament deosebit faţă de omonima sa, Tereza de Lisieux.(24)

Reveniri miraculoase

Fără a se gândi la propria vindecare, Tereza începu o novenă pentru cauza beatificării Terezei de Lisieux. La încheierea novenei, în dimineaţa zilei de 29 aprilie 1923, îşi recăpătă brusc vederea; era ziua beatificării pe care am pomenit-o. A doua zi dimineaţa doctorul Seidl constată cu uimire vindecarea.

- Ce s-a întâmplat? întrebă el.

- Ieri, Mica Soră, Tereza de Lisieux a fost declarată fericită. Noi credem că ea a vindecat-o pe Tereza noastră, răspunse bucuroasă mama Terezei.

Între timp piciorul ajunsese într-o stare care impunea amputarea. Îngrijorarea familiei era la culme iar Tereza se adresă cu ardoare Micii Tereza. Sora Crescenţia îi puse în alifie petale de trandafir de pe mormântul Terezei din Lisieux. La aplicarea pansamentului, bolnava simţi o zguduitură şi mâncărime puternică la picior, apoi se linişti. A doua zi, 3 mai 1925, rana era complet vindecată.

După două săptămâni, Tereza, paralizată la pat, îşi făcea rozariul. Deodată se simţi învăluită de lumină şi - speriată - începu să strige. Alertat, preotul sosi împreună cu infirmiera, găsind-o pe Tereza în extaz şi - spre uimirea tuturor - aceasta se ridică de pe pernă. Trezindu-se, începu să plângă şi zise:

- Acuma mă pot ridica, pot umbla!

Picioarele îşi căpătară poziţia normală şi - ajutată de ceilalţi - începu să umble.

Era vindecată, tocmai în seara zilei de 17 mai 1925, ziua canonizării Sfintei Tereza de Lisieux.

Părintele Naber (spiritualul Terezei) o întrebă:

- Resl, ce s-a întâmplat?

Tereza relată cum o voce îi propunea vindecarea, avertizând-o că va avea mult de suferit ca victimă pentru preoţi, încheind cu cuvintele: "Mai multe suflete se mântuiesc prin suferinţă decât prin cele mai strălucitoare predici. Eu deja am scris altădată acest lucru."(25)

Ulterior, părintele Naber îi arătă aceste cuvinte în scrisoarea a şasea a Sfintei Tereza de Lisieux către misionari. Aşadar, tot Mica Tereza săvârşise şi această vindecare. De sărbătoarea Corpus Domini (11 iunie 1925) Tereza mergea pentru prima dată la biserică, după 7 ani (din 1918).

Dar în toamna aceluiaşi an, o apendicită acută purulentă impunea operaţia. Toţi ai casei începură o novenă în cinstea Sfintei Tereza şi Resl se vindecă instantaneu. Ea declară că şi această vindecare aparţine aceleiaşi sfinte care, în plus "mi-a zis să merg imediat la biserică pentru a mulţumi lui Dumnezeu".

Alte două vindecări miraculoase au fost consemnate şi atestate ca atare de către medici (precum şi precedentele), anume:

- O pneumonie gravă, în toamna anului 1926

- O apoplexie, cu stare de semiconştienţă, vindecată instantaneu cu ocazia Adormirii Maicii Domnului (15 august 1940).

Pătimind cu Cristos

După toate încercările prin care a trecut, Tereza îşi reluă treptat viaţa obişnuită, dar trăirea spirituală devenea tot mai intensă şi nu va întârzia să ia forme vizibile.

Era a treia vinere din Postul Mare al anului 1925 (5 martie, prima vinere din lună) când Tereza în extaz medita Patimile Mântuitorului. Deodată simţi o durere acută în partea stângă. Ea credea că-i vorba despre o nouă boală pe care voia să o păstreze secret faţă de părinţi; doar sora sa Crescenţia o ştia şi o ajuta. Mărturisindu-se părintelui Naber, acesta îşi dete seama că este vorba despre rana din coastă a Mântuitorului.

Într-o vinere următoare primi şi rănile de la mâini şi de la picioare. Anul următor i se adăugară urmele coroanei de spini (8 stigmate pe creştet) iar în 1928 (Postul Mare) primi şi rana cauzată de purtarea crucii pe umărul drept.

Începând cu Vinerea Mare a lui 1929 Tereza suporta, cu urme vizibile, şi biciuirea.(26)

Medicii încercau fel şi fel de tratamente şi pansamente dar rezultatele erau contrare. Aşa că, la insistenţele părintelui Naber, fu lăsată în pace. Biserica porni demersurile necesare spre a se convinge de realitatea faptelor, în timp ce vizitatorii nu conteneau.

La intervenţia Protectoarei sale (Tereza de Lisieux), Resl începu să-şi reia parţial activitatea obişnuită: îngrijea păsările, aducea lemne, lucra în grădină. Unele dintre răni, precum cele de la genunchi, la fel ca şi rana de la umăr, apăreau aproape exclusiv în Săptămâna Mare.

Secvenţe din Patimi

Postul Paştilor anului 1926 marchează începutul viziunilor istorice ale Terezei. Acestea aveau ca subiect Vechiul şi Noul Testament, vieţile sfinţilor dar mai ales Patimile lui Isus, pe care Tereza le trăia în timpul extazelor ce durau de joi noaptea până vinerea pe la prânz.

Iată câteva secvenţe:

- Simon Cireneul refuză la început să poarte Crucea, ceea ce provoacă a doua cădere a lui Isus... Ulterior, înţelegând cine este Isus, o poartă cu bucurie.

- De Isus se apropie o femeie cu fetiţa de mână şi purtând un ulcior. Tereza afirmă că este femeia ce se vindecase atingând în ascuns poala hainei Lui. Ea îşi scoate marama de pe cap, o întinde lui Isus ca să-şi şteargă faţa...

- Biciuirea a fost executată de trei grupuri de soldaţi beţi. Isus legat de stâlp, cu mâinile ridicate, gol complet, abia dacă atingea pământul cu picioarele.

- Cununa de spini era de fapt o cuşmă pe care i-o înfundau pe cap cu lovituri de baston.

- Crucea, încropită din trei bârne, avea forma literei Y.

Cu ocazia viziunilor Tereza a descris exact palatul lui Irod, dând şi detalii uimitor de precise.(27)

Carisme

La fel ca şi Ecaterina Emerik, Tereza a fost învrednicită să sufere pentru alţii şi să mijlocească convertiri sau vindecări miraculoase. Enumerăm în continuare unele carisme deosebite pe care le-a primit Tereza.

- Folosirea limbii aramaice, limba vorbită pe timpul Mântuitorului. Faptul a fost confirmat de mai mulţi universitari orientalişti.

Fără să cunoască decât limba germană, Tereza redă expresiile:

"Abba schabock lahon" ("Tată iartă-le lor")

"Ha emeck ha breck" ("Iată mama ta, iată fiul tău"), şi altele.

- Timp de 36 de ani a trăit fără hrană (din 1926 până în ajunul morţii 1962).

După relatarea părintelui Naber, ajunul a început la 6 august 1926, odată cu viziunea Schimbării la Faţă. Tot restul vieţii sale Tereza s-a hrănit doar cu Euharistia (adică, după expresia ei: "Cu Isus").

Şi acest fapt a fost verificat sever, cântărindu-se până şi apa de spălat pe dinţi!(28)

Grăitor în acest sens este şi faptul că pe timpul celui de-al III-lea Reich, Tereza nu primea cartela de alimente.

- Absenţa somnului: Tereza dormea - de regulă - cel mult 2 ore pe noapte, între orele 4 şi 6. Cu toate acestea, ea desfăşura o activitate normală: munca în gospodărie, îngrijirea bolnavilor şi mai ales primirea vizitatorilor. Astfel, de exemplu, după estimarea Jandarmeriei locale, în ziua de 5 august 1927 se aflau la Konnersreuth 4000 de vizitatori.

Dintre celelalte daruri primite de Tereza amintim: Citirea gândurilor, Bilocaţia (prezenţa simultană în locuri diferite), Profeţia (printre altele a prezis căderea Reichului), Realizarea prezenţei îngerului păzitor, Recunoaşterea obiectelor consacrate, etc.

Spre sfârşit

Pe lângă toate suferinţele Terezei, în ultimii ani se adăugă insuficienţa cardiacă, avansând spre anghină pectorală. Din 1961, viziunile dureroase au încetat. Treptat, din cauza slăbiciunii, fu silită să renunţe la călătorii. Ultima sa iniţiativă fu întemeierea unei mănăstiri de adoraţie perpetuă, mănăstire ce avea să se numească "Theresianum" (în onoarea Terezei de Lisieux) şi care fu repede ridicată (5 luni) dar, după moartea Terezei.

La 13 septembrie 1962, revenind de la biserică, spuse surorii sale Maria: "Acum sunt cu adevărat bolnavă."

A doua zi. 14 septembrie (era ziua înălţării Sf. Cruci), într-o viziune (ultima) cu înapoierea crucii de către împăratul Heraclius, Tereza a suferit timp de 3 ore.

Sâmbătă, 15 septembrie, la ora 6 dimineaţa încercând să se scoale, suferi un infarct.

- Dacă trebuie să mor acum, sunt nepregătită. De mari ce-mi sunt durerile nu pot nici măcar să mă rog - zise Tereza sorei sale Maria. Era sărbătoarea celor şapte dureri ale Preacuratei.

Marţi, 18 septembrie, părintele Naber o cuminecă pe Tereza, la cererea acesteia. Pentru prima dată, după 36 de ani, a luat o înghiţitură de apă - împreună cu ostia. Nu peste mult, a adormit spre veşnicie.

Timp de patru zile, corpul Terezei a fost expus între flori şi lumânări. Trei medici au confirmat moartea clinică şi starea intactă a corpului, la patru zile după moarte.

Vestea morţii fiind anunţată prin presă, radio şi televiziune, zeci de mii de pelerini s-au perindat prin faţa sicriului, aducându-i ultimul omagiu.

Sâmbătă 22 septembrie 1962 avu loc înmormântarea Terezei în cimitirul din Konnersreuth, în prezenţa unei mulţimi imense, inclusiv din alte ţări ale Europei. Trecuseră 13 ani de la moartea mamei şi 3 ani de la moartea tatălui.

Rugăciune

Crucea vieţii tale, sfântă a zilelor noastre, să ne fie exemplu de răbdare şi dăruire pentru salvarea sufletelor. Cere-ne de la Dumnezeu statornicia vieţii pe calea suferinţei, singura cale care duce la fericirea veşnică. AMIN.

Note