SFINŢII

MARIA GORETTI

Părinţii copilei

Erau oameni modeşti, săraci, din provincia Ancona-Italia. Tatăl - Ludovic Goretti - s-a născut la Corinaldo, în 26 decembrie 1859 iar mama - Assunta Carlini - s-a născut la Senigallia, în 16 august 1866. Rămasă orfană de timpuriu, a fost nevoită să slujească pe la diverşi stăpâni pentru a se întreţine. După ce se căsătoresc la Corinaldo (în 1885), tânăra familie îşi duce viaţa modestă şi liniştită, lucrând un petec de pământ.

Dumnezeu le-a dăruit în total 7 copii, patru băieţi şi trei fete: Antonel (care moare la 8 luni după naştere), Angelo, Maria, Marian, Alexandru (care avea să moară la vârsta de 20 de ani), Ersilia şi Tereza (care, ajunsă călugăriţă, devine misionată franciscană cunoscută sub numele de "Sora Maria Alexandra a Sf. Alfred).

După 11 ani de trudă şi neajunsuri, familia Goretti ia drumul pribegiei. Pentru 3 ani se stabilesc la Colle-Gianturco unde lucrează pe moşia senatorului Selsi. Dar şi de aici, nevoia îi mână în altă parte. Astfel că, la sfârşit de veac, poposesc în regiunea Nettuno, ca arendaşi ai contelui Attilio Mazzoleni. Aici, Ludovic Goretti se asociază cu Ioan Serenelli, astfel că locuiau în aceeaşi casă (două camere separate şi o bucătărie comună) cele două familii: Ioan Serenelli cu fiul său Alexandru şi familia Goretti.

Nu trece bine nici un an că, la 6 mai 1900, tatăl Ludovic moare - mama Assunta rămâne astfel să înfrunte viaţa de una singură - dar bărbăteşte - împreună cu cei 6 copii ai săi, care trebuiau să se supună pretenţiilor absurde ale celor doi locatari Serenelli.

Zadarnic lua tot greul asupră-şi - sărmana văduvă - căci zbaterea ei nu dădea rezultate. Ajunsese într-o asemenea situaţie că, de exemplu, după ce a dat dijma de bob şi grâu, a rămas doar cu... 15 lire datorie! Nici anul următor n-a fost mai rentabil (anul în care s-a şi produs nenorocirea). De aceea, Assunta urma să se mute din nou la Corinaldo.(19)

Scurta copilărie a Mariei

Maria Goretti s-a născut la 6 octombrie 1890 la Corinaldo. Prin botez a primit numele de Maria-Tereza. Încă de mică a dovedit un caracter bun, seriozitate, modestie precum şi o inteligenţă precoce. Era foarte ataşată de mama sa, pe care o însoţea peste tot la treburile gospodăriei. La moartea tatălui său, Marietta nu împlinise bine 10 anişori; pentru sufletul iubitului său tată adormit ea se ruga mereu şi recita adesea rozarul. Greaua pierdere a resimţit-o ca pe o rană mereu vie, tot restul scurtei sale vieţi. Iată cum ne-o prezintă mama sa:

"Totdeauna, totdeauna, totdeauna Marietta mi-a fost ascultătoare; niciodată nu m-a supărat. Dacă primea vreo mustrare nemeritată, pentru vreo greşeală fără voie, nu se resimţea cu nimic, nici nu se scuza, ci rămânea liniştită şi respectuoasă. La cel mai mic semn era gata să-mi îndeplinească orice dorinţă... Şi era atât de pricepută încât pot spune că ea conducea casa, când eu lucram la câmp."

Şi-ntr-adevăr, Marietta a fost un înger păzitor atât pentru mama sa cât şi pentru întreaga familie. Făcea totul în casă, iar Assunta putea lucra liniştită la câmp, departe de copiii săi. Când, uneori, mama le pedepsea pe surioare, acestea alergau la sora lor mai mare: "Marietta, mama mă bate!". Ele au continuat să alerge la surioara lor Marietta, şi după moartea ei, cu rugăciunile lor. Până şi ucigaşul ei avea să declare mai târziu: "Totdeauna am cunoscut-o pe Marietta bună, ascultătoare de părinţi, cuminte şi nu uşuratică sau zvăpăiată, cum erau alte copile. Pe drum mergea modestă şi grijulie, pentru a îndeplini poruncile primite. Se mulţumea cu orice fel de haine pe care i le făcea mamă-sa ori i le dăruia vreo femeie... Urmând sfaturile mamei sale, fugea de orice prietenie primejdioasă."

De altfel, evlavia Mariei era edificatoare; "...se vede că era un suflet atras de către Domnul" - a declarat la procesul de beatificare, prietena ei intimă, Tereza Lungarini.

Dimineaţa, primul lucru era rugăciunea; se adresa mereu Sfintei Fecioare, Sfântului Anton, Sfântului Iosif (patronul familiei) şi îngerului păzitor. Ea era aceea care, în absenţa mamei, se îngrijea de sufletele frăţiorilor săi. Seară de seară, împreună cu toată familia, recitau ROZARUL.

Să adăugăm la toate acestea şi participarea la Sf. Liturghie. Dacă nu se celebra la Ferriere, Marietta mergea la Conca; dacă nici aici, atunci la Campomorto sau chiar la Nettuno (cale de 20 kilometri dus-întors).

"În zilele ploioase ori în clipele de odihnă, între un lucru şi altul, Maria lua rozarul şi se ruga sau împodobea icoana Preacuratei cu cele mai alese flori" - spunea mai târziu ucigaşul său.(20)

Prima cuminecare a fost unul dintre cele mai importante evenimente din scurta ei viaţă. Ca de obicei, Marietta a trebuit să aştepte împlinirea celor 11 ani.

- Mamă, când mă voi cumineca?

- Odorul meu, cum să te cumineci dacă nu cunoşti bine catehismul?! Vezi prea bine că nu ştii nici măcar să citeşti. Nu am nici bani să-ţi cumpăr hăinuţe, ghete şi văl alb; nu avem nici măcar o clipă liberă, atâtea avem de făcut!...

- Mamă dragă, dar aşa nu ajung niciodată să fac prima cuminecare! Eu nu mai pot sta fără Isus!

- Dar ce-ţi pot face eu, draga mamei? Mă doare inima când vă văd crescând ca nişte fiinţe fără de minte (fără învăţătură)!

- Lasă, mamă, că va avea grijă Dumnezeu! Sora Elvira se află la Conca; ea ştie să citească. Eu voi fi harnică, voi termina mai repede treburile casei şi apoi, în timpul liber mă vei lăsa la Conca să învăţ catehismul.

Timp de 11 luni, cele două, mama şi fiica, şi-au concentrat preocupările de pregătire. Data primei cuminecări a fost stabilită pentru 29 mai 1902 (era sărbătoarea Corpus Domini). Fiecare dorea să contribuie cu câte ceva: încălţăminte, văl alb, coroniţă de flori, lumânare... Mama i-a pus cerceii săi şi salba de coral, pe care o păstrase ca amintire din tinereţe şi care a devenit o preţioasă relicvă a martiriului... Împreună cu sfânta copilă au primit sf. cuminecare încă 12 fete şi 2 băieţi.

Curăţia martirei

Euharistia nu este atât o răsplată a virtuţilor cât mai ales o generatoare de virtuţi, un izvor nesecat de forţe sufleteşti. Cu ziua primei cuminecări au început să înflorească şi în sufletul martirei florile virtuţilor. "Mamă, ce urât vorbeşte o fată!", se destănui Marietta, referindu-se la cuvintele necuviincioase schimbate de un tânăr şi o copilă ce scotea apă din fântână. Mamă-sa începu să se preocupe mai îndeaproape de virtutea curăţiei copilei sale, iar aceasta păstra o ţinută demnă, modestă, edificatoare, fie că mergea la Conca pentru Sf. Liturghie sau că aducea din ţarină cele necesare pregătirii prânzului. Cea mai umblată cale era Ferriere-Nettuno, pe care Marietta o parcurgea mereu pentru a vinde ouă sau porumbei şi pentru a cumpăra cele necesare.

Adesea rudele sau vecinii îi ziceau Assuntei: "Ce înger de fetiţă ai! Dacă o întrebi ceva ea răspunde cu modestie, îşi vede de drum şi nu se opreşte cu nimenea la vorbă."

Marietta era de o frumuseţe gingaşă dar în acelaşi timp inspira respect. Avea părul blond, faţa netedă de un roşu trandafiriu. Doamna Assunta Folici, vânzătoare în Candelotti, ne relatează:

"Era serioasă, timidă şi vorbea puţin. A venit aproape timp de 3 ani ca să cumpere cele necesare. Cu toate că avea deja 9 ani, era încă prea mică pentru a ajunge la tejghea; doar spunea de ce are nevoie şi atât. Chiar în dimineaţa zilei când a fost asasinată venise cu doi bănuţi ca să cumpere un kilogram de sare. Părea un chipuşor al Maicii Domnului. I se putea citi bunătatea pe faţă; avea înfăţişarea unei sfinte. Nu se punea la vorbă cu nimenea, iar pe drum nu se întovărăşea nici cu alte fetiţe. Nimenea nu avea a-i face vreo dojană şi toţi o pizmuiau pe mama care are o copilă atât de frumoasă, de cuminte. Purta mereu un şal în care-şi ascundea faţa. Când a căzut sub fierul ucigaş, a fost o jale generală; toţi o proclamau de sfântă."(21)

Ucigaşul

Alexandru Serenelli - căci despre el este vorba - a rămas orfan de mamă iar tatăl său, Ioan, era beţiv notoriu, încât ajunsese să fie dat în judecată pentru beţie, de către propriul său fiu. Alexandru a hoinărit o vreme, fie ca ajutor de marinar, fie ca lucrător la câmp pe diferite moşii. Deşi din fire ar fi putut avea intenţii sănătoase, datorită lipsei unei educaţii religioase precum şi din cauza tovărăşiilor rele, dubioase, la care se adaugă şi citirea cărţilor de moravuri uşoare, el nu reuşeşte să învingă ispitele vârstei critice. El însuşi mărturisea mai târziu: "De mic am legat prietenie cu tineri destrăbălaţi şi de pe atunci sufletul meu a început să se corupă. Cu trecerea anilor această stare nu s-a schimbat în bine ci dimpotrivă, s-a înrăutăţit mereu."

Ca tânăr care se apropia de timpul recrutării pentru serviciul militar, făcea o impresie rea. Era închis, tăcut. Desfăşurările ulterioare - datorită, desigur, intervenţiei micului înger din paradis - vor oferi ucigaşului vinovat cea de-a doua ipostază: convertit exemplar. El deveni astfel un al doilea Dismas - tâlharul pocăit de pe Golgota.

Deocamdată cei doi Serenelli (tată şi fiu) aveau în faţă o sărmană văduvă cu cei şase copii cărora le făceau zile negre. În ultimul timp mama o observa pe Marietta plângând, atunci când îndeplinea unele porunci de-ale lui Serenelli. Acesta îşi pregătise arma crimei încă cu câteva luni înainte; era o bucată de fier, de vreo 24 cm, prelucrată ca baionetă sau pumnal.

Mucenicia

Câteva săptămâni, Alexandru încercase de mai multe ori să o silească la rău pe Marietta; fiind refuzat categoric, el o ameninţă cu moartea dacă va destănui cuiva. Cu o săptămână înainte de moarte, Marietta îşi comandase o rochie la croitoreasa Laurina Achilli din Conca. După plecarea sa, Laurina zise: "Aţi văzut ce serioasă şi îndurerată este această copilă?!"

În ajunul tragediei, Marietta o rugă pe mamă-sa cu lacrimi în ochi: "Mamă, nu mă lăsa singură în casă!". Chiar dacă ar fi intrat la anumite bănuieli, Assunta nu prea avea ce face; trebile o zoreau. Era o sâmbătă fierbinte de vară, 5 iulie 1902, când batoza treiera duduind la vreo 40 metri de casă. Alexandru îi dăduse Mariettei să-i cârpească o cămaşă; aceasta lucra în pridvor şi îşi supraveghea frăţiorii, în timp ce toţi ceilalţi se aflau la batoză.

Alexandru pândi un moment prielnic, se furişă de la batoză, intră în cameră, îşi pregăti pumnalul şi o chemă pe Marietta. Aceasta refuză aşa că el o târî înăuntru şi trase zăvorul. Faţă-n faţă cu demonul, îngeraşul îşi puse în luptă întreaga forţă a disperării sale; încurcat în planurile sale monstruoase, în ultimă instanţă, ucigaşul începu să izbească furibund cu pumnalul...

"Dumnezeule, Dumnezeule, eu mor!... Mamă! Mamă!..."

Mica Terezina se trezi speriată şi începu să plângă. Părându-i-se că aude ceva ţipete printre uruitul batozei, Assunta se nelinişti... Marietta mai avu putere (de unde?!) să se târască până la uşă, să o deschidă şi să-l cheme pe Serenelli-tatăl, ce stătea tolănit la uşă:

"Bade Ioane, vino sus... Alexandru m-a ucis!"

Acesta o chemă pe Assunta şi pe Mario Cimarelli. Un medic sosi de urgenţă iar Tereza Cimarelli veghea la patul martirei, ca un înger păzitor. Între timp ucigaşul se închise în camera lui şi - trântit pe pat - aştepta să fie arestat, fără a dovedi nici urmă de remuşcare. Jandarmii de la Cisterna sosesc, îl arestează pe ucigaş şi-l duc; ambulanţa o transportă pe martiră la spitalul din Nettuno.

Două ore a durat operaţia, timp în care i-au fost cusute şi pansate 14 răni mari şi altele mai mici. Începe febra şi setea ucigătoare, dar nu-i este permis nici măcar un strop de apă. După exemplul Mirelui său, martira suferă. Avu totuşi putere să explice, pentru cei prezenţi, pentru contemporani şi posteritate, desfăşurarea tragediei care a dus-o la biruinţă. A avut puterea să declare public iertarea ucigaşului său. "Din dragoste către Isus îl iert şi vreau să ajungă şi el în cer."(22) După ce mai privi o dată cu ochii înflăcăraţi pe scumpa sa mamă şi pe frăţiori, după ce primi Sf. Cuminecătură în trupuşorul său sfânt, Marietta îşi dete sufletul... Erau orele 4 fără un sfert din după amiaza zilei de duminică 6 iulie 1902.

Dincolo de moarte

Îndată după sfârşitul său tragic, mica necunoscută a devenit celebră. Primăria oraşului Nettuno a oferit gratuit un loc la cimitirul oraşului, unde la 8 iulie a fost înmormântată.

Timp de peste 26 de ani, pe mormântul de cărămidă, o cruce albă de marmoră a străjuit-o, cu inscripţia:

6 IULIE 1902
AICI ODIHNEŞTE TRUPUL
FECIORELNIC AL EROINEI
MARIA GORETTI de 12 ani,
în aşteptarea autorizaţiei legale pentru a fi
înmormântată în Sanctuarul Maicii Domnului
a Harului, unde i se înalţă monumentul.

Monumente în cinstea ei s-au ridicat, de asemenea, la Nettuno (10 iulie 1904) şi la Corinaldo (pe timpul papei Pius X), fiind de faţă şi mama Assunta cu cele două fete, Ersilia şi Tereza.

Abia la 26 ianuarie 1929 s-a făcut exhumarea, în prezenţa Assuntei (care avea la 63 de ani), a fiului ei Marian (fratele Mariettei, devenit acum cap de familie) şi a prietenei Tereza Lungarini (de care am mai pomenit). Pe mormântul rămas gol, astăzi se află un monument cu inscripţia:

În acest loc, timp de 26 de ani,
s-a odihnit în pacea lui Cristos
trupul feciorelnic al eroicei copile
MARIA GORETTI
Exhumată la 26.I.1929.
A fost înmormântată în Sanctuarul
Maicii Domnului a Harului, la 28.VII.1929

La ceremonia aşezării în sanctuar erau de faţă: Mama cu fiul său Marian şi soţia acestuia, Iulia, împreună cu fiica lor, micuţa Isoli (azi călugăriţă).

După cum scria Mons. Lancellotti de Bella Celesia:

"Maria Goretti, care a reînnoit în secolul XX pilda sfintei Agneza, a Sfintei Lucia, a întărit cu sângele său ceea ce spunea Sf. Ambroziu: că fecioria nu e vrednică de laudă pentru că se află în martiri ci pentru că ea face martiri."

Procesele de beatificare au dovedit că Marietta revine adesea pe pământ; s-a arătat mamei sale şi multora dintre cunoştinţe, intervenind pentru ele. De asemenea a săvârşit mai multe vindecări miraculoase; aci amintim doar pe câţiva dintre beneficiari: Ionel Marafelli din Nettuno, Antoneta Marini din Roma, Montanari Fiore din Corinaldo, Cavalerul Spiridon Carter din Roma, Felliceta Quagliano Aterno, etc.

La 27 aprilie 1947, în prezenţa mamei Assunta (care la acea dată avea 81 de ani) papa Pius XII o declară FERICITĂ.

Să revenim puţin la "tâlharul pocăit de pe Golgota". La câteva zile după arestare, Alexandru Serenelli a fost condamnat la 30 de ani închisoare. Deşi era pasibil de ocnă - mai ales că nu dovedea nici cea mai mică urmă de regret - legea a ţinut seamă de faptul că Alexandru era minor. Timp de peste 8 ani ucigaşul a persistat în împietrirea sa. Dar în cele din urmă, la data de 10 noiembrie 1910, minunea convertirii perfecte s-a produs, Aşa, dintr-odată şi total! Aşa cum se produc minunile!

După cum declară însuşi Serenelli, la data respectivă i s-a arătat Marietta în mijlocul unui câmp de crini, chemându-l s-o urmeze.

Aşa se face că, la 24 iunie 1950, când papa Pius XII celebrează în Piaţa Sf. Petru din Roma canonizarea MARIEI GORETTI (în prezenţa mamei sale Assunta), nou Dismas, Alexandru Serenelli, îşi trăia zilele între zidurile unei mănăstiri.

Să reproducem, în încheiere, un pasaj din [7], pag.17:

În seara zilei de 24 iunie a anului 1950, o mulţime imensă umplea până la refuz piaţa Bazilicii Sf. Petru din Roma; într-o tăcere adâncă aşteptau cu toţii cuvântarea Suveranului Pontif la slujba de canonizare a Mariei Goretti. Deodată tăcerea începe să vorbească prin glasul sonor al Papei Pius al XII-lea: "În această strălucitoare seară de vară, Biserica lui Cristos ridică la cea mai înaltă cinste pe o fiică modestă a poporului credincios... De ce sunteţi mişcaţi până la lacrimi când citiţi sau auziţi vorbindu-se de viaţa scurtă a acestei fetiţe? Această viaţă, chiar şi în sfârşitul ei violent, imprevizibil, este atâţ de simplă şi modestă, atât de transparentă şi luminoasă, atât de vie şi generoasă, încât ni se pare o istorioară din Sfânta Evanghelie...".

Rugăciune

Fericită mică martiră, întoarce-te şi luminează cu surâsul tău nevinovat, pământul nostru întunecat de patimi. Fă ca istoria ta de eroism şi curăţie să aibă ecou şi în sufletele noastre. AMIN.

Note