SFINŢII

Moartea Sfântului Anton

O viaţă atât de rodnică în virtuţi şi fapte bune merită însă răsplata, şi Dumnezeu se grăbi să-şi răsplătească sluga Sa credincioasă. Într-adevăr, Sfântul Anton se îmbolnăvi de hidropizie, iar la 13 iunie 1231, îşi luă zborul spre plaiurile cele veşnice, la vârsta de 36 de ani. Moartea i-a fost luminată de arătarea Domnului Cristos şi a Maicii Sale, care au venit să-l mângâie şi să-i ducă în cer sufletul. Chiliuţa în care s-a întâmplat fericita sa moarte mai stă şi astăzi în picioare şi e încorporată în biserica ce se cheamă Arcella, din apropierea oraşului Padova. Vestea morţii lui a fost răspândită de o mulţime de copii, care începură a striga "a murit sfântul", iar după cinci zile a fost dus şi înmormântat în oraş cu mare alai. Sicriul cu moaştele sfântului a fost în ziua aceea izvor de vindecări. Toţi orbii, şchiopii şi cei ce sufereau de alte boli s-au vindecat numai atingând Sicriul Sfântului.

După moartea Sfântului Anton, minunile au continuat şi s-au înmulţit; aşa că deabia trecu un an de la moartea lui slăvită, că deja Papa Grigoriu al IX-lea, aflându-se în oraşul Spoleto, l-a pus în sinaxarul sfinţilor, dând astfel creştinilor un nou patron puternic pe lângă Dumnezeu şi un exemplu strălucit de urmat.

Dumnezeu a preamărit acest act solemn şi cu o minune mare, căci în momentul când Papa rostea cuvintele de canonizare, la Lisabona s-au auzit clopotele catedralei sunând de la sine.

În anul 1263, când se termină construcţia bazilicii, clădită în cinstea lui în Padova, i s-au transportat moaştele sub altarul din capela închinată lui.

Cu acest prilej, Dumnezeu a arătat cât de mult i-a plăcut serviciul ce Sfântul Anton l-a făcut sufletelor prin predicare, căci deschizându-se sicriul i s-a găsit limba vie şi frumoasă ca şi la un om viu, pe când restul trupului era cenuşă. Sfântul Bonaventura, pe atunci superiorul general al cinului Franciscan, era de faţă şi sărutând-o, zise: "O, limbă binecuvântată, care ai lăudat pururea pe Dumnezeu şi ai făcut ca şi alţii să-l mărească, acum se vede, cât de vrednic a fost în faţa lui Dumnezeu". Şi tot atunci a scris şi Troparul: De doreşti să ai minuni. Această limbă minunată e aşezată acum într-un foarte frumos relicvar de aur, bătut în pietre scumpe şi se păstrează în bazilica Sfântul Anton, la Padova. Acolo o poate vedea oricine.

Iată şi portretul Sfântului Anton. Era de statură mijlocie, brunet şi delicat. Avea o faţă rotundă şi plinuţă, care îl făcea să pară mai tânăr decât era. Ochii negri şi vioi, fruntea înaltă, serioasă, şi toată înfăţişarea lui veselă, îngerească şi atrăgătoare. Deşi făcea pocăinţe aspre şi muncea mereu în via Domnului, el îşi păstra pururi înfăţişarea neschimbată ce avea un farmec ceresc şi impunea respect şi cinste. Minte ageră şi voinţă întreprinzătoare, nu se dădea înapoi de la nici o greutate când era vorba de slava lui Dumnezeu. Ştia, ca nimeni altul, Sfânta Scriptură şi fu numit: "Sicriul legii", iar pentru dibăcia cu care se folosea de această sfântă ştiinţă întru apărarea adevărului şi stârpirea ereziilor, i s-a dat numele de "Ciocanul ereticilor". Titlul de slavă însă, de care se leagă numele Sfântului Anton a fost şi va rămâne pururi: Sfântul Făcător de minuni. Creştinii l-au chemat în ajutor oricând în toate nevoile lor. Sfântul Anton a răspuns întotdeauna aşteptărilor pline de nădejde şi credinţă ale acelora care au alergat la dânsul.

Pelerinii nu mai contenesc la Padova. Vin răzleţi, vin în grupuri, vin să ceară, vin să mulţumească. Bazilica Sfântului e un centru mondial de pelerinaje. În jurul mormântului său, ard mereu candele şi lumânări aprinse de recunoştinţa credincioşilor. Pe pereţii bisericii stau atârnate mii şi mii de ex-voturi, lăsate de cei care au fost ajutaţi.

Un buletin numit: Vestitorul Sfântului Anton ce se tipăreşte în 75.000 de exemplare lunar, răspândeşte în lumea întreagă vestea minunilor şi a harurilor dobândite la mormântul lui binecuvântat.