SFÂNTA SCRIPTURĂ

Psalmul 20 (19)
Rugăciune pentru rege înaintea unei bătălii

¹ Maestrului de cor. Psalm. Al lui David.

² Să te asculte Domnul în ziua necazului,
        să te ocrotească numele Dumnezeului lui Iacob!
³ Să-ţi trimită ajutor din sanctuarul său
        şi din Sion să te întărească!
⁴ Să-şi amintească de toate jertfele^[a] tale
        şi arderile tale de tot să fie bine primite! Selah
⁵ Să-ţi dea ţie după inima ta
        şi toate planurile tale să se împlinească.
⁶ Ne vom bucura de mântuirea ta
        şi vom înălţa stindardul
        în numele Dumnezeului nostru;
        să împlinească Domnul toate cererile tale.

⁷ Acum ştiu că Domnul mântuieşte pe unsul său,
        îi răspunde din cerul său sfânt
        cu puterea mântuitoare a dreptei sale.
⁸ Unii se încred în carele de luptă şi alţii în caii lor,
        însă noi suntem puternici^[b]
        în numele Domnului Dumnezeului nostru.
⁹ Ei s-au împiedicat şi au căzut,
        iar noi ne-am ridicat în picioare
        şi rămânem neclintiţi.

¹⁰ Doamne, mântuieşte-l pe rege^[c]
        şi ascultă-ne în ziua în care te vom invoca.

În acest psalm apar mai mulţi interlocutori. Adevăraţii actori ai psalmului sunt numai evocaţi şi nu apar direct în scenă, dar domină fundalul poemului: sunt Iahve şi regele. Scena însă este ocupată de adunarea lui Israel, din care se desprind soliştii şi corul. Psalmul se pare că face parte dintr-o liturgie sacrificală care are loc la templu în prezenţa regelui, înaintea plecării acestuia într-o expediţie militară (cf. 1Sam 7,9; 1Rg 8,44; 2Cr 20,18-19). Gândul dominant este victoria cerută de la Dumnezeu pentru unsul său, victorie aşteptată nu atât de la mijloacele de război, cât de la puterea mâinii Domnului. După cum mărturiseşte interpretarea mesianică mai târzie, aşa cum apare în Septuaginta şi în versiunile latine, psalmul este, cu siguranţă, vechi şi din perioada monarhiei, dar a suferit diferite actualizări, prezentându-se acum ca o liturgie pentru starea de război sau pentru expediţiile militare sau, în sens mai general, o liturgie pentru momentele decisive ale naţiunii ebraice.

Sfântul Augustin prezintă rugăciunea din acest psalm ca pe o profeţie făcută cu privire la Cristos. Această rugăciune interesează Biserica, întrucât ea este poporul peste care domneşte Cristos şi ea este armata prin care Cristos îşi continuă lupta.

Cu acest psalm, Biserica se roagă pentru venirea împărăţiei lui Cristos în lume, pentru victoria ei asupra răului. Bucuria victoriei lui va fi şi bucuria ei; Biserica se roagă pentru fiii ei angajaţi în aceeaşi luptă pe care a dus-o Domnul prin pătimirea şi moartea sa şi-l roagă pe Tatăl să-şi amintească de oferta şi sacrificiul pe care ea îl aduce împreună cu Cristos pentru mântuirea oamenilor.

Împărţirea: titlu (v. 1); rugăciune de implorare (v. 2-6); certitudinea ascultării rugăciunii (v. 7-9); rugăciune pentru rege (v. 10).

Note:

^[a]LXX are singularul.
^[b] LXX şi Vg au: ne vom lăuda.
^[c] Termenul ebraic diferă: Doamne, mântuieşte! Regele ne va asculta în ziua în care îl vom aclama. Urmăm aici versiunea LXX şi Vg, aşa cum propun şi traducerile moderne.

Traducere, note şi comentarii
de pr. Alois Bulai, pr. Anton Budău, pr. Iosif Răchiteanu
© Editura Sapientia