SFÂNTA SCRIPTURĂ

Psalmul 18 (17)
Imn regal de mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru eliberare şi victorie

¹ Maestrului de cor. Slujitorului Domnului, David,
        care a spus Domnului cuvintele acestui imn în ziua în care Domnul
        l-a eliberat din mâna tuturor duşmanilor săi şi din mâna lui Saul.

² Şi a spus:
        Te iubesc, Doamne, tăria mea,
³ Doamne, stânca mea,
        fortăreaţa mea şi eliberatorul meu;
        Dumnezeul meu, ajutorul meu,
        în care mi-am pus speranţa,
        scutul meu, cornul mântuirii mele şi scăparea mea.
⁴ Îl invoc pe Domnul, cel vrednic de laudă,
        şi sunt eliberat de duşmanii mei.

⁵ M-au înconjurat legăturile morţii
        şi m-au îngrozit râurile pieirii;
⁶ m-au înfăşurat lanţurile infernului
        şi m-au prins laţurile morţii.
⁷ Dar, în strâmtorarea mea, l-am chemat pe Domnul
        şi am strigat către Dumnezeul meu;
        din lăcaşul lui, el mi-a auzit glasul
        şi strigătul meu a ajuns până la urechea lui.

⁸ S-a zguduit şi s-a cutremurat pământul;
        temeliile munţilor s-au zdruncinat
        şi s-au zguduit, pentru că el s-a mâniat.
⁹ S-a ridicat fum^[a] din nările lui
        şi foc mistuitor din gura lui;
        cărbuni aprinşi ţâşneau din el.
¹⁰ A aplecat cerurile şi s-a coborât
        şi negura era sub picioarele lui.
¹¹ A încălecat pe un heruvim şi a zburat,
        era purtat pe aripile vântului.
¹² Şi-a pus întunericul împrejur ca un văl,
        s-a înconjurat ca de un cort
        de ape întunecoase şi de nori deşi.
¹³ În faţa strălucirii chipului său,
        s-au împrăştiat norii, grindina şi cărbunii de foc^[b].
¹⁴ Şi a tunat din cer Domnul,
        Cel Preaînalt şi-a făcut auzit glasul:
        grindină şi cărbuni de foc.
¹⁵ Şi-a trimis săgeţile şi i-a risipit,
        a aruncat fulgere şi i-a umplut de groază;
¹⁶ şi au apărut izvoarele apelor
        şi s-au descoperit temeliile lumii
        la mustrarea ta, Doamne,
        la suflarea duhului mâniei tale.
¹⁷ A trimis din înălţime şi m-a luat,
        m-a salvat din apele cele mari.
¹⁸ M-a mântuit de duşmanii mei puternici
        şi de cei care mă urăsc,
        deşi erau mai tari decât mine.
¹⁹ M-au împresurat în ziua necazului meu,
        dar Domnul mi-a fost sprijinitor;
²⁰ m-a scos la loc larg, m-a mântuit,
        pentru că şi-a găsit bucuria în mine.

²¹ Domnul m-a răsplătit după dreptatea mea,
        după curăţia mâinilor mele îmi va da înapoi,
²² pentru că am păzit căile Domnului,
        n-am păcătuit depărtându-mă de Dumnezeul meu.
²³ Căci toate judecăţile lui sunt înaintea mea
        şi îndreptările lui nu le-am lăsat deoparte,
²⁴ ci am fost fără prihană înaintea lui
        şi m-am păzit de fărădelege.
²⁵ Iar Domnul mi-a răsplătit după dreptatea mea
        şi după puritatea mâinilor mele înaintea ochilor săi.
²⁶ Cu cel credincios, tu eşti credincios,
        cu omul nevinovat, eşti nevinovat;
²⁷ cu cel curat, eşti curat,
        dar cu cel viclean te arăţi iscusit.
²⁸ Căci tu mântuieşti poporul celor sărmani
        şi ochii celor trufaşi îi umileşti.

²⁹ Într-adevăr, tu aprinzi lumina mea, Doamne;
        Dumnezeul meu schimbă în strălucire
        întunericul meu.
³⁰ Prin tine înfrunt trupele duşmane
        şi cu Dumnezeul meu trec şi peste ziduri.
³¹ Calea lui Dumnezeu este desăvârşită.
        Cuvântul Domnului este lămurit în foc,
        el este un scut pentru toţi cei care speră într-însul.
³² Cine este Dumnezeu în afară de Domnul?
        Sau cine e stâncă în afară de Dumnezeul nostru?
³³ Dumnezeu mă încinge cu tărie
        şi face desăvârşită calea mea,
³⁴ el face picioarele mele ca ale cerbului
        şi mă aşază pe înălţimi;
³⁵ el învaţă mâinile mele la război
        şi braţele mele întind arcul de aramă.
³⁶ Tu mi-ai dat scutul mântuirii tale,
        dreapta ta mă sprijină
        şi bunăvoinţa^[c] ta m-a ajutat să cresc.
³⁷ Ai lărgit calea sub paşii mei
        şi nu s-au clătinat gleznele mele.
³⁸ Îi voi urmări pe duşmani şi îi voi prinde
        şi nu mă voi întoarce până nu-i voi nimici.
³⁹ Îi voi lovi şi nu vor mai putea să se ridice,
        se vor prăbuşi sub picioarele mele.
⁴⁰ M-ai încins cu tărie pentru luptă,
        ai răpus pe potrivnicii mei înaintea mea.
⁴¹ Pe duşmanii mei i-ai pus pe fugă^[d]
        şi pe cei ce mă urăsc i-am nimicit.
⁴² Au strigat, dar nu era nimeni ca să-i salveze,
        au strigat către Domnul, dar nu le-a dat răspuns.
⁴³ I-am zdrobit ca pulberea în bătaia vântului,
        ca pe noroiul din uliţe i-am călcat.
⁴⁴ Tu m-ai scăpat de răzvrătirea poporului,
        m-ai aşezat în fruntea neamurilor.
        Un popor pe care nu-l cunoşteam
        a ajuns să mă slujească;
⁴⁵ cu luare-aminte îmi dau ascultare,
        fiii străinilor mă linguşesc;
⁴⁶ fiii străinilor şi-au pierdut vlaga^[e]:
        ies tremurând din locurile lor de refugiu.

⁴⁷ Viu este Domnul şi binecuvântată este stânca mea
        şi preaînălţat este Dumnezeul mântuirii mele!
⁴⁸ Dumnezeu este cel care îmi dă revanşa
        şi îmi supune popoarele;
⁴⁹ el mă eliberează de duşmanii mei înfuriaţi.
        Tu mă înalţi mai presus de duşmanii mei,
        tu mă mântuieşti de omul violent.
⁵⁰ De aceea, Doamne,
        te voi preamări înaintea popoarelor
        şi numele tău în psalmi îl voi cânta.
⁵¹ El dă mari izbânzi regelui său,
        îşi arată bunăvoinţa faţă de unsul său,
        faţă de David şi urmaşii lui pe veci.

Ca formă, este un imn de mulţumire al regelui care se gândeşte la salvarea dintr-o grea încercare şi la victoria asupra duşmanilor. Textul este paralel cu 2Sam 22 şi cu Ps 144,1-11. Conţine multe genuri literare diferite: lamentaţiuni (v. 5-7), teofanie (v. 8-16), mărturisirea nevinovăţiei (v. 21-28), relatarea faptelor divine de răscumpărare (v. 29-46) şi doxologia (v. 47-51). Este un psalm solemn, dar vivace, cu mare putere expresivă şi creatoare, pitoresc şi curajos, irigat cu multe antropomorfisme şi susţinut de o reţea simbolică bogată, în care este luminată figura unui Dumnezeu transcendent şi irezistibil, şi totuşi, aproape şi atent faţă de om. Compunerea acestui psalm în timpul lui David, pentru a celebra faptele acestui rege, şi atribuirea psalmului lui David nu sunt contrazise nici de conţinut, nici de forma textului, chiar dacă în transmiterea psalmului de-a lungul veacurilor au mai putut interveni mici modificări.

Această realitate nu exclude faptul ca acest Te Deum regal să fi putut fi cântat în epoci succesive şi ritualizat după noi coordonate istorico-literare. După unii comentatori, a fost reluat ca imn naţional teocratic după exilul din Babilon şi, probabil, a fost cântat şi în timpul epopeii macabeilor şi pe timpul dinastiei succesive a asmoneilor. Poemul devenise atunci un text liturgic naţional şi primea şi nuanţe escatologice.

Sfântul Paul pune în gura lui Cristos versetul 50 (Rom 15,9). Urmându-l, sfinţii părinţi şi tradiţia au interpretat psalmul 18 (17) ca pe o rugăciune de mulţumire a lui Cristos înviat către Tatăl. Persecuţiile şi luptele susţinute de David au apărut în ochii sfinţilor părinţi ca o profeţie a pătimirii Domnului. În duşmanii lui David, ei au identificat puterile răului.

Victoriile regelui au vestit pentru tradiţia patristică victoria lui Cristos asupra Satanei şi asupra instrumentelor lui, care lucrează în lume. Şi cum luptele, victoriile şi succesele regelui erau în acelaşi timp luptele, victoriile şi succesele poporului, este clar că acestea sunt interpretate ca luptele şi triumfurile noului popor al lui Dumnezeu, Biserica. În descendenţa promisă de Dumnezeu lui David, părinţii Bisericii au văzut descendenţa glorioasă a lui Cristos, exprimată în trupul său mistic.

Împărţirea: titlu (v. 1); introducere (v. 2-4); lamentaţie (v. 5-7); intervenţia divină (v. 8-20); mărturisirea nevinovăţiei (v. 21-28); mulţumire (v. 29-46); concluzie doxologică (v. 47-51).

Note:

^[a] LXX are: în mânia lui. ^[b] LXX omite acest vers. ^[c] TM are, lit.: umilinţa, iar LXX: educaţia ta mă învaţă. ^[d] Lit.: i-ai făcut pe duşmanii mei să-mi arate spatele. ^[e] LXX are: au îmbătrânit.

Traducere, note şi comentarii
de pr. Alois Bulai, pr. Anton Budău, pr. Iosif Răchiteanu
© Editura Sapientia