SFÂNTA SCRIPTURĂ

Psalmul 12 (11)
Rugăciune împotriva clevetirilor

1 Maestrului de cor. Pe harpa cu opt coarde. Psalm. Al lui David.

2 Mântuieşte-mă, Doamne,
        căci nu mai este nici un drept;
        au dispărut cei credincioşi dintre fiii oamenilor.
3 Oamenii îşi spun minciuni unii altora,
        pe buze au numai cuvinte înşelătoare,
        vorbesc cu inimă prefăcută.

4 Să nimicească Domnul toate buzele mincinoase
        şi limba care vorbeşte cu îngâmfare,
5 pe cei care zic:
        "Prin limbile noastre vom fi puternici,
        buzele noastre sunt armele[a] noastre;
        cine va fi stăpân peste noi?"

6 "Pentru necazul celor sărmani
        şi pentru suspinul celor săraci,
        mă voi ridica acum, zice Domnul;
        voi aduce mântuire celui pe care ei îl dispreţuiesc".

7 Cuvintele Domnului sunt cuvinte curate,
        ca argintul purificat în foc
        şi curăţat de pământ de şapte ori[b];
8 tu, Doamne, ne vei ţine
        şi ne vei apăra de generaţia aceasta,
        pentru totdeauna.
9 Căci nelegiuiţii umblă împrejur
        atunci când se ridică la putere ticăloşii
        printre fiii oamenilor.

Psalmul poate fi considerat o lamentaţie naţională, o promisiune a eliberării Israelului de opresiunea puterii străine. Delimitarea între caracterul comunitar şi cel individual este nesigură. În totalitatea lui, psalmul este o rugăciune pornită din comunitatea celor pioşi (v. 2), care se numesc şi fideli, săraci şi neajutoraţi (v. 6). Conţinutul lamentaţiei (v. 2-5) este decadenţa generală cauzată de minciună, care se răspândeşte mereu mai mult în cercurile influente şi din cauza căreia cei mai mulţi au de suferit. Tema fundamentală este, de fapt, cea a relaţiilor sociale care, într-o structură orală, cum era cea semitică, sunt bazate pe funcţiunea indispensabilă şi esenţială a cuvântului. De aceea, psalmul nu poate fi redus la un banal apel la sinceritate, nici la o condamnare a plăgii minciunii. În schimb, este un act dur de acuză împotriva unei structuri sociale viciate şi nedrepte, un act de acuză paralel cu cele incandescente ale profeţilor. Dând la o parte adevărul cuvântului, se viciază legătura ordonată a drepturilor şi a libertăţilor. Aşadar, nu ne aflăm în faţa unei descoperiri romantice a deziluziei pentru trădare a unui prieten, sau pentru o falsitate care distruge dialogul interpersonal şi care generează neîncredere şi singurătate. Dedublarea, ipocrizia, perfidia sunt, pentru psalmist, calea ideală pe care se construieşte o putere nedreaptă (v. 5) şi o arhitectură perversă a statului şi a societăţii. Rugăciunii îi răspunde cuvântul lui Dumnezeu, care promite mântuirea celor ce se roagă, la fel ca în Is 33,10. Răspunsul comunităţii se transformă în imn ce preamăreşte fidelitatea cuvântului lui Dumnezeu şi certitudinea ascultării (v. 8-9).

Domnul a menţinut promisiunea formulată în psalm (v. 6). El s-a ridicat, în mijlocul celor sărmani şi săraci, trimiţându-l pe Cuvântul adevărului, în lumea care zăcea în puterea Celui Rău. Venit într-o lume dominată de tatăl minciunii, Isus a trebuit să lupte împotriva falsităţii şi a ipocriziei oamenilor, aserviţi puterii întunericului. A fost persecutat de gurile lor mincinoase şi a fost condamnat la moarte de mărturiile lor false. Dar, înviind din morţi, Cristos ne-a eliberat de minciună, a nimicit buzele mincinoase (v. 4-5) şi ne-a dat puterea să-l cunoaştem pe Dumnezeul adevărat.

Psalmul 12 (11) este o rugăciune potrivită pentru momentele de ispită, de ariditate spirituală, de suferinţă fizică şi morală. Insistenţa lamentaţiei ne aminteşte cuvântul lui Isus: "Cereţi şi vi se va da, căutaţi şi veţi găsi, bateţi şi vi se va deschide" (Mt 7,7).

Împărţirea: titlu (v. 1); duplicitatea în relaţiile sociale (v. 2-3); rugăciune adresată lui Dumnezeu, cu strigăt puternic (v. 4-5); oracol divin: răspunsul oficial al lui Dumnezeu în liturgie (v. 6); comentariu asupra oracolului (v. 7-9).

Note:

[a] Lit.: sunt la noi.
[b] Alţii traduc: purificat în cuptor de pământ, de şapte ori.

Traducere, note şi comentarii
de pr. Alois Bulai, pr. Anton Budău, pr. Iosif Răchiteanu
© Editura Sapientia