SFÂNTA SCRIPTURĂ

Psalmul 11 (10)
Încrederea neclintită în Dumnezeu

¹ Maestrului de cor. Al lui David.
        În Domnul îmi găsesc refugiul,
        cum spuneţi sufletului meu:
        "Fugi în munţii voştri ca o pasăre"?
² Căci, iată, păcătoşii îşi încordează arcul,
        pe coardă îşi potrivesc săgeata,
        ca să tragă pe întuneric în cei drepţi cu inima.
³ Când se clatină temeliile,
        ce poate face cel drept?
⁴ Domnul locuieşte în templul său cel sfânt,
        Domnul îşi are scaunul de domnie în ceruri.
        Ochii lui privesc^[a],
        pleoapele lui îi cercetează pe fiii oamenilor.
⁵ Domnul cercetează pe cel drept şi pe cel nelegiuit.
        Duhul lui îl urăşte pe acela care iubeşte violenţa.
⁶ El va face să plouă peste cei răi cărbuni aprinşi,
        foc şi pucioasă^[b] şi suflare de foc
        este partea lor de moştenire.
⁷ Căci Domnul este drept şi iubeşte dreptatea;
        cei drepţi vor vedea faţa lui.

Subfondul acestui imn curajos este contrastul dintre cei credincioşi şi cei nelegiuiţi. Este o poezie delicioasă, plină de pace şi seninătate. Deschide seria rugăciunilor de încredere. Iahve este cel drept, care iubeşte faptele drepte. Omul drept contemplă chipul lui Iahve cel drept. El este un Dumnezeu moral şi nu rămâne indiferent faţă de bine sau de rău. Iahve este Dumnezeul iubirii şi îi mântuieşte pe cei care îşi găsesc refugiul într-însul. Dumnezeu îl protejează pe cel drept, spune una dintre tezele fundamentale ale teologiei alianţei. Este un fel de asemănare naturală între Dumnezeu şi cel care îi este credincios. Cel drept este imaginea Dumnezeului celui drept. De aceea, destinul celui drept este contemplarea chipului lui Dumnezeu, intrarea lui în comuniune vitală cu Dumnezeu. Dumnezeu se oferă pe sine însuşi celui care îi este credincios. Pentru unii, expresia "vor vedea faţa lui Dumnezeu" (v. 7b) pare să indice accesul la templu, văzut şi evocat ca spaţiu sacru care tutelează paza credinciosului în faţa asalturilor persecutorilor. Este un fel de oază de pace. Alţii consideră expresia ca o sugestie a nemuririi şi ar defini viziunea deplină şi beatifică a credinciosului pios, răpit de Dumnezeu, asemenea lui Enoh şi a lui Ilie. Totuşi, ambientul concret în care se poate experimenta această apropiere, în mentalitatea viguros simbolică semitică, este, cu siguranţă, templul. Nu este vorba numai despre o liturgie, ci este o experienţă religioasă şi existenţială pe care am putea să o numim "escatologie anticipată sau realizată".

În tradiţia creştină, pătimirea lui Cristos revelează concluzia luptei dintre minciuna insinuată de Satana, în inima omului, şi adevărul lui Dumnezeu, manifestat în Isus. Iubirea, cultul şi respectul adevărului, precum şi folosirea corectă a cuvântului trebuie să fie semnul distinctiv al creştinului.

În psalmul 11 (10) avem două tablouri diferite: în primul se vede o lume răvăşită de dezordine în care răul şi răufăcătorii se agită, fac conspiraţii şi întind curse împotriva celor cinstiţi (v. 1-3); în al doilea tablou, Dumnezeu, de pe tronul său inaccesibil din ceruri, observă orice lucru, hotărât şi prompt în a interveni pentru a face dreptate (v. 4-7). În aceste două tablouri găsim imaginea existenţei creştine pe pământ şi a vieţii oricărui credincios: asediat şi sub presiunea exterioară a mii de pericole şi contraste ajunge, în interior, în lumina şi în pacea lui Dumnezeu şi devine o cetate de necucerit, întrucât Dumnezeu este apărarea ei.

Împărţirea: titlu (v. 1a); cel nelegiuit şi succesul lui (v. 1b-3); cel drept şi succesul lui (v. 4-7).

Note:

^[a] LXX şi Vg adaugă: la cel sărac; alte manuscrise vechi adaugă: la lume. ^[b] Textul ebraic are trei elemente: laţuri, cărbuni şi pucioasă. După versiunea greacă a lui Simmacus, traducerile moderne corectează cu: tăciuni, cărbuni aprinşi.

Traducere, note şi comentarii
de pr. Alois Bulai, pr. Anton Budău, pr. Iosif Răchiteanu
© Editura Sapientia