SFÂNTA SCRIPTURĂ

Psalmul 8

Maiestatea lui Dumnezeu şi demnitatea omului

¹ Maestrului de cor. Pe gittit^a. Psalm. Al lui David.

² Doamne, Dumnezeul nostru,
        cât de minunat este numele tău
        pe tot pământul!

Slava ta se înalţă^b
        mai presus de ceruri.
³ Din gura copiilor şi a pruncilor
        ţi-ai pregătit laudă împotriva vrăjmaşilor tăi,
        ca să nimiceşti pe cel răzvrătit şi pe duşman.
⁴ Când privesc cerurile, lucrările mâinilor tale,
        luna şi stelele pe care le-ai făcut,
⁵ mă întreb: "Ce este omul, că te gândeşti la el,
        sau fiul omului, că-l iei în seamă?"

⁶ L-ai făcut cu puţin mai mic decât pe îngeri^c,
        l-ai încununat cu cinste şi măreţie.
⁷ I-ai dat în stăpânire lucrările mâinilor tale,
        toate le-ai pus la picioarele lui:
⁸ oile şi boii laolaltă,
        precum şi fiarele câmpului,
⁹ păsările cerului şi peştii mării,
        tot ce străbate căile apelor.

¹⁰ Doamne, Dumnezeul nostru,
        cât de minunat este numele tău pe tot pământul!

Fără îndoială, puţini alţi psalmi se revelează atât de încuiaţi în paradigme conceptuale ca psalmul 8. Ceea ce ne transmite autorul poemului nu sunt doar senzaţii şi emoţii născute din fantezie, ci sunt concepte de o limpezime unică, concepte meditate şi hrănite îndelung, până când devin foc incandescent, poezie, rugăciune, "străfulgerări de lumină" (Pascal), "picături de etern şi de infinit" (Leopardi). Încrângătura celor trei protagonişti ai psalmului - Dumnezeu, omul şi cosmosul - este nucleul tainic al fiinţei şi al existenţei. Psalmul este obiectul multor discuţii şi suspiciuni în aplicarea lor, pentru că în centrul acestui poem se află figura scandaloasă a omului. Într-adevăr, psalmul 8 este o rugăciune riscantă, mai ales dacă este citită în spiritul tehnicist al timpului nostru. Stăpânirea omului păcătos asupra planetei se revelează a fi, mai degrabă, o tiranie vanitoasă, oarbă, adesea crudă.

Este un imn de laudă pentru mărirea lui Dumnezeu care se manifestă în creaţie. Observăm, aici, o mare sensibilitate pentru frumuseţea nobilă a naturii şi un simţ profund al revelaţiei lui Dumnezeu, care se ascunde în această frumuseţe. Departe de a fi căutată pentru ea însăşi, natura este contemplată doar ca un mijloc pentru a-l înţelege mai bine pe Dumnezeu, creatorul, şi pe om, creatura lui privilegiată. Psalmistul nu este un iubitor al naturii, în sens romantic sau modern, ci este un gânditor religios, care meditează şi se roagă într-un ambient de recunoştinţă admirativă. Acest psalm poate fi considerat ca o meditaţie senină asupra relatării creaţiei din Gen 1.

Omul despre care vorbeşte psalmul, preamărind măreţia şi demnitatea Creatorului, este Cristos. Tradiţia creştină şi liturgia recită psalmul ca pe un imn de laudă adus lui Cristos, celebrând glorificarea şi înălţarea lui la cer. Biserica contemplă măreţia şi strălucirea lui Cristos, omul perfect, reflectate pe chipul sfinţilor săi. Însufleţită de Duhul lui Cristos, Biserica este în căutarea acestei perfecţiuni pentru ea însăşi şi se îndreaptă spre perfecţiunea finală a istoriei umane care corespunde pe deplin planului divin de recapitulare a tuturor lucrurilor în Cristos, cele din cer, ca şi cele de pe pământ. Pornind de la această încredere, Biserica propune tuturor acea doctrină care poate salva demnitatea omului şi-l poate ajuta să ajungă, prin activitatea sa, la măreţia şi perfecţiunea proclamate în psalm şi actualizate în Cristos şi în sfinţii săi. Ea învaţă, cu Sfânta Scriptură, că omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu, capabil să-l cunoască şi să-l iubească pe Creatorul său şi a fost constituit de el deasupra tuturor creaturilor, pentru a le stăpâni şi a se folosi de ele spre gloria lui Dumnezeu. Din demnitatea omului derivă sensul şi valoarea activităţilor sale.

Împărţirea: titlu (v. 1); aclamarea numelui lui Dumnezeu (v. 2a); atotputernicia divină şi omul (v. 2b-5); puterea umană şi Dumnezeu (v. 6-9); aclamarea numelui lui Dumnezeu (v. 10).

Note:

^[a] Înţelesul cuvântului gittit este nesigur. El poate însemna: 1) melodie, ton sau instrument din Gat; 2) cântec legat de culesul şi tescuitul strugurilor.
^[b] Semnificaţia verbului ebraic este nesigură. LXX şi Vg au s-a înălţat. Exegeţii propun verbul "a da" sau "a cânta", "a lăuda", "a celebra". De aici, şi diversitatea traducerilor: Aş vrea să cânt maiestatea ta acolo, sus, în ceruri, ³ gângurind ca un copil şi un sugar (Ravasi, Paolini).
^[c] Lit.: decât Dumnezeu. Omul este comparat cu Dumnezeu, şi nu cu fiinţe intermediare, totuşi LXX şi Vg au forma redată mai sus.

Traducere, note şi comentarii
de pr. Alois Bulai, pr. Anton Budău, pr. Iosif Răchiteanu
© Editura Sapientia