SFÂNTA SCRIPTURĂ

Psalmul 7

Rugăciunea celui drept vorbit de rău

¹ Lamentare. A lui David.
        Pe care a cântat-o Domnului din cauza lui Cuş beniamitul.

² Doamne, Dumnezeul meu, în tine mi-am pus speranţa.
        Mântuieşte-mă de toţi prigonitorii mei şi eliberează-mă,
³ ca nu cumva să-mi răpească viaţa, să mă sfâşie, ca leul,
        fără ca cineva să mă salveze!

⁴ Doamne, Dumnezeul meu,
        dacă am săvârşit aceasta,
        dacă este nedreptate în mâinile mele,
⁵ dacă am răspuns prietenului meu cu rău
        şi fără motiv mi-am jefuit duşmanul,
⁶ atunci duşmanul să mă prigonească şi să mă ajungă
        şi să culce la pământ viaţa mea,
        şi cinstea mea în praf să o arunce. Selah

⁷ Ridică-te, Doamne, în mânia ta,
        înalţă-te împotriva furiei asupritorilor mei
        şi scoală-te^a, Dumnezeul meu,
        la judecata pe care ai rânduit-o!
⁸ Adunarea neamurilor să te înconjoare:
        întoarce-te^b asupra ei din înălţime!
⁹ Domnul judecă popoarele;
        judecă-mă, Doamne, după dreptatea
        şi după nevinovăţia care este în mine!
¹⁰ Pune capăt răutăţii păcătoşilor
        şi întăreşte-l pe cel drept,
        tu, care pătrunzi cu privirea inimile şi rărunchii,
        Dumnezeule preadrept.
¹¹ Ajutorul meu este la Dumnezeu,
        cel care îi mântuieşte pe cei drepţi cu inima.
¹² Dumnezeu este un judecător drept^c,
        care^d se poate mânia în fiecare zi.

¹³ Oare nu este el cel care îşi ascute din nou sabia,
        îşi întinde arcul şi ţinteşte?
¹⁴ Îşi pregăteşte armele morţii
        şi îşi încinge săgeţile în foc.

¹⁵ Iată, cel rău a urzit fărădelegea,
        a zămislit silnicia şi a născut^e nelegiuirea.
¹⁶ A săpat groapă şi a adâncit-o
        şi a căzut în groapa pe care a făcut-o.
¹⁷ Se întoarce răutatea lui asupra capului său
        şi pe creştetul lui coboară nedreptatea.

¹⁸ Îl voi lăuda pe Domnul pentru dreptatea lui
        şi voi cânta numele Domnului Preaînalt.

Genul literar al psalmului oscilează între lamentaţia individuală, apelul pasionant la mântuire, declararea nevinovăţiei şi liturgia judecăţii lui Dumnezeu în templu. De teama unui adversar care îi ameninţă viaţa, psalmistul îşi caută refugiul la Dumnezeu (v. 2-3), îşi declară nevinovăţia (v. 4-6) şi invocă judecata lui Dumnezeu (v. 7-9). Ar putea fi vorba de o situaţie asemănătoare cu cea din 1Rg 8,31-32. Un acuzat pe nedrept invocă judecata lui Dumnezeu în templu, Dumnezeu îi face dreptate şi îl pedepseşte pe duşmanul calomniator (v. 10-17).

S-ar putea ca psalmul să fie, în anumite aspecte, rodul unei redactări unitare de formule diferite incluse într-o singură rugăciune. Elementul dominant este "jurământul de nevinovăţie". Acesta reprezenta una dintre instituţiile fundamentale în ambientul juridic al dreptului sacral al alianţei cu Dumnezeu. Atunci când cercetarea unui caz nu reuşea să ajungă la o concluzie, sau atunci când acuzatul nu putea să aducă martori, pentru a-l dezvinovăţi, făcea acest jurământ. În felul acesta, Dumnezeu este chemat în cauză pentru a atesta că omul este nevinovat.

Declaraţia celui care se roagă, în psalmul 7, adresată tribunalului suprem de la templu, accentuează, în special, aspectul moral şi social, mai mult decât cel ritual sau, pur şi simplu, juridic. Capetele mărturisirii negative se referă la acţiuni de morală socială şi propun un ideal etic, animat de teologia Decalogului şi a alianţei şi confirmat de rigoarea "Legii talionului", care este un apel exigent la dreptatea distributivă şi la echilibru în raporturile interpersonale. Pornind de la acest jurământ, psalmul se dezvoltă într-o lamentaţie al cărei centru este de nezdruncinat: intervenţia lui Iahve, judecătorul cel drept.

Dreptul calomniat, care îşi prezintă nevinovăţia şi face apel la dreptatea lui Dumnezeu, este Cristos. El, singurul drept şi nevinovat dintre oameni, poate să facă apel la judecarea duşmanilor săi din partea lui Dumnezeu. Putem, acum, să înţelegem în ce sens Cristos continuă să recite psalmul 7 în cadrul Bisericii. El se întruchipează în acele membre care suferă nedreptăţi şi sunt judecate de lume pe bază de minciuni şi de judecăţi nedrepte.

Totodată, acest psalm este expresia unui sentiment profund de dreptate şi de adevăr, pe care Dumnezeu l-a pus în fiecare om, creându-l după chipul şi imaginea sa. Dumnezeu însuşi se face garant şi apărător al acestui sentiment şi îl răzbună, atunci când el este încălcat, atât în exterior, cât şi în intimitatea omului.

Împărţirea: titlu (v. 1); rugăciune de început (v. 2-3); apărarea nevinovăţiei proprii (v. 4-6); invocarea judecăţii lui Dumnezeu (v. 7-12); sancţiuni împotriva celor răi (v. 13-14); reflecţie sapienţială asupra răului (v. 15-17); laudă finală (v. 18).

Note:

[a] LXX şi Vg au: Scoală-te, Doamne, Dumnezeul meu, cu porunca cu care ai poruncit.
[b] Citind aici o altă rădăcină, unii traduc: Aşază-te în înălţime.
[c] LXX şi Vg adaugă: încet la mânie.
[d] Textul ebraic foloseşte cuvântul "el" care poate însemna: negaţia "nu", "Dumnezeu" sau "puternic". LXX şi Vg folosesc atât negaţia "nu", cât şi "puternic".
[e] Psalmistul foloseşte imaginea vieţii care trebuie să apară pentru a arăta monstruozitatea crimei ce distruge: acţiunea criminală pleacă de la gând, trece parcă printr-o perioadă de gestaţie în premeditare şi ajunge la moarte.

Traducere, note şi comentarii
de pr. Alois Bulai, pr. Anton Budău, pr. Iosif Răchiteanu
© Editura Sapientia