SFÂNTA SCRIPTURĂ

Psalmul 6

Rugăciune în timp de încercare


¹ Maestrului de cor. Pentru instrumente cu coarde. Pe harfa cu opt coarde^a.
Psalm. Al lui David.

² Doamne, în mânia ta, nu mă mustra
        şi, în furia ta, nu mă pedepsi.

³ Ai milă de mine, Dumnezeule,
        căci am ajuns fără putere;
        vindecă-mă, Doamne, că-mi tremură oasele
⁴ şi sufletul mi-i tare zbuciumat.
        Iar tu, Doamne, până când... ? ^b
5 Întoarce-te, Doamne, mântuieşte sufletul meu,
        salvează-mă pentru milostivirea ta.
⁶ Pentru că nimeni dintre cei morţi
        nu-şi aminteşte de tine^c;
        în locuinţa morţilor, cine te va preamări?

⁷ Sunt istovit de atâta geamăt,
        în fiecare noapte mă înec în plâns în patul meu
        şi cu lacrimi scald aşternutul meu.
⁸ Mi s-au împăienjenit ochii de durere,
        am îmbătrânit între toţi duşmanii mei.

⁹ Depărtaţi-vă de la mine
        toţi cei care săvârşiţi nelegiuire,
        căci a auzit Domnul glasul plângerii mele.
¹⁰ A auzit Domnul cererea mea,
        Domnul a primit rugăciunea mea.

¹¹ Să se ruşineze şi să se tulbure toţi duşmanii mei;
        să se retragă şi să se ruşineze îndată.

Psalmistul îi prezintă lui Dumnezeu suferinţa cea mai simplă şi elementară: suferinţa fizică. El este lovit de o boală grea şi cere îndepărtarea mâniei divine, care se manifestă în boală. Nu este posibil de ştiut cu siguranţă dacă este vorba numai de boală, sau dacă autorul nu vorbeşte, în sens figurat, de suferinţele pe care i le provoacă atacurile sălbatice ale duşmanilor. Probabil este vorba despre amândouă. Implorarea ajutorului divin se transformă în strigăt de victorie asupra duşmanilor, pentru certitudinea că Dumnezeu va asculta rugăciunea. Rugăciunea simplă a individului devine rugăciune liturgică şi comunitară; dintr-o lamentaţie individuală, se extinde într-o invocaţie pe care tot poporul poate să o înalţe spre un Dumnezeu care tace şi aparent absent.

Alături de plângerea individuală, apare, în subfond, un al doilea element, mai ascuns, dar tot atât de hotărâtor: suferinţa din cauza păcatului. Încercarea ce vine asupra celui care se roagă este văzută, în lumina dogmei retribuţiei, ca pedeapsă pentru un păcat. Spre deosebire de Iob şi de autorul psalmului 17 (v. 2-3), autorul nostru nu are nimic bun cu care să se prezinte înaintea Domnului în apărarea sa. Nu-i mai rămâne decât să apeleze la iubirea îndurătoare a lui Dumnezeu. Numai aruncându-se în braţele lui şi invocând iertarea sa, cel credincios va putea fi salvat. Limite şi culpabilitate, suferinţă fizică şi amărăciune interioară, simţul durerii şi pofta de viaţă, febra şi singurătatea sunt elementele în jurul cărora este construită această rugăciune, ca implorare a iertării şi a vindecării.

Tradiţia creştină a plasat acest psalm în culegerea celor şapte psalmi penitenţiali (Ps 6; 32; 38; 51; 102; 130; 143), deşi recunoaşterea păcatului este numai implicită şi lipseşte complet mărturisirea sa.

Psalmul 6 este înţeles de Evanghelii ca rugăciunea lui Cristos în timpul pătimirii şi ca un cuvânt prin care el, judecătorul suprem, va face dreptate împotriva celor nelegiuiţi şi va pronunţa condamnarea celor care l-au târât la moarte.

Biserica, întrucât cuprinde în sânul ei şi păcătoşi, ea, care este, în acelaşi timp, sfântă, dar are nevoie de purificare, apelează la acest psalm pentru reînnoirea spirituală. Cu gemete şi lacrimi, Biserica imploră iertare şi milostivire pentru membrele sale zdrobite de păcat. Prezenţa păcatului în viaţa umană este cauză de nelinişte şi de angoasă. Păcatul învăluie existenţa într-o atmosferă de infern, pentru că este privare de Dumnezeu, de lumina lui, de libertatea şi de iubirea lui.

Împărţirea: titlu (v. 1); antifona de început (v. 2); rugăciune de implorare (v. 3-6); suferinţa psihico-fizică (v. 7-8); certitudinea ascultării (v. 9-10); concluzie (v. 11).

Note:

[a] Lit.: pentru a opta. Expresia poate însemna: instrument cu opt coarde, octava de sus, octava de jos etc.
[b] În unele traduceri, fraza eliptică este completată cu: vei întârzia.
[c] Lit.: pentru că în moarte nu este amintirea ta.

Traducere, note şi comentarii
de pr. Alois Bulai, pr. Anton Budău, pr. Iosif Răchiteanu
© Editura Sapientia