SFÂNTA SCRIPTURĂ

Psalmul 5

Rugăciunea de dimineaţă pentru ajutor
¹ Maestrului de cor. Pentru flaut. Psalm. Al lui David.
² Pleacă-ţi urechea la cuvintele mele, Doamne!
        Ascultă-mi suspinele!
³ Ia aminte la strigătele^a mele,
        regele meu şi Dumnezeul meu,
⁴ pentru că mă rog către tine, Doamne!
        Dimineaţa vei auzi glasul meu;
        de dimineaţă voi sta^b înaintea ta şi voi aştepta,
⁵ căci tu nu eşti un Dumnezeu căruia să-i placă răul,
        cel nelegiuit nu-şi află adăpost^c în preajma ta;
⁶ cei mândri nu pot sta înaintea ochilor tăi.
        Tu îi urăşti pe toţi cei care săvârşesc fărădelegea
⁷ şi nimiceşti pe cei mincinoşi.
        Domnul îl dispreţuieşte pe cel care varsă sânge
        şi pe cel care înşală.
⁸ Dar eu, prin îndurarea ta cea mare,
        voi intra în casa ta
        şi te voi adora cu teamă în templul tău cel sfânt.
⁹ Doamne, povăţuieşte-mă în dreptatea ta,
        înaintea duşmanilor mei!
        Netezeşte calea ta înaintea mea.
¹⁰ Pentru că nu este adevăr în gura lor,
        inima lor nu este decât o capcană;
        mormânt deschis este gâtul lor,
        iar limbile lor sunt înşelătoare.^d
11 Judecă-i, Dumnezeule,
        să cadă ei în uneltirile lor.
        Alungă-i, pentru mulţimea nelegiuirilor lor,
        pentru că s-au răzvrătit împotriva ta.
¹² Să se bucure toţi cei care se încred în tine
        şi în veci să tresalte.
        Căci tu îi ocroteşti
        şi toţi cei care iubesc numele tău se vor bucura în tine.
¹³ Tu îl binecuvântezi pe cel drept, Doamne,
        ca un scut îl încoronezi cu bunăvoinţa ta.

Tonul dominant al psalmului este cel de lamentaţiune şi era recitat în templu (8) în timpul sacrificiului de dimineaţă (4; cf. 2Rg 3,20; Am 4,4). Autorul aparţine comunităţii celor drepţi ameninţaţi de un grup de nelegiuiţi şi cere, în rugăciune, judecata lui Dumnezeu (11) împotriva atentatelor celor intriganţi punându-şi speranţa în protecţia lui Dumnezeu (12-13). Numai cel drept poate fi oaspete al Domnului (8.12-13). Probabil aici este o aluzie la dreptul de azil, al celui nevinovat, în sanctuar şi în spaţiul lui sacru, inviolabil. spa?iul lui sacru, inviolabil. Tonalitatea prevalentă este aceea a unei lamentaţiuni intense. Dacă exista un ateism păcătos, al celor nedrepţi şi al celor violenţi, împotriva cărora se ridică protestul sever al celui care se roagă, există şi o absenţă a lui Dumnezeu, nevinovata şi neimputabilă omului. În gândirea biblică, privarea de Dumnezeu şi ateismul nu coincid. Psalmul 5 este, în felul acesta, şi strigătul amar înaintea unui Dumnezeu mut şi surd, ca să reapară la orizontul gol şi dezolat al celui care "crede fără Dumnezeu". Toată atmosfera psalmului poate să se nască, în inima poetului, numai când se află în templu, sub aripa protectoare a cortului divin. Deşi, substanţial, clima psalmului este cea cultuală, textul nu pierde referinţa precisă şi punctuală la existenţă şi la societate.

O tradiţie veche consideră psalmul 5 ca fiind rugăciunea lui Cristos. La începutul misiunii sale, el îşi îndreaptă rugăciunea spre Tatăl, proclamă sfinţenia lui înaintea oamenilor care zac cu toţii sub stăpânirea păcatului, şi îşi arată dorinţa de a împlini voinţa Tatălui, pentru a da mărturie despre adevăr în faţa duşmanilor săi. Cristos denunţă corupţia lor şi invocă asupra lor condamnarea meritată. Rugăciunea lui Isus este iluminată de siguranţa că binecuvântarea Tatălui îl însoţeşte şi îl protejează, şi acest fapt va fi motiv de bucurie şi de speranţă pentru toţi cei care vor fi învăţat de la el să-l iubească pe Tatăl.

Sfinţii părinţi comentează, în general, acest psalm ca rugăciune a Bisericii şi identifică duşmanii despre care este vorba în psalm cu ereticii şi schismaticii. Motivul principal pe care îl dezvoltă psalmistul în rugăciunea lui este acesta: Dumnezeu urăşte răul, duce la pieire pe cel mincinos şi-i detestă pe vărsătorii de sânge; el binecuvântează pe cel drept şi-l protejează cu scutul bunăvoinţei sale. Acest motiv ne ajută şi pe noi să ne adecvăm rugăciunea şi viaţa în funcţie de acest mod de a acţiona al lui Dumnezeu şi de a colabora cu el pentru triumful dreptăţii şi al iubirii, împotriva oricărei forme de corupţie şi de rău.

Împărţirea: rugăciune (2-4); dreptul de acces la prezenţa lui Dumnezeu (5-9); cei nelegiuiţi sunt aspru judecaţi (10-11); binecuvântarea celor drepţi (12-13).

Note:

[a] Termenul ebraic folosit aici este destul de rar întâlnit şi indică două atitudini: 1) strigăt sfâşietor prin care omul, conştient de situaţia sa de păcătos, se adresează lui Dumnezeu în mod direct prin expresia tipică lamentărilor orientale; 2) o rugăciune specifică liturgiei sinagogale în care recitarea se uneşte cu meditaţia, cu participarea întregii fiinţe.
[b] Expresia poate indica fie prezentarea unei cereri, fie prezentarea unor daruri pentru jertfă. Aici nu este indicat complementul direct.
[c] Rădăcina verbală ebraică provine de la "străin", cel care nu avea cetăţenie, considerat, împreună cu văduva şi orfanul, printre cei de care Dumnezeu se îngrijeşte în mod special.
[d] Imaginile din acest verset sunt deosebit de expresive: sunt evidenţiate lipsa de "sinceritate", "interiorul lor ca un abis" în care victima cade ca într-un "mormânt", fără nici o posibilitate de a se agăţa de ceva, limbile lor fiind "lunecoase".

Traducere, note şi comentarii
de pr. Alois Bulai, pr. Anton Budău, pr. Iosif Răchiteanu
© Editura Sapientia