SFÂNTA SCRIPTURĂ

Psalmul 3

Dumnezeu este ocrotitorul celui persecutat

¹ Psalm. Al lui David.
        Pe când fugea din faţa lui Absalom, fiul său.
² Doamne, cât de mulţi sunt vrăjmaşii mei!
        Mulţi se ridică împotriva mea!
³ Mulţi spun despre mine:
        "Nu mai este scăpare pentru el la Dumnezeu!" Selah^a
4 Tu însă, Doamne, eşti scutul meu,
        tu eşti gloria mea, tu îmi înalţi capul.
⁵ Cu glasul meu strig către Domnul
        şi el îmi răspunde din muntele său cel sfânt. Selah
⁶ Ma culc şi adorm şi mă trezesc iarăşi,
        pentru că Domnul mă susţine.
⁷ Nu mă tem de mulţimile de popoare
        care mă împresoară din toate părţile.
⁸ Ridică-te ^b, Doamne, mântuieşte-mă, Dumnezeul meu^c;
        pentru că tu ai lovit peste obraz
        pe toţi duşmanii mei^d;
        tu ai zdrobit dinţii^e păcătoşilor.
⁹ A ta, Doamne, este mântuirea
        şi binecuvântarea ta peste poporul tău. Selah

În liturgia orientală, este considerat rugăciune de dimineaţa, iar în ritualul sinagogal al evreilor, este considerat ca o cântare la apusul soarelui, când se considera că este începutul unei noi zile. Este o rugăciune care oscilează

între lamentaţie şi încredere. Se deduce din psalm că cel care se roagă este un suveran care se află în faţa unui mare număr de duşmani, într-o situaţie disperată. Înconjurat de ostilitate şi sarcasm, el îşi înalţă rugăciunea, plina de încredere şi de speranţă, spre Dumnezeu. Psalmul aparţine, probabil, ritualului regal (titlul psalmului ambientează rugăciunea într-unul dintre momentele cele mai dramatice ale existenţei lui David, rebeliunea condusă de fiul său, Absalom), în care ideea războiului lui Iahve împotriva duşmanilor constituie situaţia istorico-salvifică ce ne permite înţelegerea stării specifice a celui care se roagă. Dar, de la emoţia şi invocaţia personală, poezia se tipizează, progresiv, astfel încât toţi se pot recunoaşte în această rugăciune. Faţă de această lectură, un pic romantică, trebuie să ţinem cont şi de atmosfera comunitară legată de ceremonialul de la templu. Probabil, "a se culca" şi "a dormi" pot sa fie o referinţă tehnică, cultuală precisă, la un rit, prin care un suveran sau un deservent al cultului petrece noaptea în templu, în rugăciune, aşteptând o comunicare din partea lui Dumnezeu (este experienţa pe care o face noul rege, Solomon, la Gabaon: 1Rg 3,4-16).

Prin psalmul 3, liturgia celebreaza învierea lui Cristos. Tatăl l-a făcut pe Fiul victorios asupra unei mulţimi de duşmani. Chiar dacă sunt, în continuare, numeroşi duşmanii şi cei care se ridică împotriva ei, Biserica este acum întărită de învierea şi victoria lui Cristos. Existenţa umană este, în totalitatea ei, ca un câmp de luptă, aflându-se mereu între pericole, capcane şi mizerii de tot felul. Omul se află, în el însuşi, împărţit. De aceea, orice viaţă umană, atât individuală, cât şi colectivă, prezintă caracteristicile unei lupte dramatice dintre bine şi rău, dintre lumină şi întuneric. Acest psalm, care este o rugăciune înflăcărată, este expresia omului căzut în puterea Celui Rău, prizonier al legii păcatului, în lupta cu el însuşi, cu semenii săi şi cu lumea exterioară.

Împarţire: titlu (v. 1); presiunea duşmanilor (v. 2-3); certitudinea ajutorului divin (v. 4-7); rugăciune împotriva duşmanilor (v. 8); concluzie (v. 9).

Note:
[a] Termenul ebraic selah apare de 71 de ori în Psalmi. Spre deosebire de indicaţiile masoretice, care sunt pe margine, acesta este inclus în textul psalmilor, fiind o indicaţie pentru a marca împărţirea în strofe. Era o pauză în care se cânta din instrumente sau, în lipsa lor, se repeta un refren. În liturgia creştina, termenul nu mai este o indicaţie muzicală, de aceea, unele traduceri nici măcar nu-l menţionează.
[b] Deşi în context (v. 6) s-a vorbit de trezire din somn, în acest verset nu se face apel la un Dumnezeu care doarme, ci la comandantul oştirilor lui Israel, aşa cum îl invoca şi Moise (Num10,35). Acesta era strigătul cu care israeliţii se aruncau în lupta împotriva duşmanilor, purtând arca alianţei ca pe un stindard al victoriei. Aici, suferinţa celui drept devine suferinţa întregului Israel, la strigătul căruia Dumnezeu trebuie să intervină. Forma gramaticală a celui de al doilea verb, "salvează-mă", este un perfect deprecativ sau optativ care exprimă certitudinea eficacităţii intervenţiei eliberatoare a lui Dumnezeu.
[c] În LXX şi Vg, v. 8 începe la: pentru că tu ai lovit.
[d] LXX şi Vg au: pe cei care mă duşmănesc fără motiv.
[e] Nu trebuie să ne şocheze descrierea antropomorfică a intervenţiei lui Dumnezeu. Cel care se roagă, după ce a suferit atâta nedreptate şi prigoană, îşi imaginează o intervenţie răzbunătoare a lui Dumnezeu, al cărei rezultat este total şi definitiv.

Traducere, note şi comentarii
de pr. Alois Bulai, pr. Anton Budău, pr. Iosif Răchiteanu
© Editura Sapientia