SFÂNTA SCRIPTURĂ

Psalmul 1

Cele două căi

¹ Fericit omul care nu umblă după sfatul celor răi,
        nu zăboveşte pe calea păcătoşilor
        şi nu se aşază în adunarea celor care batjocoresc,
² dar îşi găseşte plăcerea în legea^a Domnului
        şi la legea lui cugetă^b ziua şi noaptea.
³ El este ca pomul sădit pe malul apei^c,
        care aduce rod la timpul potrivit;
    frunzele lui nu se veştejesc
        şi tot ce începe duce la bun sfârşit.
⁴ Nu tot aşa este cu cei răi, nu tot aşa^d;
        ei sunt ca pleava pe care o spulberă vântul^e.
⁵ De aceea nu se vor ridica^f cei răi la judecată,
        nici păcătoşii în adunarea drepţilor.
⁶ Căci Domnul cunoaşte^g calea celor drepţi,
        iar calea celor răi duce la pieire^h.

Psalmul 1 este numit de sfântul Ieronim "prefatio Spiritus Sancti". El reprezintă portalul de intrare în lumea bogată a psalmilor. Este un poem sapienţial anonim. Sunt prezentate două destine ale omului: al celui credincios şi al nelegiuitului. Autorul se pare că este un maestru al înţelepciunii (cf. Ier 8,9; 18,18; Prov 8,1 o.u.), care şi-a propus să-i iniţieze pe cei tineri în a cunoaşte viaţa şi a fi capabili de a trăi prudent şi corect, din punct de vedere religios. Psalmul îl preamăreşte pe omul care îşi găseşte bucuria în meditarea revelaţiei divine, conţinută în Sfintele Scripturi (v. 2). În acest om se concretizează imaginea "celui drept", plin de harurile divine, în contrast clar cu "cei răi", destinaţi pieirii veşnice (v. 6).

În primele secole ale creştinismului, s-a evidenţiat un proces de fuziune între psalmul 1 şi psalmul 2, găsindu-se, astfel, o sinteză a celor două perspective hermeneutice ale întregii Psaltiri: perspectiva antropologico-etică a vieţii celui drept, (Ps 1) şi cea teologico-mesianică a speranţei, (Ps 2). Psalmul 1 ar fi, în acest caz, un fel de oglindă a suveranului, un portret ideal al celui care urma să fie întronat, un fel de manual pentru o guvernare dreaptă, în timp ce psalmul 2 ar fi ritualul propriu-zis al încoronării.

Imaginile simbolice ale psalmului fac apel la pomul vieţii, plantat, la început, de Dumnezeu, în paradisul pământesc, şi la fluviul ce ieşea din Eden, pentru a iriga grădina. Cursul de apă este simbolul vieţii divine şi pomul este simbolul fecundităţii aceleiaşi vieţi divine, participată de om.

În aceste simboluri este sugerat misterul întrupării prin care omenitatea lui Cristos, ca un pom viguros şi prosper, îşi înfige rădăcinile în viaţa divină a Cuvântului. Roadele lui Cristos sunt misterele răscumpărării.

Biserica îl recunoaşte pe Cristos în "cel drept" preamărit de psalm, şi orice creştin care trăieşte în har poate să se recunoască în el.

Împărţirea: portretul celui drept (v. 1-3); soarta celor răi (v. 4-5); concluzie; (v. 6).

Note:
[a] Lit.: Tora. Înainte de a deveni termen tehnic pentru Legea lui Moise, Tora indica toata învăţătura revelată de Dumnezeu în diferite etape şi transmisă atât în scris, cât şi oral.
[b] A cugeta. Termenul ebraic indică acţiunea de a murmura, a recita în şoaptă, cugetând asupra sensului cuvintelor. Imaginea se regăseşte în modul în care evreii pioşi recită şi azi textele sacre, în timp ce se mişca din toate încheieturile pentru a-l lăuda pe Dumnezeu şi cu trupul.
[c] Lit.: canal de apă folosit pentru irigaţie. Pe teritoriul Palestinei nu mai cad precipitaţii din aprilie până în noiembrie, de aceea, există un sistem de irigaţii foarte dezvoltat. Spre deosebire de copacii de stepă destinaţi arderii, pomii fructiferi specifici climei mediteraneene au o vegetaţie foarte bogată, având nevoie de irigaţii pentru a rodi.
[d] Numai LXX şi Vg adaugă aici: nu tot aşa, dar prezenţa expresiei este cerută de metrica poetică.
[e] LXX şi Vg adaugă: de pe faţa pământului.
[f] LXX şi Vg dau verbului o nuanţa escatologică: nu vor învia. Însă psalmistul se referă la judecata pe care Dumnezeu o face de-a lungul istoriei în desfăşurarea evenimentelor: nu se vor ridica la proces pentru a vorbi, pentru a se apăra.
[g] Verbul "a cunoaşte" are în ebraică o arie larga de semnificaţii, cuprinzând intelectul, voinţa, pasiunea, gingăşia, grija. Astfel se explică varietatea de nuanţe din traducerile moderne: iubeşte, favorizează, are la inima, are grijă, păstrează în siguranţă etc.
[h] Lit.: va pieri.

Traducere, note şi comentarii
de pr. Alois Bulai, pr. Anton Budău, pr. Iosif Răchiteanu
© Editura Sapientia