SFÂNTA SCRIPTURĂ 

Personaje biblice
achizitionare: 05.02.2008; sursa: Pastoratie.ro

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior Nehemia, reformatorul vieții civile

Numele lui înseamnă "Iahve a adus mângâiere". Forma prescurtată, fără numele lui Dumnezeu, este "Nahum".

Nehemia a fost organizatorul neîntrecut al comunității iudaice post-exilice la Ierusalim. El s-a ocupat mai ales de reconstruirea zidurilor cetății, dar și de respectarea Legii. Despre activitatea lui ne informează cartea care îi poartă numele.

Contextul istoric

În anul al XX-lea al domniei lui Artaxerxe I (465-423), în anul 445 î.C. Nehemia în calitate de paharnic al regelui persan, la Susa era unul dintre oficialii de curte printre cei mai importanți și influenți. I se aduce la cunoștință că zidurile cetății Ierusalimului, rase la pământ de Nabucodonosor în 586 î.C., zăceau în continuare în ruină. În plus, iudeii care în urma edictului lui Cirus, în 538 î.C., au primit învoirea să se întoarcă din robie, trăiau în condiții de sărăcie și neajutorați. Nehemia s-a hotărât să meargă personal la Ierusalim să pună remediu unei asemenea situații. Pentru ca să poată realiza cu autoritatea cuvenită și în condițiile juridice ideale planurile sale, regele l-a numit guvernator al provinciei autonome Iudea.

Sosit la Ierusalim, Nehemia în timpul nopții străbate în ascuns perimetrul cetății pentru a-și da seama personal de pagubele provocate zidurilor de întărire. Și-a dat seama că prima îndatorire trebuia să fie reconstruirea zidurilor și a convins de acest lucru pe toți oamenii de vază ai cetății sfinte. Lucrările au fost împărțite în patruzeci de sectoare. La fiecare sector lucrau concomitent echipe formate din singurele familii sau triburi. Nehemia nu s-a mulțumit doar să organizeze lucrările, dar a luat parte personal. Popoarele învecinate și dușmanii istorici (samariteni, ammoniți și edomiți) priveau cu dispreț și neîncredere lucrările de întărire: "N-au decât să construiască! Dacă o vulpe sare deasupra, zidul lor de piatră se prăbușeșete" (3,35). Dar pentru că nici prin dispreț nici prin acțiunile lor de intimidare nu reușeau să oprească lucrările, s-au hotărât să organizeze un asalt armat. Iudeii au aflat aceste planuri și au continuat lucrările dar înarmați și gata de luptă, astfel încât nimeni nu putea să-i distragă de la obiectivul lor.

În același timp, Nehemia a trebuit să înfrunte și să depășească dificultăți interne. Latifundiarii au pus mâna pe bunurile păturilor mai sărace ale populației, care făcuseră credite, și mulți erau reduși în sărăcie și chiar în sclavie. Nehemia a reușit să facă în așa fel încât acești dezmoșteniți să primească înapoi terenurile și casele, să li se șteargă datoriile și sclavilor să le fie redată libertatea. El însuși a dat exemplu, renunțând la partea de cereale și bani care trebuia să o primească de la membrii tribului său. Mai mult, a renunțat și la salariul lui de guvernator care mai înainte grava deosebit de mult asupra populației. Nehemia putea să-și permită aceste gesturi de mărinimie pentru că dispunea de o bogăție considerabilă, dar și pentru că avea o viziune mult mai mare decât interesele personale.

Odată terminate lucrările de întărire ale zidurilor exterioare, mai trebuiau instalate porțile cetății când dușmanii din vecinătate, prin calomnii și comploturi, au declanșat o campanie de discretidare a lui Nehemia, pentru a împiedica completarea lucrărilor. Urmârind să-i întindă o cursă, au răspândit zvonul că plănuiește o răscoală de care s-ar fi folosit ca să devină rege al Iudeii. Au încercat apoi să-l intimideze cu un atentat la însăși viața sa. Dar Nehemia, ca înalt dregător era obișnuit cu atmosfera de intrigă de la curtea persană și nu s-a lăsat abătut de aceste amenințări. Spre bucuria poporului și mânia dușmanilor, într-un timp record de 52 de zile, lucrările de reconstrucție a zidurilor au fost încheiate și s-a proclamat o sărbătoare solemnă de consacrare.

Cetății, însă, îi lipsea încă o populație numeroasă: "Cetatea era mare și spațioasă, dar înăuntru era puțină lume și nu se construiau case" (7,4). După un recensământ, populația ajungea la circa 50.000 de persoane. Pentru a mări numărul locuitorilor cetății, Nehemia a poruncit ca unul din zece locuitori ai lui Iuda, prin tragere la sorți, să vină și să locuiască în capitală.

După ce s-a străduit timp de 12 ani cu inteligență și tenacitate în interesul cetății și al populației Iudeii, în 433 î.C. Nehemia a fost chemat la curtea persană de la Susa. Dar după o scurtă perioadă, cu învoirea regelui, s-a întors la Ierusalim pentru a-și da seama personal de situația cetății și să pornească alte reforme, îndeosebi cu privire la respectarea legislației regale și a vieții religioase. A adoptat astfel măsurile necesare pentru ca întreaga populație a Iudeii să dea în mod regulat și după norme zeciuiala de cereale, vin și ulei, destinată menținerii preoților și leviților la templu. A luat apoi alte măsuri menite să garanteze respectarea odihna sabatului. A interzis tuturor comercianților, iudei și străini, vânzarea mărfurilor în Ierusalim în zi de sâmbătă și pentru a-și asigura respectarea acestei interdicții a poruncit ca sâmbăta porțile cetății să rămână închise. În plus, a combătut numeroasele căsătorii mixte, pentru a evita ca în acest fel să se ajungă la un amestec de limbi, obiceiuri și religii. Cu amărăciune a trebuit să constate că numeroși iudei au luat în căsătorie femei din Așdod, Ammon și Moab și că fiii născuți din aceste căsătorii vorbeau o limbă străină, nicidecum aramaica. Nehemia a avut și curajul de a izgoni din cetate un fiu al marelui preot pentru că a încheiat o căsătorie mixtă, și să alunge de la templu un fiu născut dintr-o căsătorie mixtă care ocupa o poziție de prestigiu. Succesul acestor măsuri, menite să salvgardeze identitatea națională și religioasă, a fost exprimată pe scurt în aceste cuvinte: "Astfel am curățat poporul de orice consuetudine străină" (13,30).

Despre realizările lui restauratoare, ne informează Nehemia însuși, într-o scriere redactată în prima persoană și adresată lui Dumnezeu, pe care cercetătorii o numesc "memorie", definiție datorată faptul că secțiunile mai ample se încheie cu formule de rugăciune sau formule ale donatorului: "Amintește-ți de mine, Dumnezeul meu, pentru binele meu". Cu aceste cuvinte, se încheie și cartea lui. Dar într-un alt pasaj (13,22) Nehemia imploră: "Și pentru aceste lucruri, amintește-ți de mine, Dumnezeul meu, și ai milă de mine după marea ta milostivire". Nehemia, așadar, are curajul de a-i aminti lui Dumnezeu realizările sale ca pe tot atâtea merite, dar este conștient că nu le-ar fi împlinit fără bunătatea și ajutorul lui Dumnezeu. Deseori, de fapt, amintește în scrierea sa că "mâna binevoitoare a lui Dumnezeu era asupra mea". O atitudine ce răzbate veacurile și poate deveni model de viață pentru orice creștin.

după Paul Maiberger – Marile figuri ale Vechiului Testament.
prelucrare realizată de pr. Adrian Dancă
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire