SFÂNTA SCRIPTURĂ

Ezechia, model sau lider duplicitar?

"Ezechia" este un alt nume de persoană care exprimă încrederea în Dumnezeu, preamărindu-i puterea şi tăria; semnificaţia lui poate fi redată în traducere prin "tăria mea (hizki) este Jahve (Ja/Jahu)". Într-un psalm de o frumuseţe deosebită (Ps 18,2) care începe cu renumitele cuvinte "Iubi-te-voi, Doamne", autorul eliberat de violenţa duşmanului se roagă cu aceste cuvinte: "Domnul este întărirea mea (Jahve, hizki) şi scăparea mea şi izbăvitorul meu".

Ezechia a fost rege peste Iuda, regatul de Sud, ajuns pe tron la 25 de ani, domnind la Ierusalim între 728-699. Opera istorică a Deuteronomistului evidenţiază de preferinţă meritele lui Ezechia în purificare credinţei jahviste de urmele cultului păgân, care invadaseră religia mai ales în timpul domniei tatălui său Ahaz (734-728) şi care vor înflori din nou foarte curând în timpul fiului său Manase (699-643).

Ezechia, lider politic duplicitar

El a reuşit să ducă la îndeplinire planurile sale politice, presat cum era în continuu de ameninţările imperiului asirian. Acesta din urmă a restrâns de mai multe ori graniţele regatului său dar fără să cucerească Ierusalimul, cum de altfel prorocise profetul Isaia.

Când regele Ozia, al regatului Israel (731-722) s-a hotărât să scuture jugul domniei asiriene, regatul din Sud, care în 733 sub conducerea lui Ahaz s-a supus de bunăvoie şi se angajase să plătească tribut, nu a luat parte la această mişcare de rebeliune. Pentru acest motiv i-a fost cruţată soarta în care a căzut regatul Israelului: în 722, prin distrugerea capitalei Samaria şi deportarea marii majorităţi a populaţiei, a fost distrus pentru totdeauna. Şi Ezechia iniţial a rămas un supus fidel al asirienilor, dar în anii 713-711, sub conducerea cetăţii filistene Aşdod, s-a aprins din nou mişcare de revoltă şi Ezechia a intrat în această coaliţie anti-asiriană. A primit la Ierusalim o delegaţie etiopiană - la care face referinţă Is 18,1-6 - întru cât faraonul Shabaka, fondatorul celei de a XXV-a dinastie (etiopiană), a făgăduit sprijinul său militar. Dar Isaia îl avertizase pe Iuda în privinţa acestei revolte şi timp de trei ani profetul umbla fără haine şi desculţ, pentru a ilustra prin această acţiune simbolică faptul că regele asirian Sargon al II-lea (722-705) avea să târască în captivitate pe toţi rebelii, fără haine şi fără încălţăminte (Is 20,1-6). După cum prorocise profetul, în 711 revolta a fost sufocată de Sargon şi teritoriul Aşdod a devenit provincie asiriană. Regatul lui Iuda a reuşit să scape de această încorporare în imperiu pentru că a fost primul care s-a supus.

Ezechia: încrederea în sine sau încrederea în Domnul?

În 705, Sargon a murit şi i-a urmat fiul Senaherib (705-681). Cum se întâmplă cu regularitate la succesiunea tronului, au izbucnit răscoale în tot imperiul asirian. Şi Ezechia a încercat să folosească această ocazie pentru a se elibera o dată pentru totdeauna de jugul asirian. El şi-a asumat funcţia de lider al coaliţiei anti-asiriene la care au aderat diverse mici state din sudul regiunii siro-palestiniene. Şi de această dată Ezechia a căutat sprijinul Egiptului, dar încă o dată Isaia (30,1-5; 31,1-3) l-a avertizat să nu se încreadă mai mult în Egipt decât în Domnul. Regele însă era atât de convins de succes încât n-a dat ascultare profetului pentru a evita cu orice preţ conflictul militar cu Asiria, ceea ce ar fi dus la nenorocire. Senaherib a sufocat în sânge revoltele din estul imperiului, întărind şi mai mult propria domnie. Din 701, apoi, s-a dedicat problemelor din Siria şi Palestina: a supus cetăţile feniciene de pe coastă, a înfrânt armata egipteană care venea în sprijinul revoltei şi a subjugat cetăţile filistene Aşcalon şi Ekron. După care şi-a îndreptat marşul triumfal împotriva lui Iuda şi a regelui Ezechia. Despre aceste evenimente, însuşi Senaherib ne informează în analele domniei lui.

Dar regele lui Iuda îşi luase toate măsurile necesare în vederea rezistenţei în caz de asediu al capitalei. A întărit apărarea şi a asigurat aprovizionarea cu apă, indispensabilă unei cetăţi asediate. A construit în acest sens un tunel lung de 500 de metri prin care apa venea în rezervorul Siloe de la izvoarele Ghicon, în valea Cedronului. Acest canal, ce poate fi străbătut şi astăzi când apa are un nivel mai redus, dovedeşte nu numai gradul ridicat al tehnicii din acel timp dar şi frica teribilă care a deterimat măsuri de apărare atât de costisitoare. Profetul Isaia a critic, cu toate acestea, iniţiativele puse în practică, pentru că erau inspirate din încrederea în sine, în propria inteligenţă şi nu în Dumnezeu.

În fine, cursul evenimentelor descrise de Analele lui Senaherib nu concordă întru totul cu datele biblice. În locul asediului descris de Senaherib, Biblia ne spune că regele asirian a trimis trei miniştri care au pus în act tentative de intimidare, înscenate în mod magistral, după care asirienii au luat calea întoarcerii. Regele Ezechia, la rândul său, s-a retras într-o ascunzătoare, cuprins de frică şi îngrijorare, îmbrăcat în haine de pocăinţă. L-a chemat la sine pe Isaia, care l-a încurajat aducându-i la cunoştinţă planurile lui Senaherib (Is 37, 1-8). Când Senaherib a cerut pentru a doua oară lui Ezechia să se predea, Dumnezeu i-a răspuns regelui prin profetul Isaia: "Pe calea pe care a venit se va întoarce şi nu va intra în cetatea aceasta, zice Domnul" (Is 37,34). Senaherib, într-adevăr, nu a reuşit să asedieze şi să cucerească Ierusalimul. Din acelaşi capitol al profetului Isaia (37) suntem informaţi că un înger al Domnului a lovit tabăra asirienilor, limbaj care de obicei face referinţă la izbucnirea unei ciume sau a unei gripe ucigătoare. Locuitorii Ierusalimului au izbucnit în manifestări de bucurie ieşite din comun, dar de mulţumire faţă de Dumnezeu, de pocăinţă şi convertire, nici vorbă (Is 22,13 ş.u.).

Dar Ezechia nu a scăpat fără urmări. Nu numai că a trebuit să plătească din nou lui Senaherib tributul din urmă, dar a trebuit să trimită la Assur un dar de supunere de 30 de talanţi de aur (un talant este echivalentul a 35 kg) şi 300 de talanţi de argint, ceea ce a reuşit să facă numai prin spolierea templului ( cf 2 Rg 18,14-16).

Lectura teologică a puterii politice

La nivel politic, aşadar, planurile lui Ezechia nu au avut sorţi de izbândă. Nu a dat ascultare profetului Isaia, s-a lăsat antrenat într-o revoltă prostească împotriva puterii imense a asirienilor, târând ţara într-o ruină din ce în ce mai mare. Provincia lui Iuda a fost devastată şi supusă principilor filisteni, vasali ai asirienilor, tributurile apăsătoare ale populaţiei au rămas neschimbate iar Ezechia putea să mulţumească lui Dumnezeu dacă Ierusalimul nu a fost cucerit şi distrus.

Deuteronomistul, însă, în evaluarea regilor lui Israel şi ai lui Iuda atât din punctul de vedere al istoriei profane cât mai ales cel religios, are cuvinte deosebite de elogiu pentru acest rege: "dintre toţi regii lui Iuda, niciunul nu i-a fost egal, nici dintre urmaşi nici dintre predecesori" (2 Rg 18,5 ş.u.; Sir 49,4). Fidel faţă de cultul lui Iahve, asemeni strămoşului său David, a purificat cultul de orice infiltraţie a elementelor cananeene. Spre deosebire de Cartea Regilor, opera istorică a Cronicilor se lungeşte îndeosebi în a povesti meritele lui Ezechia cu privire la templu şi la cult, încât face din el un model excelent de reformator. În acest fel, lui i se datorează purificarea templului şi săvârşirea regulară a cultului (2 Cr 29), celebrarea anuală a Paştelui la Ierusalim (2 Cr 30) precum şi exerciţiul ordonat şi corect al serviciului preoţesc şi levitic, cu vărsarea regulată a zeciuielii la templu (2 Cr 31). Potrivit Prov 25,1, colecţia zicerilor lui Solomon din textul actual al capitolelor 25-29 a apărut în timpul regelui Ezechia, probabil chiar la solicitarea lui.

Lui Ezechia i se atribuie şi un imn de mulţumire pe care l-a compus după ce a fost vindecat de o boală gravă (Is 38,9-20). În timp ce, muribund, îl implora pe Dumnezeu amintindu-i comportamentul său pios, Jahve l-a trimis pe Isaia să-i spună că avea să mai trăiască alţi 15 ani: ca semn al acestei promisiuni divine, a făcut să coboare cu zece trepte umbra soarelui care era la apus peste treptele palatului regal (Is 38,1-8; Sir 48,23).

Lectura posterităţii

Vindecarea mirabilă a lui Ezechia lasă de înţeles care este adevărata valoare a vieţii umane înaintea lui Dumnezeu. Pe Dumnezeu nu-l interesa ca regele lui Iuda să obţină mari succese politice. Cu siguranţă Ezechia voia să obţină ceea ce era mai bun pentru poporul său, dar considerând extraordinara putere a asirienilor din acel timp, nici acrobaţiile diplomatice şi efortul armelor nu puteau garanta mare lucru. Deuteronomistul şi Cartea Cronicilor îl consideră un rege exemplar numai pentru că el a folosit toate energiile sale şi entuziasmul personal pentru apărarea cauzei lui Dumnezeu. Pentru că înaintea lui Dumnezeu, voinţa dreaptă şi intenţia curată sunt mai importante decât succesul, iar generozitatea pentru Împărăţia valorilor spirituale, mai de preţ decât edificarea unei împărăţii pământeşti efemere.

după Paul Maiberger – Marile figuri ale Vechiului Testament.
prelucrare realizată de pr. Adrian Dancă