SFÂNTA SCRIPTURĂ

Miriam, privilegiu şi răspundere

Versiunea greacă a Septuagintei redă Mirjam cu Mariam, Vulgata cu Maria. Semnificaţia numelui este necunoscută, dar mai ales pentru interesul faţă de numele Maicii lui Dumnezeu, dintotdeauna s-a căutat să i se dea un sens, oferind numeroase semnificaţii precum "cea iubită" sau "văzătoarea" sau "suverana", niciunul dintre acestea, însă, nefiind convingător la nivel filologic. Cu toată probabilitatea, avem de a face cu un nume semitic, chiar dacă s-ar căuta originea lui în egipteanul "mrj.t" - "cea iubită".

Pentru devoţiunea faţă de Fecioara Maria, un rol determinant îl are etimologia susţinută de Sf. Ieronim, potrivit căruia numele este compus din ebraicul "mar" (picătură) şi "jam" (mare), astfel încât el îl explică în latină prin Stilla maris, "picătură de mare". Mai târziu, printr-o greşeală de transcriere "stilla" (picătură) devine "stella" (stea), de unde vine şi salutul în imnul latin Ave, maris stella, documentat din secolul IX.

Miriam era sora lui Moise şi a lui Aron, dar cele trei personaje sunt consideraţi fraţi abia în perioada post-babilonică, mai precis în genealogia din Num 26,59, provenind din cercurile sacerdotale şi, în legătură cu aceasta, în 1Cron 5,29, carte redactată în jurul anului 400 î.C. Mărturia mai veche a fraternităţii celor trei se găseşte în Mih 6,4 (un text din perioada imediat de după exil) unde legătura de rudenie nu este declarat în mod explicit, dar pare să fie presupus. Potrivit observaţiei din Ex 6,20, aparţinând Codicelui sacerdotal, unde se redau pentru prima dată numele părinţilor, Amram şi Jochebed (în această formă, apare în altă parte doar în Num 26,59) Jochebed l-a născut pe Aron şi pe Moise, dar în mod ciudat nu se vorbeşte de Miriam. Aceasta se explică prin faptul că Miriam a fost pusă în legătură cu Moise şi Aron abia într-un al doilea moment. Dar în ce fel această figură, care cu siguranţă este istorică, poate fi situată în timp şi spaţiu, este greu de spus, dată fiind complexitatea situaţiei în care se află tradiţiile Pentateuhului, a cărui istoricitate nu poate fi evaluată în mod adecvat.

Sora aleşilor Domnului: istorie şi misiune

Miriam apare pentru prima dată în episodul copilului Moise salvat din apă (Ex 2,1-10) cu toate că aici nu este menţionată pe nume, ca părinţii, dar este prezentată numai ca o tânără de vârsta căsătoriei (ebraică almah, în v. 8), drept care trebuie să fi fost cu cel puţin 14 ani mai mare decât Moise (în Ex 7,7 Aron avea trei ani mai mult decât Moise). După oribila poruncă a faraonului de a arunca în Nil toţi întâii-născuţi evrei, mama l-a încredinţat apelor Nilului pe copilul Moise, de trei luni, punându-l într-un coş de papură uns cu smoală iar surorii lui i s-a cerut să verifice care avea să fie deznodământul. Când fiica faraonului a dat din întâmplare peste copil şi s-a hotărât să-l adopte, tânăra s-a prezentat declarându-se dispusă să aibă grijă de copil până va fi înţărcat. Analiza exegetică a Pentateuhului a demonstrat că această povestire despre abandonul şi salvarea unui copil este un motiv foarte antic despre pericolul şi salvarea obţinută de personaje importante în timpul copilăriei lor, graţie intervenţiilor unor forţe superioare (Paralelismul cel mai apropiat este legenda naşterii regelui Sargon din Acad, 2414 - 2358, care fiind copilul ilegitim al unei preotese a fost abandonat în apele Eufratului într-un coş uns cu smoală, de unde a fost apoi pescuit şi adoptat de un ţăran). Acest motiv a fost aplicat la figura lui Moise pentru a demonstra că încă de la început viaţa sa era pusă sub semnul providenţei divine. Această povestire a fost ampliată într-un al doilea moment, cu adăugarea versetelor 4 şi 7-10a, unde se vorbeşte despre sora lui Moise, chiar dacă această adăugare este în contradicţie cu versetele 1-2, unde Moise este întâiul născut, cum presupune întreaga desfăşurare a evenimentului: un om a luat o femeie de soţie, care a zămislit şi a născut un copil (cf Gen 38,2; Os 1,3).

Deja reputatul exeget evreu Rashi (1040-1105) s-a întrebat cu uimire de ce Moise ar fi avut o soră mai mare, şi Aron de altfel era mai mare decât Moise, şi a rezolvat problema ipotizând o a doua căsătorie. Versetele 4 şi 7-10a au fost introduse în povestirea despre Moise salvat din ape (un text elohist?) numai după ce Miriam devenise în tradiţie sora lui Moise, adică în perioada de după exil. Ei, ca soră a copilului abandonat, i-a revenit îndatorirea de a-l aduce pe noul născut la mamă pentru ca aceasta şi nu o moaşă egipteană, să-l alăpteze până la înţărcare.

Miriam, protagonistă în exodul din Egipt

Despre Miriam se vorbeşte din nou doar cu ocazia exodului din Egipt, care a avut loc circa 80 de ani mai târziu. După ce israeliţii au trecut prin mare ca pe uscat, în timp ce faraonul era înghiţit de valuri împreună cu oştirea lui "Miriam, prorociţa, sora lui Aron, a luat timpanul în mână şi au ieşit după ea toate femeile cu timpane şi dănţuind. Şi răspundea Miriam înaintea lor: ‚Să cântăm Domnului, căci cu slavă s-a preaslăvit! Pe cal şi călăreţ, în mare i-a aruncat!' (Ex 15,20-21). Abia aici Miriam este menţionată pe nume pentru prima dată, dar în mod ciudat, este prezentată ca sora lui Aron, care în episodul traversării mării nu apare nicidecum. Ar fi fost mult mai normal, aşadar, ca ea să fie prezentată ca sora lui Moise, care este protagonistul ambelor evenimente şi pe buzele căruia este pus cântecul de biruinţă la trecerea mării, în raport cu cântarea lui Miriam (Ex 15,1-8). Aceasta lasă de înţeles că la început Miriam a fost pusă în legătură Aron, mai înainte ca amândoi să fi fost consideraţi fratele şi sora lui Moise. Titlul de "prorociţă" atribuit aici lui Miriam indică, din context, o persoană extatică sau o cântăreaţă cu inspiraţie divină.

Privilegiu şi responsabilitate

Numai în episodul răzvrătirii celor doi faţă de Moise (Num 12,1-16), pentru că acesta luase în căsătorie o femeie etiopiancă, Miriam şi Aron apelează la faptul că Domnul a vorbit nu numai lui Moise, dar şi lor, revendicând în acest fel o poziţie similară celei lui Moise în calitate de destinatari ai cuvântului divin (că cei trei ar fi fraţi, nu se spune, din moment ce în v. 11 Aron se adresează lui Moise numindu-l ‚domnul meu'; doar între Aron şi Miriam ar trebui presupusă o legătură mai strânsă). Ei, însă, sunt aspru dojeniţi de Dumnezeu, care le aduce aminte că, dacă cu un profet el vorbeşte în mod indirect, prin viziuni şi vise, cu Moise, în schimb, el vorbeşte nemijlocit, în mod unic şi irepetabil, într-o familiaritate pe care n-a acordat-o niciunui alt om. Pentru mândria ei, Miriam a fost lovită cu lepră atât de grav (cf Deut 24,9) încât a devenit albă asemenea zăpezii, consumată ca un copil născut mort. Faptul că Aron nu a fost pedepsit şi el, nu denotă misoginie ci reflectă faptul că în tradiţia iniţială era vorba numai de răzvrătirea lui Miriam. La cererea lui Aron, Moise mijloceşte la Dumnezeu şi îi răspunde: "Dacă tatăl ei i-ar fi scuipat în faţă, n-ar trebui să se ruşineze timp de şapte zile?" (Num 12,14). Miriam a fost eliberată de lepra teribilă, e adevărat, dar a fost izolată în afara taberei timp de şapte zile, o normă prescrisă, pe cât se pare, nu numai pentru leprosul vindecat (Lev 14,8), dar şi ca pedeapsă pentru o fiică care s-a purtat în mod deosebit de grav faţă de tatăl ei, cum arată referinţă la scuipatul în obraz. Despre Miriam se povesteşte mai departe că a murit în oaza Kadesh unde a fost înmormântată (Num 20,1).

Lectura posterităţii

Fără îndoială, Miriam a fost o figură de prim plan în istoria Israelului din primele timpuri, a cărei relevanţă enormă rezultă din faptul că tradiţia ulterioară a aşezat-o alături de Moise ca prorociţă, împreună cu Aron, făcând din ea sora lor. În acest fel, în Mih 6,4, Iahve aminteşte Israelului că în exodul din Egipt a trimis drept călăuze poporului ales pe Moise, Aron şi Miriam. Aic, lui Miriam i se atribuie deja un rol de conducere pentru Israel, cu toate că ea apare în acest rol doar o singură dată, când, în apropiere de Marea Papurii, precede femeile invitându-le la cântarea de laudă a lui Iahve. Potrivit unui text din Targum, Moise, Aron şi Miriam sunt "trei profeţi: Moise, pentru a învăţa tradiţia şi legile, Aron, pentru a impune reconcilierea asupra poporului şi Miriam, pentru a instrui femeile".

după Paul Maiberger – Marile figuri ale Vechiului Testament.
prelucrare realizată de pr. Adrian Dancă