SFÂNTA SCRIPTURĂ 

Personaje biblice
achizitionare: 05.02.2008; sursa: Pastoratie.ro

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior Aron, preotul Domnului pentru poporul său

Semnificația numelui ebraic Aharon este neclară. Probabil, acest nume este de origine egipteană. Nu există un motiv întemeiat pentru a considera acest nume legat într-o oarecare măsură de "aron" "arca legământului".

Aron este cunoscut mai ales pentru faptul că pe muntele Sinai a fost consacrat mare preot sau primul preot al cultului lui Iahve. În această funcție este reprezentat de cele mai multe ori în arta creștină, îmbrăcat cu veșmintele marelui preot, cu turban, pectoral și cădelniță, uneori purtând în mână și o vargă înflorită.

Aron apare în majoritatea pasajelor biblice în compania lui Moise, mai ales în Pentateuh (de la Exod la Numeri), în timp ce este menționat rareori în celelalte cărți ale Vechiului Testament. Ca și în cazul lui Moise, nici pentru Aron nu mai avem la îndemână trăsăturile lui istorice. În tradiția cea mai veche pare să fi fost inițial un consilier și aghiotant al lui Moise (cf Ex 17,8ș.u.), transformat apoi, în decursul timpului, în fratele său.

Aron, personaj istoric cu trăsături teologice

În prezentarea Pentateuhului au convenit diverse surse care pe parcurs erau mai mult sau mai puțin interesate de aspectele teologice. Astfel, în redactarea stratului literar cel mai recent, Codul sacerdotal (apărut în timpul robiei babilonice în jurul anului 550 î.C) tot cultul și întreaga legislație a Israelului au fost retrodatate și prezentate ca provenind de pe Sinai. Acest element trebuie considerat nu în sens istorico-topografic ci mai degrabă în sens teologic, întru cât Sinai, ca loc de manifestare a lui Iahve, vrea să afirme că legea și cultul au propria origine în Dumnezeu. În acest fel și în privința lui Aron, numai în Codul sacerdotal figura lui, transmisă de tradiția antică, apare alături de cea a "fratelui" său Moise, ca primul om în istorie care a fost numit și consacrat preot de Dumnezeu însuși. La fel și în ce privește părinții lui, prima care face numele lor - Amram și Iochebed - este din nou tradiția sacerdotală. Aron era căsătorit cu Elisheba (Elisabeta), care i-a născut patru fii: Nadab, Abiu, Eleazar și Itamar (Ex 6,20.23; cf Num 26,59-61). Nu se știe mai nimic despre tinerețea lui. În istoria lui Israel, Aron apare întotdeauna ca un om bătrân.

Alături de Moise, chemat din rugul aprins ca să-l elibereze pe Israel din robia egipteană și hotărât să se retragă din fața acestei chemări pentru că nu se considera adecvat, Dumnezeu îl pune pe Aron "levitul" care va trebui să fie pentru el "gură" și "profet" în fața faraonului (Ex 4,14-16, 7.1). Moise avea 80 de ani și Aron 83 când au început negocierile cu faraonul pentru eliberarea israeliților (Ex 7,7). În povestirea sacerdotală, Aron nu este numai purtătorul de cuvânt al lui Moise, dar intervine împreună cu el în plăgile egiptene. După exodul din Egipt, pe cale spre Sinai, atunci când în oaza de la Refidim israeliții au fost atacați de amaleciți, Aron și Ur au susținut brațele lui Moise ridicate în rugăciune, pînă când Israel nu a învins pe dușmanii săi (Ex 17, 8-16). Pe Sinai, lui Aron i-a fost permis să urce pe muntele sacru împreună cu fratele Moise (Ex 19,24). A revenit mai târziu aici, cu Moise, fiii Nadab și Abiu și cu alți 70 de bătrâni, și întregului grup i-a fost acordată o viziune divină (Ex 24,9-11).

Preotul, hotar între credință și idolatrie

În ciuda experienței intense a apropierii și măreției lui Dumnezeu, Aron s-a lăsat tentat de cultul idolatric. Permanența prelungită a lui Moise pe Sinai, unde primea tablele legii, a indus poporul să-l considere dispărut pentru totdeauna și, în îndoială, să insiste la Aron pentru ca el să le toarne un vițel de aur, în jurul căruia israeliții au început să danseze, preamărind această figură ca pe Dumnezeul care i-a eliberat (Ex 32; Deut 9). În ciuda acestei vine atât de mari, odată ce a fost instituit sanctuarul în pustiu și s-au construit instrumentele de cult, în timpul unei acțiuni sacrificale solemne, Aron împreună cu fiii lui, a fost consacrat preot. Moise i-a făcut să se atingă de pragul cortului revelației, i-a spălat cu apă și i-a îmbrăcat cu haine preoțești. "Apoi, a vărsat Moise mir pe capul lui Aron și l-a uns pentru a-l consacra" (Lev 8,12; cf Ps 133,2).

Veșmintele preoțești, obligație a unei trăiri speciale

Paginile din capitolele 28 și 39 din cartea Exodului, descriu cu precizie detaliile hainelor marelui preot Aron iar în Sir 45,6-22 el ne iese în întâmpinare în toată splendoarea și demnitatea lui. Dar aici, figura descrisă în persoana lui Aron este efectiv cea a marelui preot corespunzătoare perioadei post-exilice. Se spune în această pagină (vv. 8-12): "A întărit cu el legătură veșnică și i-a dat preoția poporului. L-a fericit pe el cu bună podoabă și l-a încins cu haină de mărire. L-a îmbrăcat cu săvârșire de laudă și l-a întărit cu armele virtuții. Și i-a dat lui veșmântul coapselor, și tunica și efodul și a cusut de veșmânt, de jur împrejur, rodioare de aur și printre ele clopoței. Ca să răsune clopoțeii la umblarea lui și a auzit să să facă sunetul în templul Domnului, amintindu-i de fiii poporului său. L-a îmbrăcat în veșmânt sfânt țesut din aur și iacint și din porfiră, lucru de meșter țesător, cu engolpionul în care erau Urim și Turim. (...) Mai avea cunună de aur deasupra mitrei, închipuirea peceții sfințeniei, mărirea cinstei, lucrul virtuții, desfătarea ochilor, împodobite înfrumusețat". În jurul turbanului, Aron purta o coroană de aur pe care erau întipărite aceste cuvinte: "Consacrat lui Dumnezeu".

Preotul, ales al Domnului

Iahve a reconfirmat preoția lui Aron și privilegiile lui prin sentință divină, împotriva leviților rebeli Core, Datan și Abiram, care din cauza răzvrătirii lor au fost înghițiți de pământ (Num 16), un episod destinat să fie avertisment și descurajare, pentru ca nimeni dintre cei ce nu coboară din Aron ("casa lui Aron" - Ps 115,10.12 și 118.3), să nu îndrăznească să se apropie de Domnul. Pentru a sfărâma orice formă de rezistență, printr-un semn miraculos Dumnezeu a dat o dovadă vizibilă și grăitoare a alegerii lui Aron. A cerut să fie aduse în cortul revelației câteva bastoane, unul pentru fiecare trib israelitic, având scris pe fiecare numele tribului respectiv. A doua zi "varga lui Aron", care reprezenta casa lui Levi, a devenit verde: din ea au dat muguri, flori și roade mature (Num 17,23).

La apele de la Meriba, Moise și Aron n-au arătat suficientă încredere în Dumnezeu și ca pedeapsă le-a fost interzis să intre în țara făgăduită (Num 20,1-13). Aron a murit la vârsta de 123 de ani pe muntele Or, la hotarele Edomului, după ce și-a depus hainele preoțești și l-a îmbrăcat pe fiul lui Eleazar (Num 20,23-29; 33,39).

Lectura posterității

În Noul Testament, Aron este menționat numai în Scrisoarea către evrei. Aici se spune că Aron nu și-a însușit din proprie inițiativă demnitatea de mare preot, la care a fost chemat întocmai de Dumnezeu (5,4) și că printre altele el a fost doar o imagine ștearsă a marelui preot adevărat și veșnic, Isus Cristos.

În timpul lui Isus, comunitatea de la Qumran, în apropiere de Marea Moartă, alături de un mesia regal din casa lui David aștepta și un mesia sacerdotal din casa lui Aron, căreia îi era recunoscută o demnitate eminentă și care se bucura de prerogative majore în raport cu mesia davidic.

Un aspect decisiv, inclus în trăirea preoției divine la care a fost chemat de Dumnezeu însuși, este raportul preotului cu lucrurile materiale. Se spune în Sir 45,29-30: "Iar în pământul poporului, Aron nu va avea moștenire și nici stăpânire în popor. Că Dumnezeu este partea moștenirii lui". Iar în Deut 18,1-2: "Preoții, leviții și toată seminția lui Levi nu vor avea parte și moștenire cu Israel; aceștia să se hrănească cu jertfele Domnului și cu partea lui. Iar moștenire nu va avea el între frații săi, căci Domnul însuși este moștenirea lui, precum i-a grăit El".

Nu în ultimul rând, trebuie amintit că tatăl Sf. Ioan Botezătorul, Zaharia, era preot din grupul lui Abia, în timp ce Elisabeta, soția sa, era descendentă directă a lui Aron (Lc 1,5): din ei s-a născut Înaintemergătorul, despre care Isus avea să spună că "dintre cei născuți din femeie, nu s-a ridicat unul mai mare decât Ioan Botezătorul" (Mt 11,11).

după Paul Maiberger – Marile figuri ale Vechiului Testament.
prelucrare realizată de pr. Adrian Dancă
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire