SFÂNTA SCRIPTURĂ

A cincea duminică din Post (Anul B)

Prima lectură: Ieremia 31,31-34
Psalmul responsorial: Psalmul 50
A doua lectură: Evrei 5,7-9
Lectura evanghelică: Ioan 12,20-33

Ceasul lui Isus

Una dintre principalele teme din Evanghelia lui Ioan este "ceasul lui Isus" (cf. 2,4; 4,21.23; 5,25.28; 7,30; 8,20; 12,23.27; 13,1; 16,2; 17,1). Din contextele acestor diferite pasaje, între care este inclusă şi Evanghelia din această duminică, reies o serie de adevăruri. Ceasul va fi: 1. Un timp al suferinţei. 2. Un timp în care vor pune mâinile pe Isus. 3. Un timp în care Isus va fi înălţat. 4. Un timp de slavă. 5. Un timp al credinţei pentru unii şi poate al necredinţei pentru alţii. 6. Un timp pentru împlinirea voinţei Tatălui. 7. Un timp în care cei morţi vor veni la viaţă. 8. Un timp al judecăţii. 9. Un timp de convertire. 10. Un timp al martiriului. 11. Un timp al iubirii.

Toate acestea indică în cele din urmă misterul pascal al lui Isus, şi timpul dăruirii Lui de Sine. Ceasul începe în cenacol la Cina cea de Taină, cu celebrarea Paştilor, şi continuă cu patima, moartea, Învierea şi Înălţarea la Cer. Momentul pe care îl întâlnim în Evanghelia acestei duminici, însă, marchează un punct crucial de cotitură în felul în care se face referire la acest ceas. Până în capitolul doisprezece îl auzim pe Isus folosind expresii ca: "încă nu a venit ceasul meu" sau "vine ceasul - şi chiar acum este". Totuşi, când aceşti greci vin în timpul Paştilor să îl caute pe Isus, El spune acum: "A venit ceasul ca Fiul Omului să fie glorificat" (Ioan 12,23).

Această cotitură evidentă se datorează la ceea ce se întâmplă. Neamurile vin la Isus, începând astfel împlinirea la ceea ce se promisese cu mult timp în urmă. După cum am spus în comentariul meu la lecturile din sărbătoarea Epifaniei: "Un lucru care trebuie spus explicit este că Dumnezeu a dorit dintotdeauna să fie Tatăl tuturor neamurilor. Doar ca urmare a păcatului a început să existe o favorizare specială pentru un anumit popor. Începând cu Adam, primul fiu uman al lui Dumnezeu, Dumnezeu a dorit să aibă o relaţie specială cu toţi oamenii.

Acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul lui Avram/Avraam. Planul lui Dumnezeu este ca toate neamurile să vină în familia legământului Său. 1) Dumnezeu i-a spus lui Avram 'binecuvânta-voi pe cei ce te vor binecuvânta, iar pe cei ce te vor blestema îi voi blestema; şi se vor binecuvânta întru tine toate neamurile pământului' (Geneză 12,3). Dumnezeu doreşte ca toate neamurile să fie binecuvântate. 2) Dumnezeu schimbă numele lui Avram, care înseamnă tată măreţ, în Avraam, 'căci am să te fac tată a mulţime de popoare. Am să te înmulţesc foarte, foarte tare, şi am să ridic din tine popoare' (Geneză 17,5-6). 3) Apoi promisiunea unei binecuvântări asupra întregii lumi, din Geneză 12, este dusă mai sus, într-un legământ jurat de Dumnezeu. 'Juratu-M-am pe Mine însumi, zice Domnul [...] te voi binecuvânta cu binecuvântarea Mea şi voi înmulţi foarte neamul tău, ca să fie ca stelele cerului [...] şi se vor binecuvânta prin neamul tău toate popoarele pământului' (Geneză 22,16-18). Urmează apoi profeţii. Prin profeţi vine promisiunea de a strânge neamurile în familia legământului lui Dumnezeu".

Un exemplu al acestui lucru, care este oportun în special pentru că aceşti greci vin să îi aducă cult lui Dumnezeu de Paşti, se găseşte în Isaia, care spune: "Şi pentru străinii alipiţi de Domnul ca să slujească şi să iubească numele Domnului şi să fie slujitorii Săi, toţi câţi păzesc ziua de odihnă ca să nu fie pângărită şi stăruie în legământul Meu, pe aceştia îi voi aduce în muntele cel sfânt al Meu şi îi voi bucura în locaşul meu de rugăciune... căci templul Meu, locaş de rugăciune se va chema pentru toate popoarele! Acestea sunt zisele Domnului, care adună pe cei risipiţi ai lui Israel: la cei adunaţi voi aduna şi alţii" (56,6-8).

Tot la Isaia citim: "Şi în vremea aceea, Mlădiţa cea din rădăcina lui Iesei va fi ca un steag pentru popoare; pe Ea o vor căuta neamurile şi sălaşul Ei va fi plin de slavă" (11,10). Vedem apoi importanţa convertirii neamurilor pentru ceea ce Dumnezeu a intenţionat să facă în Cristos. Acest lucru este şi mai evident când la picioarele crucii, înaintea trupului mort al lui Cristos, centurionul spune: "Cu adevărat omul acesta era Fiul lui Dumnezeu!" (Marcu 15,39).

Bobul de grâu

În acest context al întâlnirii lui Isus cu aceste neamuri şi al proclamării de către Isus a faptului că ceasul a venit, El continuă vorbind despre bobul de grâu care trebuie să cadă în pământ şi să moară pentru a aduce roade (cf. Ioan 12,24-7). Aici, desigur, El vorbeşte despre jertfirea propriei vieţi. Steve Ray, însă, remarcă un aspect important al fundalului vetero-testamentar în comentariul său la Evanghelia lui Ioan. El spune: "Un domeniu interesant de studiu este istoria sărbătorii Cincizecimii în Vechiul Testament. Această sărbătoare, deşi era acum [în vremea lui Isus] o celebrare a aniversării dăruirii Legii pe Muntele Sinai, a fost iniţial o sărbătoare a recoltei - a se bucura de primele roade ale recoltei (Exod 23,16; Levitic 23,10). Această sărbătoare trebuia să aibă loc în a cincizecia zi după Paşti" (245).

Ray continuă: "Isus se referă acum la El ca fiind bobul de grâu care trebuie să cadă în pământ şi să aducă roadă multă. Corespunzător Sărbătorii Recoltei (Cincizecimea), Isus a fost omorât şi îngropat la Paşti, şi cincizeci de zile mai târziu, la Rusalii, când evreii celebrau Sărbătoarea Recoltei, o mare recoltă a fost adunată de Duhul Sfânt. Citim în Faptele Apostolilor 2,1: 'Când a sosit ziua Rusaliilor, toţi erau adunaţi împreună în acelaşi loc'. Duhul Sfânt a coborât asupra celor 12 în cenacol, şi imediat după aceea Petru a predicat Evanghelia şi 'cei care au primit cuvântul lui au fost botezaţi. Şi în ziua aceea li s-au adăugat cam la trei mii de suflete' (Fapte 2,41). Este interesant faptul că trei mii de oameni au fost omorâţi la primele Rusalii pe Muntele Sinai (Exod 32,28). La noile Rusalii trei mii s-au adăugat. Primele roade ale recoltei au fost adunate la Rusalii pe când era celebrată în Ierusalim Sărbătoarea Recoltei. Isus a murit ca un 'bob de grâu', şi apoi, cincizeci de zile mai târziu, a început marea recoltare" (245-46). Suferinţa, moartea, Învierea şi Înălţarea la cer a lui Isus vor aduce într-adevăr roade bogate.

"Când voi fi înălţat"

În Evanghelia de duminica trecută (Ioan 3,14-21), Isus a vorbit despre cum va fi înălţat Fiul Omului. A vorbit de asemenea despre a fi înălţat în Ioan 8,28. Încă o dată îl auzim pe Isus spunând: "Iar eu, după ce voi fi înălţat de la pământ îi voi atrage la mine pe toţi oamenii" (Ioan 12,32). Ioan comentează în continuare: "Vorbind astfel, arăta de ce fel de moarte avea să moară" (Ioan 12,33). Această expresie trebuia să le amintească cititorilor de atunci ai lui Ioan de versetul de început al unei foarte importante profeţii a lui Isaia, care este în mod obişnuit numită Cântarea Slujitorului în suferinţă (52,13-53,12). Această profeţie sună ca şi când ar fi fost scrisă imediat după moartea şi învierea lui Isus. Cântarea începe: "Iată că Sluga Mea va propăşi, Se va sui, mare Se va face şi Se va înălţa pe culmile slavei!" (Isaia 52,13). Acest Slujitor "dispreţuit era şi cel din urmă dintre oameni; om al durerilor şi cunoscător al suferinţei" (Isaia 53,3).

Cântarea continuă proclamând faptul că acest Slujitor va suferi, nu din cauză că ar fi greşit ceva sau că ar fi comis vreun păcat. El este total nevinovat. Va suferi pentru păcatele celorlalţi. "Dar El a luat asupră-Şi durerile noastre şi cu suferinţele noastre S-a împovărat. Şi noi Îl socoteam pedepsit, bătut şi chinuit de Dumnezeu, dar El fusese străpuns pentru păcatele noastre şi zdrobit pentru fărădelegile noastre. El a fost pedepsit pentru mântuirea noastră şi prin rănile Lui noi toţi ne-am vindecat... şi Domnul a făcut să cadă asupra Lui fărădelegile noastre ale tuturor" (Isaia 53,4-6). Tocmai în această realitate vom începe să intrăm în următoarea duminică, a Floriilor, când vom începe să celebrăm misterele minunate ale Săptămânii Sfinte.

* * *

DUMINICA a 5-a din Post
Sf. Eustasie, abate

LECTURA I
Voi încheia cu voi un legământ nou.

Citire din cartea profetului Ieremia 31,31-34
³¹ Domnul spune: "Iată, vin zile când voi încheia cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda un legământ nou. ³² Nu ca legământul pe care l-am încheiat cu părinţii lor, în ziua în care i-am luat de mână ca să-i scot din ţara Egiptului, legământ pe care ei l-au călcat, iar eu i-am făcut să simtă că sunt stăpânul lor. ³³ Dar iată legământul pe care îl voi încheia cu casa lui Israel după zilele acelea, zice Domnul: «Voi pune legea mea înăuntrul lor, o voi scrie în inima lor; eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul meu. ³⁴ Nici unul nu va mai învăţa pe aproapele sau pe fratele său, zicând: «Învaţă să-l cunoşti pe Domnul!», căci toţi mă vor cunoaşte, de la cel mai mic până la cel mai mare, zice Domnul; eu le voi ierta nelegiuirea şi nu-mi voi mai aduce aminte de păcatul lor»".

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 50,3-4.12-13.14-15 (R.: 12a)
R.: Zideşte în mine, Dumnezeule, o inimă curată.
³ Ai milă de mine, Dumnezeule, după marea ta bunătate,
şi după mulţimea îndurărilor tale şterge fărădelegea mea.
⁴ Spală-mă cu desăvârşire de nelegiuirea mea
şi curăţă-mă de păcatul meu. R.

¹² Zideşte în mine o inimă curată, Dumnezeule,
şi un duh drept înnoieşte înăuntrul meu.
¹³ Nu mă alunga din faţa ta
şi Duhul tău sfânt nu-l lua de la mine. R.

¹⁴ Dă-mi iarăşi bucuria mântuirii tale
şi întăreşte-mă cu duh binevoitor.
¹⁵ Atunci voi învăţa pe cei păcătoşi căile tale
şi cei rătăciţi se vor întoarce la tine. R.

LECTURA A II-A
Isus a învăţat ascultarea şi a devenit cauză de mântuire veşnică.

Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Evrei 5,7-9
Fraţilor, ⁷ Cristos, în zilele vieţii sale pământeşti a înălţat cu strigăt puternic şi cu lacrimi, rugăciuni şi cereri către Dumnezeu care îl putea salva de la moarte şi a fost ascultat, pentru că a fost supus în toate. ⁸ Deşi era fiu, a învăţat ce este ascultarea din cele ce a pătimit. ⁹ Ajungând astfel desăvârşit, a devenit pentru toţi cei care ascultă de el, cauză de mântuire veşnică.

Cuvântul Domnului

VERS LA EVANGHELIE In 12,26
Dacă îmi slujeşte cineva, spune Domnul;
să mă urmeze pe mine.

EVANGHELIA
Dacă bobul de grâu căzut în pământ moare, aduce mult rod.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 12,20-33
În acel timp, ²⁰ unii dintre grecii veniţi la Ierusalim, să se închine de sărbătoarea Paştelui, ²¹ s-au apropiat de Filip, care era din Betsaida Galileii, şi l-au rugat, zicându-i: "Domnule, am vrea să-l vedem pe Isus". ²² Filip s-a dus şi i-a spus lui Andrei; apoi Andrei şi Filip i-au spus lui Isus. ²³ Isus le-a zis: "A sosit ceasul ca să fie preamărit Fiul Omului. ²⁴ Adevăr, adevăr vă spun că, dacă bobul de grâu căzut în pământ nu moare, rămâne singur, iar dacă moare, aduce mult rod. ²⁵ Cine-şi iubeşte viaţa o va pierde, iar cine-şi urăşte viaţa în lumea aceasta o va păstra pentru viaţa veşnică. ²⁶ Dacă-mi slujeşte cineva, să mă urmeze pe mine, şi unde sunt eu, acolo va fi şi slujitorul meu. Dacă-mi slujeşte cineva, Tatăl meu îl va cinsti. ²⁷ Acum sufletul meu este tulburat. Dar ce să zic, ²⁸ «Tată, scapă-mă de ceasul acesta?» Nicidecum! Căci tocmai de aceea am ajuns la ceasul acesta. Tată, preamăreşte numele tău!" Atunci din cer s-a auzit un glas: "L-am preamărit şi încă îl voi preamări". ²⁹ Mulţimea care stătea acolo şi care auzise glasul zicea că a fost un tunet. Alţii ziceau: "Un înger i-a vorbit". ³⁰ Isus a zis: "Nu pentru mine s-a auzit glasul acesta, ci pentru voi. ³¹ Acum are loc judecata lumii acesteia, acum stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară. ³² Iar eu, după ce voi fi înălţat de la pământ îi voi atrage la mine pe toţi oamenii". ³³ Vorbind astfel, arăta de ce fel de moarte avea să moară.

Cuvântul Domnului

texte semnate de Brian Pizzalato
Director cu Cateheza în Dieceza de Duluth, SUA
pentru CatholicNewsAgency.com