SFÂNTA SCRIPTURĂ

A patra duminică din Post (Anul B)

Prima lectură: 2Cronici 36,14-16.19-23
Psalmul responsorial: Psalmul 136
A doua lectură: Efeseni 2,4-10
Lectura evanghelică: Ioan 3,14-21

Înălţarea lui Isus

Lectura evanghelică din a patra duminică a Postului Mare este luată din Ioan, unde acesta ne povesteşte despre interacţiunea dintre Isus şi fariseul Nicodim. Această lectură din Ioan începe cu Isus spunând: "După cum Moise a înălţat şarpele în pustiu, tot aşa trebuie să fie înălţat şi Fiul Omului, pentru ca oricine crede în el să aibă prin el viaţă veşnică" (3,14-15). Acesta este unul dintre cele trei locuri din Evanghelia lui Ioan unde Isus vorbeşte despre "înălţarea" Sa. Vom arunca o privire la a doua referinţă de acest gen, de la Ioan 8,28, mai jos. A treia referinţă, Ioan 12,21-33, o vom întâlni în lectura evanghelică din a cincea duminică din Postul Mare, adică săptămâna viitoare.

Din diferitele contexte ale acestor pasaje înţelegem însă că înălţarea lui Isus se referă la înălţarea pe cruce, înălţarea din mormânt şi înălţarea la cer. El se referă deci la moartea, Învierea şi Înălţarea Sa. Dar prima oară când vorbeşte despre înălţare face o referire la Moise. Haideţi să ne oprim puţin la acel moment.

Şarpele de aramă

Evenimentul la care se referă Isus se găseşte în Cartea Numerilor, parte a istoriei evreilor, care relatează plecarea lor de la Muntele Sinai şi cei 40 de ani de pribegie prin pustiu. Această carte ne spune: "Şi grăia poporul împotriva lui Dumnezeu şi împotriva lui Moise, zicând: 'La ce ne-ai scos din pământul Egiptului, ca să ne omori în pustiu, că aici nu este nici pâine, nici apă şi sufletul nostru s-a scârbit de această hrană sărăcăcioasă'. Atunci a trimis Domnul asupra poporului şerpi veninoşi, care muşcau poporul, şi a murit mulţime de popor din fiii lui Israel. A venit deci poporul la Moise şi a zis: 'Am greşit, grăind împotriva Domnului şi împotriva ta; roagă-te Domnului, ca să depărteze şerpii de la noi'. Şi s-a rugat Moise Domnului pentru popor. Iar Domnul a zis către Moise: 'Fă-ţi un şarpe de aramă şi-l pune pe un stâlp; şi de va muşca şarpele pe vreun om, tot cel muşcat care se va uita la el va trăi'" (21,5-8).

Acest eveniment a avut loc spre sfârşitul celor 40 de ani de peregrinare prin deşert. Dar plângerea nu este nouă. În timp ce mergeau spre Sinai din Egipt, oamenii se plângeau lui Dumnezeu şi lui Moise despre exact aceleaşi lucruri (cf. Ieşirea 15,22-25;16-17). Plângerile continuă şi după părăsirea Sinaiului (Numeri 11), precum şi mai apoi în pribegie (Numeri 20). Pur şi simplu par a nu reuşi să înveţe lecţia. De aceea Dumnezeu se referă la ei ca la un popor tare de cerbice (cf. Ieşirea 32,9). Dar problema nu se reduce la aceste plângeri repetate. Ei continuă să îi acuze pe Dumnezeu şi pe Moise de intenţia criminală de a-i aduce în deşert. "De ce ne-ai scos din pământul Egiptului, ca să ne omori în pustiu?" (Numeri 21,5). Mai mult, ei resping mana dată lor de Dumnezeu ca hrană spunând: "sufletul nostru s-a scârbit de această hrană sărăcăcioasă" (Numeri 21,5). Desigur, după ce înainte nu aveau hrană, acum s-au săturat de ce au primit. Aceasta este atitudinea "potrivită". Şi de aceea au fost pedepsiţi.

Dar Dumnezeu, chiar şi în acest context, găseşte un remediu pentru întristarea lor, şi anume un şarpe de aramă. Dacă se vor uita la el, adică dacă vor avea credinţă, vor trăi. Interesant, există o trimitere la acest eveniment în Cartea Înţelepciunii unde se spune: "Iar când a venit peste ei înfricoşata mânie a fiarelor şi se prăpădeau muşcaţi de şerpii cei cumpliţi, aprinderea Ta n-a ţinut până la urmă. Ei au fost tulburaţi puţină vreme, ca să se îndrepteze şi au avut un semn de mântuire, ca să-şi aducă aminte de poruncile legii Tale; căci cel care se întorcea către acest semn se vindeca, dar nu prin ceea ce vedea cu ochii, ci prin Tine, Mântuitorul tuturor" (16,5-7).

Isus şi Nicodim

Nicodim, un fariseu, trebuie că avea în minte întreg contextul acestor referinţe din Vechiul Testament. Isus îi spune lui Nicodim că El este de fapt "Mântuitorul tuturor" despre care se spune în Cartea Înţelepciunii (să nu uităm că numele lui Isus înseamnă "Mântuirea lui Yahwe"). Isus îi mai spune că va aduce mântuirea prin înălţarea sa pe cruce, din mormânt şi la cer. Dar consecinţele la ceea ce va face Cristos vor merge mult dincolo de ce s-a întâmplat în zilele lui Moise. Dacă ei priveau la şarpele de aramă trăiau, fiind salvaţi de moarte. Noi, dacă credem în Cristos, nu vom avea doar viaţa naturală, fiind salvaţi de la moartea naturală, ci vom avea viaţa veşnică, fiind salvaţi de moartea veşnică. Isus încearcă să provoace un răspuns al credinţei din partea lui Nicodim prin cele spuse lui anterior: "Adevăr, adevăr îţi spun, dacă cineva nu se naşte din nou, nu poate să vadă împărăţia lui Dumnezeu. [...] Adevăr, adevăr îţi spun: dacă cineva nu se naşte din apă şi Duh, nu poate să intre în împărăţia lui Dumnezeu" (Ioan 3,3.5).

Ioan 8,28

Mai apoi, în Evanghelia lui Ioan, Isus vorbeşte a doua oară despre înălţarea Sa. În acest context, Isus se referă la moartea Sa şi subliniază credinţa încă o dată atunci când le vorbeşte unor evrei. El spune: "V-am spus că veţi muri în păcatele voastre pentru că, dacă nu veţi crede că eu sunt, veţi muri în păcatele voastre" (Ioan 8,24). Aici încă o dată Isus vorbeşte despre moartea veşnică. Aceasta înseamnă "a muri în păcate". Ei vor muri în păcatele lor dacă nu vor crede. Să creadă ce? Literalmente, El spune: "credeţi că EU SUNT". Acesta este numele lui Dumnezeu revelat lui Moise la rugul de foc ("Eu sunt Cel ce sunt" - Ieşirea 3,14). Isus este Yahwe.

Dar evreii nu par să reuşească să înţeleagă. Ei întreabă "Cine eşti tu?" chiar după ce El le-a spus cine este. Isus spune mai apoi: "Când îl veţi fi înălţat pe Fiul Omului, atunci veţi înţelege că EU SUNT şi că nu fac nimic de la mine, ci vorbesc ceea ce m-a învăţat Tatăl. Iar cel care m-a trimis este cu mine; nu m-a lăsat singur, pentru că eu fac întotdeauna ceea ce îi place" (Ioan 8,28-29). Isus continuă: "Dacă rămâneţi în cuvântul meu, sunteţi cu adevărat discipolii mei. [...] Aşadar, dacă Fiul vă va elibera, veţi fi într-adevăr liberi" (Ioan 8,31.36). Liberi de ce? Liberi de păcatele voastre. Gata cu sclavia păcatului, care conduce la moartea în păcate, adică la moartea veşnică.

Şi Nicodim?

Să ne întoarcem puţin la Evanghelia din această duminică. Este interesant că înainte ni se spune că Nicodim "a venit la Isus noaptea" (Ioan 3,2). Isus îi va spune lui Nicodim: "Aceasta este judecata: lumina a venit în lume, dar oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele. Căci oricine face [fapte] rele urăşte lumina şi nu vine la lumină ca să nu-i fie descoperite faptele. Însă oricine face adevărul, vine la lumină ca să se vadă că faptele sale sunt făcute în Dumnezeu" (Ioan 3,19-21). Va ajunge Nicodim să creadă? Va ajunge el la lumină după ce a venit la Isus noaptea?

În continuare în Evanghelia lui Ioan, fariseii trimit gărzile să îl aresteze pe Isus, dar aceştia vin cu mâna goală. Fariseii întreabă atunci: "De ce nu l-aţi adus?" (Ioan 7,45). Nicodim ia apărarea lui Isus: "Oare Legea noastră condamnă un om înainte de a-l audia şi de a şti ce a făcut?" (Ioan 7,52). Pe cel căruia Isus i-a spus prima oară despre înălţarea Sa îl vom mai întâlni apoi o dată. După umilitoarea moarte pe cruce, când trupul lui Isus a fost coborât, Ioan ne spune: "După acestea, Iosif din Arimateea [...] l-a rugat pe Pilat să-l lase să ia trupul lui Isus. Pilat i-a permis. Atunci, a venit şi a luat trupul lui Isus. A venit şi Nicodim, cel care fusese mai înainte la el noaptea, şi a adus un amestec de mir şi aloe, cam de o sută de litre" (Ioan 19,38-39). Nicodim, care a venit prima oară pe întuneric, acum a venit la lumină. L-a privit pe cel care fusese înălţat (pe cruce) pentru ca să aibă viaţa veşnică.

* * *

DUMINICA a 4-a din Post
Sf. Octavian, m.

LECTURA I
Mânia şi îndurarea lui Dumnezeu se arată prin exil şi prin eliberarea poporului.

Citire din cartea a doua a Cronicilor 36,14-16.19-23
În zilele acelea, ¹⁴ toate căpeteniile preoţilor şi poporul săvârşeau fărădelegi, luându-se după toate practicile nelegiuite ale popoarelor păgâne şi pângăreau casa pe care Domnul şi-o sfinţise în Ierusalim. ¹⁵ Domnul Dumnezeul părinţilor lor a dat mereu trimişilor săi însărcinarea de a le atrage atenţia, căci voia să cruţe poporul şi lăcaşul său. ¹⁶ Dar ei şi-au bătut joc de trimişii lui Dumnezeu, le-au nesocotit cuvintele, au râs de profeţii lui, iar mânia Domnului împotriva poporului a tot crescut până când ei n-au mai avut scăpare. ¹⁹ Astfel au venit duşmanii, au ars casa lui Dumnezeu, au dărâmat zidurile Ierusalimului, au pus foc tuturor caselor şi au nimicit toate lucrurile de preţ. ²⁰ Pe cei ce au scăpat de sabie, Nabucodonosor i-a dus prizonieri în Babilon. Ei au devenit sclavii lui şi ai fiilor lui, până la stăpânirea regelui Persiei, ²¹ ca să se împlinească cuvântul Domnului rostit prin gura lui Ieremia: "Ţara va fi pustiită şi se va odihni timp de şaptezeci de ani, până ce se va împlini numărul zilelor de sâmbătă, care au fost profanate". ²² În primul an al domniei lui Cirus, regele perşilor, ca să se împlinească cuvântul Domnului rostit prin Ieremia, Domnul l-a inspirat pe Cirus, regele perşilor. Acesta a pus să se comunice prin viu grai, în toată împărăţia lui, această hotărâre: ²³ "Aşa vorbeşte Cirus, regele perşilor: Domnul Dumnezeul cerurilor mi-a dat toate împărăţiile pământului şi mi-a poruncit să zidesc o casă la Ierusalim, în Iudeea. Toţi cei care fac parte din poporul lui să se ducă acolo şi Domnul Dumnezeul lui să fie cu ei".

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 136,1-2.3.4-5.6 (R.: 6a)
R.: Îmi voi aduce aminte cu bucurie, de tine, Ierusalime!
¹ Lângă apele Babilonului şedeam şi plângeam,
când ne aduceam aminte de Sion.
² În sălciile din ţinutul acela ne atârnasem harpele. R.

³ Căci acolo biruitorii noştri ne cereau cântări
şi asupritorii noştri ne cereau veselie:
"Cântaţi-ne din cântările Sionului!" R.

⁴ Cum să cântăm noi cântările Domnului
pe un pământ străin?
⁵ Dacă te voi uita, Ierusalime,
să mi se usuce mâna dreaptă. R.

⁶ Să mi se lipească limba de cerul gurii
dacă nu-mi voi aduce aminte de tine,
dacă nu voi face din Ierusalim culmea bucuriei mele. R.

LECTURA A II-A
Noi eram morţi din cauza păcatelor, dar am fost mântuiţi prin har.

Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Efeseni 2,4-10
Fraţilor, ⁴ Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cu care ne-a iubit, ⁵ pe noi care eram morţi din cauza păcatelor noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Cristos (prin al cărui har sunteţi mântuiţi). ⁶ Împreună cu el ne-a înviat şi ne-a pus să domnim împreună cu el în ceruri. ⁷ Prin bunătatea lui faţă de noi în Isus Cristos, a voit să arate timpurilor viitoare nemărginita bogăţie a harului său. ⁸ Căci mulţumită harului aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Această mântuire nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu; ⁹ nu vine din faptele voastre, ca să nu se laude nimeni. ¹⁰ Căci noi suntem lucrarea lui şi am fost creaţi în Cristos Isus pentru ca faptele noastre să fie bune, conform cu calea pe care Dumnezeu a stabilit-o mai înainte, pe care noi trebuie să mergem.

Cuvântul Domnului

VERS LA EVANGHELIE In 3,16
Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea,
încât l-a dat pe Fiul său unul-născut;
oricine crede în el are viaţa veşnică.

EVANGHELIA
Dumnezeu a trimis pe Fiul său, pentru ca lumea să se mântuiască prin el.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 3,14-21
În acel timp, Isus i-a spus lui Nicodim: ¹⁴ "După cum Moise a înălţat şarpele în pustiu, tot aşa trebuie să fie înălţat şi Fiul Omului, ¹⁵ pentru ca oricine crede în el să aibă prin el viaţă veşnică. ¹⁶ Căci atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său unul-născut, pentru ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. ¹⁷ Căci Dumnezeu a trimis pe Fiul său în lume, nu ca să osândească lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin el. ¹⁸ Cine crede în el nu este osândit; dar cine nu crede este deja osândit, pentru că nu a crezut în numele Fiului unul-născut al lui Dumnezeu. ¹⁹ Iar judecata este aceasta: când lumina a venit în lume, oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele. ²⁰ Căci cine săvârşeşte răul urăşte lumina şi nu vine la lumină, ca să nu i se dea în vileag faptele. ²¹ Dar cine face adevărul vine la lumină, pentru ca să se vadă că faptele sale sunt săvârşite în Dumnezeu".

Cuvântul Domnului

texte semnate de Brian Pizzalato
Director cu Cateheza în Dieceza de Duluth, SUA
pentru CatholicNewsAgency.com