SFÂNTA SCRIPTURĂ

A cincea duminică de peste an (Anul B)

Prima lectură: Iob 7,1-4.6-7
Psalmul responsorial: Psalmul 146
A doua lectură: 1Corinteni 9,16-19.22-23
Lectura evanghelică: Marcu 1,29-39

Lecturile din această duminică, din Vechiul Testament şi din Evanghelia lui Marcu, au ca temă centrală suferinţa. Marcu ne relatează în pericopa de astăzi despre vindecarea de către Isus a soacrei lui Petru. Marele Arhiepiscop Fulton Sheen spunea cândva că poate din acest motiv s-a lepădat Petru de Isus de trei ori. Ei bine... puţin umor nu strică niciodată.

Suferinţa în Vechiul Testament

Suferinţa, fie ea fizică, spirituală sau psihologică, este adesea o ocazie în care mulţi pun în discuţie existenţa lui Dumnezeu, sau motivul pentru care permite El suferinţa - în particular suferinţa celor nevinovaţi. Dumnezeu, în întreg Vechiul Testament, ne ajută să înţelegem ceea ce va revela pe deplin în Noul Testament cu privire la suferinţă. Acum ştim că Dumnezeu Tatăl l-a trimis pe Fiul Său pentru a ni-l da pe Duhul Sfânt prin sacramente, dintre care unul este numit Ungerea bolnavilor. "Este cineva dintre voi în suferinţă? Să se roage! Este cineva bine dispus? Să cânte psalmi. Este cineva dintre voi bolnav? Să-i cheme pe preoţii a Bisericii şi ei să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn în numele Domnului" (Iacob 5,14). Aici, Sf. Iacob descrie elementele esenţiale ale acestui sacrament special.

Când vine vorba despre a înţelege suferinţa şi moartea, primul lucru care trebuie menţionat este acela că ele sunt un rezultat al păcatului originar. Sf. Paul ne spune: "răsplata păcatului este moartea" (Romani 6,23). Moartea este forma extremă a suferinţei. Odată ce păcatul a intrat în lume prin alegerea liberă a protopărinţilor noştri, au intrat şi suferinţa şi moartea, atât fizice cât şi spirituale. Prin întreg Vechiul Testament, înţelegem că suferinţa şi moartea pot fi o consecinţă a păcatului personal. Totuşi, nu este vorba despre faptul că Tatăl nostru ceresc, aşezat pe tronul slavei, aşteaptă ca noi să păcătuim, pedepsindu-ne apoi pentru că am rătăcit de la căile Sale. Mai degrabă, El permite ca noi să suferim pentru a ne despuia de mândria de a fi făcut lucrurile de capul nostru, pentru a ne ajuta să înţelegem că pacea noastră, bucuria şi împlinirea stau în a face lucrurile după voinţa Lui. Cu toate acestea, El nu ne va forţa să ascultăm de voinţa Sa, dar va permite să experimentăm consecinţele acţiunilor noastre.

Se poate afirma că suferinţa este modul în care pedepseşte Dumnezeu, dar se poate de asemenea susţine faptul că suferinţa este parte a milostivirii lui Dumnezeu. Nu există lucru mai rău decât a trăi vieţi profund păcătoase fără a experimenta vreodată consecinţele acţiunilor noastre: omul care minte, înşeală şi fură şi nu păţeşte nimic. Adesea doar atunci când beţivul vede în cele din urmă că şi-a pierdut soţia, copiii şi casa se hotărăşte să schimbe lucrurile. Dumnezeu, în milostivirea Sa, îi permite să ajungă la fund pentru a se putea ridica. Se întâmplă de asemenea în Vechiul Testament să întâlnim şi suferinţa celor nevinovaţi, nu numai a celor vinovaţi. Şi acesta este un rezultat al intrării păcatului în lume. Dacă nu ar fi fost alegerile păcătoase ale lui Adam şi Eva şi păcatele personale ale tuturor oamenilor, nevinovaţii nu ar suferi. Nu este vina lui Dumnezeu că suferă cei nevinovaţi; este vina noastră.

Totuşi, Dumnezeu ne pregăteşte în Vechiul Testament pentru a înţelege ceea ce se va întâmpla în Noul Testament cu privire la suferinţa celui nevinovat. Majoritatea dintre noi suntem familiarizaţi cu marea icoană a nevinovatului care suferă, Iov. Prietenii lui Iov îi spun că suferinţa lui este un rezultat al faptului că a păcătuit. Scriptura ne spune însă că Iov era "fără prihană şi drept; se temea de Dumnezeu şi se ferea de ce este rău" (Iov 1,1). Răspunsul lui Iov ne învaţă ceva ce va fi pe deplin revelat cu venirea lui Cristos. Iov proclamă: "Dar eu ştiu că Răscumpărătorul meu este viu şi că El, în ziua cea de pe urmă, va ridica iar din pulbere această piele a mea ce se destramă. Şi afară din trupul meu voi vedea pe Dumnezeu. Pe El Îl voi vedea şi ochii mei Îl vor privi, nu ai altuia. Şi de dorul acesta măruntaiele mele tânjesc în mine" (Iov 19,25-27). Iov vede o legătură între suferinţă şi răscumpărare; el speră în mântuire chiar şi în mijlocul suferinţei.

Este apoi profeţia lui Isaia privind suferinţa viitoare a slujitorului nevinovat. "Dispreţuit era şi cel din urma dintre oameni; om al durerilor şi cunoscător al suferinţei... Dar El a luat asupra-Şi durerile noastre şi cu suferinţele noastre S-a împovărat... El fusese străpuns pentru păcatele noastre şi zdrobit pentru fărădelegile noastre... Prin suferinţele Lui, Dreptul, Sluga Mea, va îndrepta pe mulţi, şi fărădelegile lor le va lua asupra Sa... El a purtat fărădelegile multora şi pentru cei păcătoşi Şi-a dat viaţa" (Isaia 53,3.4.5.11.12). Suferinţele Slujitorului Domnului vor aduce mântuirea. Este de asemenea important să menţionăm un aspect adiţional din Vechiul Testament cu privire la suferinţă şi moarte care este tipic asociat cu Noul Testament, şi anume vindecarea şi învierea din morţi. Atât în Vechiul cât şi în Noul Testament, vindecarea şi învierea din morţi arată că Dumnezeu le poate învinge pe amândouă, manifestând astfel slava Sa.

Profetul Elisei, care îl prefigurează pe Isus, este un instrument al lui Dumnezeu pentru vindecare şi înviere din morţi. În 2Regi 5, citim cum lui Neeman, care a avut lepră, profetul îi spune să meargă să se spele de şapte ori în râul Iordan. După ce face acest lucru, este vindecat şi proclamă: "Iată am cunoscut că în tot pământul nu este Dumnezeu decât numai în Israel!" (5,15). Acestea sunt cuvinte profunde de credinţă din partea unui comandant sirian, nu a unui israelit. În 2Regi 4, Elisei învie un băiat din morţi. "Intrând Elisei în casă, a văzut copilul mort, întins în patul său. Şi după ce a intrat, a încuiat uşa după sine şi s-a rugat Domnului. Apoi s-a ridicat şi s-a culcat peste copil şi şi-a pus buzele sale pe buzele lui şi ochii săi pe ochii lui şi palmele sale pe palmele lui şi s-a întins pe el şi a încălzit trupul copilului" (4,32-34).

Suferinţa în Noul Testament

Când a doua Persoană a Preasfintei Treimi şi-a asumat natura umană, a intrat într-o lume suferindă şi dezbinată din cauza păcatelor lui Adam, ale Evei şi ale întregii omeniri. El a făcut acest lucru pentru a ne arăta profunzimile infinite ale iubirii Tatălui, pentru a ne vindeca şi a ne înălţa la o nouă viaţă prin sacramentele instituite de El. El a făcut acest lucru şi cu scopul de a da semnificaţie suferinţelor pe care le îndurăm. Isus, adică Dumnezeu însuşi, nu s-a scutit pe sine de la a intra în iadul suferinţei umane. S-a umilit pe sine până la a fi respins de stăpânul hanului, la a fi născut într-un grajd plin cu animale şi aşezat în iesle în mijlocul acelor animale.

La prezentarea în Templu, Simeon a profeţit suferinţa: "Iată, acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora în Israel şi ca semn care va stârni împotrivire - ca să se dezvăluie gândurile din multe inimi - iar ţie, o sabie îţi va străpunge sufletul" (Luca 2,34-35). În copilăria Sa, familia lui Isus a fugit de tiranicul rege Irod, care căuta să îl omoare pe regele nou-născut al evreilor. În întreaga Sa activitate publică, El a suferit de multe ori. A suferit din cauza ispitei, a respingerii, a dispreţului - chiar şi din partea acelora care erau în cercul Lui apropiat de prieteni. A suferit durerea de a-l pierde pe prietenul Său Lazăr. A suferit din cauza arestării nedrepte şi uciderii verişorului Său, Ioan Botezătorul. A suferit din cauza trădării lui Iuda şi a lepădării lui Petru.

În întreaga Sa slujire publică, a vorbit despre suferinţa Sa viitoare: "Fiul Omului trebuie să sufere multe, să fie respins... să fie ucis şi a treia zi să învie" (Luca 9,22). Şi din nou: "Iată, urcăm la Ierusalim şi se vor împlini toate cele scrise de profeţi despre Fiul Omului, căci va fi dat pe mâna păgânilor şi va fi batjocorit, insultat şi scuipat; şi după ce-l vor fi biciuit, îl vor ucide, dar în ziua a treia va învia" (Luca 18,31-33). Cu toate acestea, Isus a vindecat şi a înviat oameni, pentru a arăta că suferinţa şi moartea nu vor avea ultimul cuvânt, astfel că într-o zi Sf. Paul va aminti cuvintele Scripturii: "Moartea a fost înghiţită de victorie. Unde este, moarte, victoria ta? Unde este, moarte, ghimpele tău?" (1Corinteni 15,54-55).

El i-a trimis de asemenea pe cei doisprezece, şi apoi pe cei 70, pentru a face acelaşi lucru. A făcut în aşa fel încât iubirea şi milostivirea Lui să poată fi extinse prin Biserica pe care a înfiinţat-o. Isus ne-a învăţat de asemenea că suferinţa face parte din exigenţele urmării Lui. "Dacă cineva vrea să vină după mine, să renunţe la sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să mă urmeze" (Luca 9,23). "Cine nu-şi poartă crucea şi nu vine după mine nu poate fi discipolul meu" (Luca 14,27). "Cine nu-şi ia crucea şi nu mă urmează nu este vrednic de mine" (Matei 10,38).

Suferinţa definitivă a lui Cristos a început în Cenacol şi s-a încheiat pe Calvar. Dacă dorim să descoperim semnificaţia suferinţei, trebuie doar să privim spre cruce. Pe cruce ni se arată într-un mod perfect cât de mult ne iubeşte Dumnezeu. El ne iubeşte cu o iubire ce înseamnă jertfă de sine şi suferinţă. În propria noastră suferinţă, Cristos ne permite să participăm la semnul cel mai profund al iubirii Sale. El a dat suferinţei o semnificaţie divină, în locul lipsei de sens umane. Suferinţa umană este de aceea răscumpărată. Prin suferinţele noastre, noi participă la jertfa lui Cristos, care aduce mântuirea noastră şi mântuirea altora. Şi doar prin Cruce suntem conduşi la înviere, pentru că nu există Duminica Paştelui fără Vinerea Mare.

Deci, de ce suferă oamenii? Suferinţa poate să fie un rezultat al păcatului. Nu ne îndoim de aceasta. Suferinţa poate de asemenea să fie o cale de încercare şi de purificare. Isus a fost încercat în deşert pe când postea. A fost încercat prin suferinţa din Grădina Ghetsimani, până acolo încât "s-a întristat şi s-a tulburat" şi "intrând în agonie, se ruga şi mai stăruitor, iar sudoarea lui, care cădea pe pământ, s-a făcut ca picăturile de sânge" (Matei 26,37; Luca 22,44). În timpul agoniei, El spune: "Vegheaţi şi rugaţi-vă ca să nu intraţi în ispită! Căci duhul este plin de avânt, dar trupul este slab" (Matei 26,41). Este un test care ne va ajuta să vedem dacă urmăm calea lui Dumnezeu doar în vremurile bune sau şi în vremurile rele. În mijlocul încercărilor însoţite de suferinţă noi vom striga "Voia mea să fie" sau "Voia Ta să fie"?

De asemenea suferim pentru ca să se creeze un spaţiu pentru a arăta iubirea - de Dumnezeu şi de semeni. Suferinţa altora oferă ocazia pentru a ne demonstra iubirea, exemplul scripturistic prin excelenţă fiind Bunul Samaritean (cf. Luca 10,29-37). Răspunsul tipic la suferinţa altora poate să fie: "mă voi ruga pentru tine". Aceasta este iubire. "Voi face de mâncare şi voi veni cu ea." Aceasta este iubire. "Voi veni să te văd la spital." Aceasta este iubire. "Voi chema un preot ca să îţi dea Sacramentul Ungerii Bolnavilor". Aceasta este iubire. Noi ar trebui apoi să ne străduim să ne unim suferinţele cu Cristos, punându-ne la picioarele crucii, cu Maria şi Ioan, acolo unde se manifestă cel mai mult misterul iubirii divine. Trebuie să ne unim cu Cristos şi prin primirea Sacramentului Ungerii Bolnavilor. Dar putem să ne unim în mod profund cu suferinţele lui Cristos şi la Liturghie. Acolo unde Trupul şi Sângele Său se dă pentru noi şi noi putem să ne predăm Lui cu toată fiinţa în jertfa Liturghiei.

* * *

DUMINICA a 5-a de peste an
Ss. Ieronim Emiliani; Iosefina Bakhita, fc.

LECTURA I
Sunt chinuit de coşmaruri de seara până la revărsatul zorilor.

Citire din cartea lui Iob 7,1-4.6-7
Iob a luat cuvântul şi a spus: ¹ "O luptă este viaţa omului pe pământ, zilele lui sunt ca ale unui om tocmit cu ziua. ² Ca un sclav care doreşte puţină umbră, ca un muncitor cu ziua care îşi aşteaptă plata, ³ aşa şi eu, de luni de zile mă hrănesc numai cu dezamăgiri şi am parte numai de nopţi de suferinţă. ⁴ De-abia mă culc şi-mi zic: "Când mă voi putea scula?" Sunt chinuit de coşmaruri de seara până la revărsatul zorilor. ⁶ Zilele mele aleargă mai repede decât suveica ţesătorului, s-au sfârşit fără nici o speranţă. ⁷ Aminteşte-ţi, Doamne, că viaţa mea nu-i decât o suflare. Ochii mei nu vor mai vedea fericirea".

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 146,1-2.3-4.5-6 (R.: cf. 3a)
R.: Domnul este mângâiere în orice suferinţă.
¹ Lăudaţi pe Domnul
căci este bine să-l lăudăm pe Dumnezeul nostru;
plăcut lucru este să-i cântăm lui.
² Domnul reclădeşte Ierusalimul,
strânge pe surghiuniţii lui Israel. R.

³ El vindecă pe cei cu inima zdrobită
şi leagă rănile lor.
⁴ El cunoaşte numărul stelelor
şi le dă nume la toate. R.

⁵ Mare este Domnul şi puternic prin tăria lui,
înţelepciunea lui nu are margini.
⁶ Domnul sprijină pe cei sărmani
şi doboară pe cei păcătoşi la pământ. R.

LECTURA A II-A
Vai mie, dacă nu vestesc evanghelia.

Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către Corinteni 9,16-19.22-23
Fraţilor, ¹⁶ dacă vestesc evanghelia, acest lucru nu este pentru mine un motiv de laudă; este o obligaţie care mi s-a impus. Vai mie dacă nu vestesc evanghelia! ¹⁷ Desigur, dacă acest lucru l-aş face din proprie iniţiativă aş primi răsplată de la Domnul. Dar nu este o iniţiativă a mea, proprie, ci mă achit de o obligaţie pe care mi-a încredinţat-o Domnul. ¹⁸ Atunci care este răsplata mea? Aceea de a vesti evanghelia fără vreun profit material şi fără a mă folosi de drepturile pe care mi le dă predicarea evangheliei. ¹⁹ Astfel, rămânând liber faţă de toţi, m-am făcut sluga tuturor, ca să pot câştiga pe cât mai mulţi. ²² M-am făcut slab cu cei slabi, pentru ca să-i câştig pe cei slabi. M-am făcut totul pentru toţi, ca să mântuiesc cu orice preţ măcar pe unii. ²³ Toate acestea le fac pentru evanghelie, ca să am parte şi eu de mântuire.

Cuvântul Domnului

ALELUIA Mt 8,17
(Aleluia) Isus a purtat durerile noastre, a fost împovărat cu suferinţele noastre. (Aleluia)

EVANGHELIA
El a vindecat tot felul de bolnavi.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 1,29-39
În acel timp, ²⁹ ieşind Isus din sinagogă, a intrat în casa lui Simon şi Andrei împreună cu Iacob şi Ioan. ³⁰ Soacra lui Simon zăcea în pat, cuprinsă de febră. Îndată ce a ajuns, i-au vorbit despre bolnavă. ³¹ Isus s-a apropiat de ea, a prins-o de mână şi a ridicat-o; numaidecât a lăsat-o febra şi ea a început să-i servească. ³² Seara, după asfinţitul soarelui, au adus la el pe toţi bolnavii şi pe cei stăpâniţi de duhuri rele. ³³ Toată cetatea s-a adunat în faţa porţii. ³⁴ El a vindecat tot felul de bolnavi şi a alungat mulţi diavoli. Pe diavoli îi oprea să vorbească, pentru că ştiau cine este el. ³⁵ Dimineaţa următoare, pe când era încă întuneric, Isus s-a sculat şi s-a dus într-un loc retras, ca să se roage. ³⁶ Simon şi ceilalţi care erau cu el s-au dus să-l caute. ³⁷ Când l-au găsit, i-au spus: "Toţi te caută". ³⁸ El le-a răspuns: "Să plecăm în altă parte prin satele vecine: vreau să predic şi acolo, căci pentru aceasta am venit". ³⁹ A cutreierat deci toată Galileea, predicând prin sinagogile lor şi alungându-i pe diavoli.

Cuvântul Domnului

texte semnate de Brian Pizzalato
Director cu Cateheza în Dieceza de Duluth, SUA
pentru CatholicNewsAgency.com