SFÂNTA SCRIPTURĂ

Nr. 93, 17.08.2005
Cartea Faptele Apostolilor - începuturile Bisericii creştine

După ce timp de aproape doi ani ne-am ocupat de aprofundarea scrierilor neotestamentare care-l aveau drept protagonist pe Isus Cristos, în sensul că el era în centrul relatării evangheliştilor, vom încerca, plecând cu această carte, Faptele Apostolilor, să ne cufundăm în analiza formării primelor comunităţi creştine, de fapt a Bisericii primare, şi, în acelaşi timp, a abordării teologiei care tocmai se năştea în această Biserică.

Cartea Faptele Apostolilor a fost considerată un corp unitar cu Evanghelia sfântului Luca, deoarece există o unitate de vocabular şi de stil; în aceste scrieri, găsim aceleaşi motive literare şi teologice, iar evanghelistul Luca, de profesie medic, a fost unul dintre discipolii sfântului Paul. De fapt, întreaga tradiţie creştină ni-l indică pe Luca drept autorul acestei scrieri. Desigur că această scriere, Faptele Apostolilor, ar fi putut să fie inclusă la sfârşitul Evangheliei sfântului Luca, însă s-a considerat oportun ca toate cele patru evanghelii să formeze o unitate teologică şi eclezială.

În ceea ce priveşte locul redactării, acesta nu este bine precizat: au fost menţionate mai multe localităţi dintre care Ahaia, Efesul sau Corintul, însă, din analizarea textelor, cel mai probabil cartea a fost compusă la Roma, până în anul 90 d.C. Limba folosită pentru redactare a fost cea greacă koiné[1] şi această carte era destinată, cu precădere, credincioşilor convertiţi din păgânism care, totuşi erau preocupaţi de legătura lor cu exigenţele Vechiului Testament. De asemenea, nu trebuie excluşi nici evreii convertiţi din preocupările acestui autor, deoarece, aşa după cum vom vedea, mulţi dintre protagonişti sunt chiar apostolii şi comunităţile venite din rândul iudeilor.

La o primă analiză, vedem că Faptele Apostolilor este structurată în secţiuni ce indică răspândirea Bisericii creştine, plecând de la Ierusalim şi sfârşind la Roma. După o scurtă introducere (cf. Fap 1,1-11), privirea este îndreptată către aşteptarea Duhului Sfânt (cf. Fap 1,12-26) şi mărturia apostolilor la Ierusalim (cf. Fap 2,1-6,7). O dată cu martiriul diaconului Ştefan, începe răspândirea credinţei în afara Ierusalimului (cf. Fap 6,8-9,31): tot la acest punct trebuie să subliniem începutul misiunii de creştinizare printre păgâni (cf. Fap 9,32-12-25). Unul dintre protagoniştii cărţii este sfântul Paul care începând cu capitolul al XIII-lea îşi începe călătoriile misionare (cf. Fap 13,1-14,28; 15,36-18,22; 18,32-21,14) întrerupte de Conciliul de la Ierusalim (cf. Fap 15,1-35). Datorită activităţii sale şi invidiei iudeilor, sfântul Paul începe drumul martiriului său şi este întemniţat mai întâi la Ierusalim şi mai apoi în Cezareea (cf. Fap 21,15-26-32): în cele din urmă sfântul Paul face apel la Roma şi atât în timpul călătoriei sale (cf. Fap 27,1-28,16), cât şi în timpul şederii sale la Roma (cf. Fap 28,17-31) va da mărturie despre Isus Cristos Fiul lui Dumnezeu.

Abordarea teologică a cărţii este axată pe o temă centrală: Isus Cristos este împlinirea profeţiilor Vechiului Testament, iar tot ce înseamnă Biserică creştină îşi are rădăcinile în predica, minunile şi intervenţiile lui Dumnezeu în istoria omenirii prin intermediul Fiului său. Biserica ce se formează este martorul credincios al întregului parcurs de mântuire oferit de Dumnezeu oamenilor şi, datorită apostolilor şi primelor comunităţi creştine, mesajul evanghelic şi Sfânta Tradiţie se împletesc spre desăvârşirea unei noi ecleziologii a poporului lui Israel şi a păgânilor care vor să îmbrăţişeze harul mântuirii.

Vom analiza rând pe rând toate pericopele scripturistice ale cărţii Faptele Apostolilor, extrăgând din ele acele adevăruri de care sufletul nostru şi familia creştină au nevoie.

Notă

[1] Limbă folosită în lumea elenistică din timpul apostolilor şi care conţinea elemente stilistice şi gramaticale de tip literar.

fr. Iosif Bisoc, OFMConv.