SFÂNTA SCRIPTURĂ

Nr. 73, 30.03.2005
Cartea semnelor (cf. In 1,19-12,50) (I)
Începutul revelării lui Isus Cristos (cf. In 1,19-2,12)

Cu aceste pericope scripturistice începem aprofundarea Evangheliei sfântului Ioan şi, după ce ne-am împrospătat credinţa noastră prin citirea prologului acestei evanghelii, continuăm prin relatarea evenimentelor, faptelor, minunilor şi învăţăturile oferite nouă de către această primă carte: "cartea semnelor". Începutul revelării lui Isus Cristos este structurat în următoarele pericope: mărturia lui Ioan Botezătorul (cf. In 1,19-28), Mielul lui Dumnezeu (cf. In 1,29-34), primii discipoli (cf. In 1,35-42), chemarea lui Filip şi a lui Natanael (cf. In 1,43-51), nunta din Cana Galileii (cf. In 2,1-12).

Mărturia pe care Ioan Botezătorul o dă în faţa trimişilor de la Ierusalim (cf. In 1,19-28) este una directă şi fără echivoc: el nu este nici Cristos, nici Ilie, nici Profetul, ci este glasul lui Dumnezeu. Aşa cum, de altfel, ne-am obişnuit din evangheliile sinoptice, şi evanghelistul Ioan deschide povestirea vieţii publice a lui Isus Cristos vorbind despre Ioan Botezătorul. Cu toate acestea, atât povestirea, cât şi atitudinea sa sunt total diferite de ceilalţi evanghelişti, iar această concluzie este întărită de faptul că în timp ce pentru evanghelistul Luca, de exemplu, scopul lui Ioan Botezătorul era acela de a pregăti sufletul poporului pentru a-l primi pe Mesia în vederea Împărăţiei lui Dumnezeu (cf. Lc 1,17), pentru evanghelistul Ioan, el este pur şi simplu martorul lui Isus Cristos, revelatorul planului lui Dumnezeu trimis de către el. Prin apariţia şi activitatea sa se creează un anumit grup religios care începe să-şi pună anumite întrebări în legătură cu venirea lui Mesia. Tocmai plecând de la această concepţie, Ioan Botezătorul dezvăluie care este mesajul său şi pregăteşte activitatea adevăratului Mesia: Isus Cristos.

Imediat după ce a răspuns trimişilor de la Ierusalim, a doua zi, Ioan Botezătorul le arată discipolilor săi cine este Mielul lui Dumnezeu (cf. In 1,29-34). În faţa trimişilor sinedriului Ioan a negat faptul că este Mesia, identificându-se totuşi cu cel care-i pregăteşte venirea: în acest moment, el mărturiseşte că Isus Cristos este acel Mesia aşteptat, că el este Mielul lui Dumnezeu, cel care ia asupra sa păcatele lumii. Este interesant că evanghelistul nu spune nimic despre cei care erau prezenţi la această mărturie solemnă; probabil că de faţă erau discipolii lui Ioan Botezătorul şi mulţimea adunată să-i asculte învăţătura şi să se boteze. Prin atitudinea sa Ioan Botezătorul îl arată tuturor şi-l indică, numindu-l "Mielul lui Dumnezeu", cel care ia asupra sa tot păcatul, toată răutatea şi deschide poarta Împărăţiei lui Dumnezeu. Prin apelativul pe care-l foloseşte, Ioan Botezătorul indică deja sfârşitul lui Isus Cristos şi modalitatea aleasă de Dumnezeu pentru a mântui neamul omenesc. În concluzia mesajului său Ioan Botezătorul se reîntoarce la titlul cristologic pe care îl dă lui Isus Cristos şi anume Fiul lui Dumnezeu, iar garantul său este chiar Duhul Sfânt, cel care-l va învesti drept Mesia şi Eliberator.

Un alt pasaj scripturistic demn de luat în seamă este alegerea primilor discipoli (cf. In 1,35-42). Această pericopă este împlinirea maximei sfântului Ioan Botezătorul care spunea că Isus Cristos trebuie să crească şi el să se micşoreze (cf. In 3,30). Evanghelistul notează faptul că primii discipoli ai lui Isus Cristos fuseseră ucenici ai şcolii lui Ioan Botezătorul sau, cel puţin, se aflau în preajma acestuia. Modalitatea lui Isus Cristos de a se prezenta acestora nu a fost una insistentă ci, dimpotrivă, a fost o propunere, o experienţă de viaţă care îi va determina să exclame: "L-am găsit pe Mesia!" (In 1,41). Răspunsul prompt al primilor trei discipoli ai lui Isus Cristos va constitui un început al revelării tainice a Împărăţiei lui Dumnezeu.

Şi ca o completare a acestei prime întâlniri a discipolilor cu Isus Cristos, ziua următoare vor intra în scenă alţi doi ucenici: Filip şi Natanael (cf. In 1,43-51). Aceştia sunt în căutarea lui Mesia şi acest lucru reiese din faptul că în momentul în care lui Natanael i se spune că l-au găsit pe cel profeţit de Vechiul Testament, el face apel chiar la Sfintele Scripturi pentru a justifica neîncrederea sa primordială. Cu toate acestea, în faţa harului şi a descoperirii lui Dumnezeu îl recunoaşte drept Fiu al lui Dumnezeu şi rege al lui Israel. Promisiunea lui Isus Cristos, care consta în vederea cerului deschis şi a îngerilor lui Dumnezeu, devine atât un semn profetic şi escatologic, cât şi făgăduinţa că ei vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.

Când deja Isus Cristos îşi formase un grup de discipoli este invitat la o nuntă, în Cana Galileii, invitaţie care este onorată (cf. In 2,1-12). În a treia zi a prezenţei sale în Betania şi la insistenţa mamei sale, Isus Cristos începe activitatea sa publică prim miracolul preschimbării apei în vin. În decursul timpului s-au dat diferite interpretări acestei prime minuni a lui Isus Cristos din Cana, iar una dintre ele menţionează faptul că, de fapt, nunta ar reprezenta noua comunitate adunată în jurul lui Isus Cristos, Sfânta Fecioară Maria ar reprezenta rugăciunea Bisericii în necesitate, schimbarea apei în vin, înlocuirea vechiului Testament cu Noul testament. Dincolo de toate supoziţiile făcute, ceea ce rezultă clar este că Isus Cristos a oferit celor în dificultate o mână concretă de ajutor şi că de acum încolo menirea sa pe pământ va fi aceea de a face bine şi de a mântui pe om.

Aceste pericope scripturistice ne invită la o reorientare a vieţii noastre, în sensul că acolo unde îl recunoaştem pe Isus Cristos, acolo putem găsi deplina fericire şi libertate.

Familia creştină are nevoie de această siguranţă a întâlnirii cu Dumnezeu şi după cum primii discipoli l-au recunoscut din cuvintele şi atitudinea sa, tot în acelaşi fel şi familia are obligaţia de a se apropia de Dumnezeu şi de a-l recunoaşte în membrii săi şi în cei din jur. Este de remarcat faptul că binecuvântarea pe care Isus Cristos o dă, prin prezenţa sa, noilor miri şi prin intervenţia sa directă la buna desfăşurare a acestui eveniment important din viaţa lor, ne asigură şi pe noi că el nu va lipsi niciodată din viaţa noastră dacă vom şti să-i cerem ceva prin rugăciune şi insistenţă. De asemenea, să nu uităm că, la fel ca sfântul Ioan Botezătorul, să-l lăsăm pe el să crească în familia şi viaţa noastră, iar noi să devenim mici şi ascultători la îndemnurile sale: în acest fel devenim mărturisitori concreţi ai Mielului lui Dumnezeu.

Familiaris consortium, 55:

"Anunţarea evangheliei şi primirea ei în spirit de credinţă îşi află plinătatea în celebrarea sacramentală. Biserica, comunitate care crede şi evanghelizează, este şi poporul preoţesc, învestit cu demnitatea şi puterea de a participa la puterea lui Cristos, Marele Preot al noului şi veşnicului testament.

Şi familia creştină este încorporată în Biserică, poporul preoţesc, prin sacramentul căsătoriei care este baza acestei misiuni şi de unde primeşte hrana pentru misiunea încredinţată. Pe lângă aceasta, familia este mereu întărită de Domnul Isus. Este chemată de el şi prin el este angajată într-un dialog cu Dumnezeu prin viaţa sacramentală, oferind lui Dumnezeu propria existenţă şi rugăciunile ei.

Aceasta este slujirea preoţească a familiei creştine, pe care poate şi trebuie s-o exercite în strânsă legătură cu întreaga Biserică, prin realităţile zilnice ale vieţii conjugale şi familiale. În acest mod, familia creştină este chemată să se sfinţească pe sine, să sfinţească comunitatea eclezială şi întreaga lume" (FC 55).

fr. Iosif Bisoc, OFMConv.