SFÂNTA SCRIPTURĂ

Nr. 63, 19.01.2005
Drumul lui Isus Cristos către Ierusalim (cf. Lc 9,51-19,27) (X)
Drumul către Dumnezeu: convertirea (cf. Lc 19,1-27)

Cele două pericope scripturistice care încheie drumul lui Isus Cristos către Ierusalim le găsim în prima jumătate a celui de al XIX-lea capitol al evangheliei lui Luca, iar acţiunea se petrece în Ierihon. Vorbind despre convertirea lui Zaheu (cf. Lc 19,1-10) şi despre parabola minelor (cf. Lc 19,11-27), Isus Cristos urcă spre Ierusalim pentru a împlini misiunea profetică de răscumpărător al omenirii.

Convertirea lui Zaheu (cf. Lc 19,1-10) este structurată pe două secţiuni: prima este în legătură cu statura sa şi cu mulţimea care-l înconjura pe Isus Cristos, a doua este în legătură cu găzduirea lui Isus Cristos în casa lui şi cu faptul convertirii propriu-zise.

Într-o primă fază, primul obstacol pe care-l întâlneşte Zaheu este tocmai mulţimea care-l înconjoară pe Isus Cristos şi care-l împiedică să-l vadă mai de aproape pe acest mare Maestru şi Profet. Atitudinea lui Zaheu este surprinzătoare şi, în acelaşi timp, îndrăzneaţă: se urcă într-un sicomor! Era o atitudine nefirească pentru o persoană de aşa înaltă poziţie socială a timpului său: nu trebuie să uităm că el era mai marele vameşilor din acea localitate. Această primă iniţiativă a lui Zaheu este urmată de autoinvitaţia lui Isus Cristos de a intra în casa acestuia şi de a sta la masă cu el. De fapt, aşa cum vom vedea mai târziu, această iniţiativă îi va aduce convertirea.

Într-o a doua fază, întâlnim şi cel de al doilea obstacol pe care-l întâmpină Zaheu în drumul său spre cunoaşterea lui Dumnezeu: murmurarea mulţimii! Faptul că Isus Cristos a acceptat să fie găzduit şi să servească masa cu un vameş este considerat drept o fărădelege şi o jignire la adresa poporului, deoarece acesta nu admitea ca cei care au făcut un pact cu cotropitorii, cu romanii, să fie acceptaţi printre fiii poporului. Însă mesajul pe care Isus Cristos a dorit să-l transmită prin gestul său avea menirea de a prefigura atitudinea sinagogii faţă de creştini, faţă de cei care vor îmbrăţişa învăţătura sa şi care vor proveni dintre păgâni. Cu toate acestea, atât atitudinea lui Isus Cristos, cât şi cea a lui Zaheu aduc mântuire şi pace în sufletul său.

Parabola denumită în mod obişnuit "a minelor" (cf. Lc 19,11-27) este foarte asemănătoare cu cea a talanţilor (cf. Mt 25,14-30), însă are şi elemente proprii cum ar fi: încredinţarea de bunuri şi recompensarea celor care i-au fost fideli. Această parabolă ne pune în gardă împotriva concepţiei conform căreia ar exista o iminentă manifestare glorioasă a Împărăţiei lui Dumnezeu şi inaugurează timpul în care Isus Cristos va lipsi vizibil din mijlocul credincioşilor săi până la a doua sa venire. De fapt, ea prefigurează profetic ceea ce ochiul omului va vedea: exaltarea pascală a lui Isus cel răstignit care va fi întronat drept Domn şi Cristos.

Îndemnurile şi învăţăturile oferite familiei creştine de către aceste două pericope scripturistice sunt de o profundă actualitate. Nesperata apariţie în viaţa fiecărui om a lui Isus Cristos este elementul de bază şi suportul spiritual pentru creşterea individuală şi familială.

Asemenea lui Zaheu, păcatele noastre ne îndepărtează de viaţa autentic trăită în comuniune cu Dumnezeu, însă este de ajuns să ne întâlnim cu Isus Cristos pe drumul anevoios al trăirii noastre umane şi vom înţelege imediat că Dumnezeu face parte integrantă din viaţa noastră şi că este suficient a-l căuta cu sinceritate pentru a redeveni fii ai săi. Tot în acelaşi fel, dacă vom şti să ne folosim la maxim de darurile oferite de Dumnezeu fiecăruia dintre noi şi dacă ne vom pricepem să le punem în slujba familiei şi a aproapelui, vom avea asigurată moştenirea veşnică.

Familiaris consortium, 46:

"Idealul unei acţiuni reciproce de susţinere şi dezvoltare între familii şi societate adesea se loveşte, şi uneori prea grav, de realitatea unor forţe separatiste şi chiar de opoziţia lor.

Într-adevăr, aşa cum au observat mereu părinţii sinodali, situaţia întâlnită de foarte multe familii în diferite ţări este foarte îngrijorătoare, dacă nu chiar total negativă: există instituţii şi legi care nesocotesc în mod nedrept drepturile inviolabile ale familiei şi ale persoanei umane, iar societatea, departe de a se pune în serviciul familiei, o atacă cu violenţă în valorile şi exigenţele ei fundamentale. În felul acesta, familia care, după planul lui Dumnezeu, este celula de bază a societăţii, subiect de drepturi şi de obligaţii înaintea statului şi a oricărei alte comunităţi, ajunge să fie victima societăţii, a întârzierilor şi a tărăgănărilor intervenţiilor sale salutare şi, chiar mai mult, a nedreptăţilor sale evidente.

Pentru aceasta, Biserica apără deschis şi cu tărie drepturile familiei împotriva uzurpărilor intolerabile ale societăţii şi ale statului. Părinţii sinodali au reamintit, între altele, următoarele drepturi ale familiei:

- dreptul de a exista şi progresa ca familie, adică dreptul fiecărui om, mai ales a celui sărac, de a întemeia o familie şi de a avea mijloacele necesare pentru a susţine familia;

- dreptul intimităţii la viaţa conjugală şi familială;

- dreptul stabilităţii legăturii şi instituţiei familiale (matrimoniale);

- dreptul de a crede şi de a profesa credinţa proprie şi de a o apăra;

- dreptul de a educa copiii după tradiţiile proprii şi după valorile religioase şi culturale proprii, cu instrumentele şi instituţiile necesare;

- dreptul la securitatea fizică, socială, politică şi economică, mai ales pentru cei săraci şi infirmi;

- dreptul la locuinţă adecvată, în care să poată trăi convenabil viaţa de familie;

- dreptul de exprimare şi de reprezentare în faţa autorităţilor publice, economice, sociale, culturale, cât şi în faţa altor autorităţi inferioare, atât în mod direct, cât şi prin asociaţii;

- dreptul de a crea asociaţii cu alte familii sau instituţii, pentru a rezolva, în mod adecvat şi repede, propriile obligaţii;

- dreptul de protecţie al minorilor, prin instituţii şi legi adecvate, împotriva preparatelor medicinale dăunătoare, împotriva pornografiei, alcoolismului;

- dreptul la distracţie şi odihnă onestă, care să favorizeze valorile familiei;

- dreptul bătrânilor la o viaţă demnă şi la o moarte vrednică;

- dreptul familiei la emigrare, pentru a căuta o viaţă mai bună.

Sfântul Scaun, cunoscând dorinţa specială a Sinodului episcopilor, va avea grijă să cerceteze cu profunzime aceste propuneri, elaborând o cartă a drepturilor familiei care va fi propusă ambientelor şi autorităţilor în cauză" (FC 46).

fr. Iosif Bisoc, OFMConv.