SFÂNTA SCRIPTURĂ

Nr. 4, 12.11.2003
Isus Cristos se descoperă oamenilor (Mt 1,1-2,23)

Primele două capitole ale Evangheliei sfântului Matei ne prezintă genealogia (cf. Mt 1,1-17), naşterea (cf. Mt 1,18-25), epifania (cf. Mt 2,1-12), fuga în Egipt (cf. Mt 2,13-18) şi stabilirea în Galileia, mai precis la Nazaret (cf. Mt 2,19-23).

Primul capitol începe cu "Cartea genealogiei lui Isus Cristos, fiul lui David, fiul lui Abraham" (Mt 1,1) şi, chiar de la început, evanghelistul doreşte să-şi prezinte intenţiile apologetice. Cuvântul "genealogie", în limba greacă, se numeşte "geneză", iar autorul doreşte să ne ducă imediat cu gândul la primele versete al cărţii Genezei, din Vechiul Testament, pentru a ne demonstra că naşterea lui Isus Cristos a avut loc la începutul lumii, în primele momente ale naşterii omului (cf. Gen 1,26-27; 2,7.21-22; 5,1-32; 10,1-32; 11,1-32). Urmează, în genealogie, amintirea lui David, marele rege care a dat strălucire regatului lui Iuda cu mai bine de 3000 de ani în urmă şi care era modelul lui Israel pentru acel rege-mesia pe care-l aştepta întreg poporul. David, simbol al evreilor, era asemănat cu stăpânitorul Împărăţiei lui Dumnezeu, în momentul în care el va stabili dreptate pe pământ şi, de asemenea, era simbolul unui rege care putea să-i elibereze pe evrei de sub dominaţia străină şi, în mod deosebit, în timpul lui Isus Cristos, de romani. Observăm că se vorbeşte de Isus Cristos drept "fiul lui Abraham" (Mt 1,1): Abraham este părintele evreilor, ceea ce înseamnă că Isus Cristos era, într-adevăr, un evreu.

O altă particularitate a acestor prime versete este cea a numărului genealogiei. Se cunoaşte foarte bine importanţa simbolisticii şi a numerelor pentru teologia scripturistică: de fapt, în întreaga Sfântă Scriptură, simbolurile şi numerele reprezintă o adevărată teologie vie. La sfârşitul acestei genealogii, găsim trei grupuri de câte paisprezece genealogii: este posibil ca paisprezece să fie un număr simbolic, deoarece reprezintă dublul lui şapte, adică, numărul prefect, dar poate fi şi o gematrie (gematria este acel procedeu scripturistic prin care fiecare literă a unui cuvânt are un număr şi în felul acesta totalitatea literelor se transformă în numere, iar pentru cuvântul David găsim numărul paisprezece). Aşadar, făcând un simplu calcul, vedem că Isus Cristos este de trei (alt număr simbolic, al treimii) ori mai mare decât David.

Totuşi, în această genealogie, găsim două greşeli: înainte de toate, în secţiunea centrală a genealogiei, nu găsim paisprezece succesiuni de persoane, ci doar treisprezece; a doua se referă la faptul că din secţiunea centrală lipesc cu siguranţă câteva generaţii de regi. În amândouă cazurile, evanghelistul s-a folosit de simbolistică deoarece el nu dorea să transmită o istorie concretă a lui Isus Cristos, ci dorea să demonstreze că Isus Cristos era Mesia, rege lui Israel, singurul care-l putea mântui.

Naşterea lui Isus Cristos (cf. Mt 1,18-25) are loc pe fundalul a nenumărate evenimente miraculoase, cu neputinţă de desluşit chiar de înşişi protagonişti lor: Iosif, Maria, magii de la răsărit, Irod, poporul etc. Ceea ce răzbate din acest pasaj este tocmai intervenţia divină, manifestarea economiei lui Dumnezeu în oamenii pe care el i-a dorit şi nu în persoane şi evenimente deosebite. Naşterea unui copil nu mai impresionează pe nimeni, dar este de mare preţ în faţa lui Dumnezeu! Acest lucru este confirmat de atitudinea lui Irod (cf. Mt 2,1-18) care, în loc să caute adevărul despre acest copil, îl consideră adversar ce trebuie eliminat, iar deznodământul este unul tragic: pentru frica unuia mor, copii nevinovaţi.

În cele din urmă, după posibila fugă şi reîntoarcere a familiei sfinte, este menţionat locul în care Isus Cristos, împreună cu Maria şi Iosif, îşi vor stabili locuinţa: Nazaret. Şi acest lucru poate fi interpretat în mod simbolic, deoarece evanghelistul încheie al doilea capitol cu un citat din profetul Isaia 11,1; 53,2: "Se va chema Nazarinean" (Mt 2,23).

Pentru familia creştină începutul evangheliei sfântului Matei are multe să ne spună şi nu doar despre un fapt pe care îl cunoaştem şi de care ne bucurăm în momentele de sărbătoare ale Sfântului Crăciun, al sărbătorii Naşterii Domnului nostru Isus Cristos, ci el este alături de noi în toate momentele fericite sau mai puţin fericite ale vieţii. Experienţa vieţii simple, dar pline de farmec şi de împlinire, a familiei din Nazaret este un model, exemplu şi întărire. Multe pot fi momentele în care familia s-ar putea îndepărta de la misiunea sa şi acest lucru este sesizat cu precădere de către copii.

În pericopele scripturistice prezentate mai sus, se observă îngrijorarea sfintei Fecioare Maria, a lui Iosif, care, de fapt, este îngrijorarea lui Dumnezeu pentru soarta şi viitorul Pruncului Isus, atât înainte, cât şi după naşterea lui. La lumina acestui fapt, trebuie analizată şi frumuseţea şi splendoarea pe care copilul sau copiii o aduc căminului familial, locul prin excelenţă pentru naşterea, creşterea şi educarea generaţiilor viitoare. Nu este uşor pentru nimeni, cum de altfel nu a fost uşor nici pentru Iosif şi Maria, să înţeleagă planul lui Dumnezeu, dar, odată ce au lăsat ca acest plan să le preceadă paşii, s-au convins de faptul că doar alături, cu şi în Dumnezeu se pot înfăptui adevăratele planuri, proiecte de viitor.

Naşterea unui copil nu mai este o bucurie pentru mulţi, după cum am afirmat într-un pasaj anterior. Poate că cineva ar fi tentat să mă contrazică şi bine ar face... însă de ce atâtea drame familiale, atâta durere şi atâtea lacrimi, atâtea remuşcări care se pot vedea pe holurile întunecate ale spitalelor?... Oare nu este adevărat? De ce, de prea multe ori, strigătul înăbuşit de lacrimi al mamelor nu este luat în seamă? De ce, în loc să construim un viitor mai bun pentru copiii lui Dumnezeu, pentru viitorul Bisericii, lăsăm ca moartea şi indiferenţa să cuprindă vieţile atâtor mame şi atâtor copii nenăscuţi? De prea multe ori devenim Irozi moderni, Irozii zilelor de azi...

Există, şi acest lucru îl poate mărturisi oricine, foarte multe familii care au înţeles menirea lor, în care chiar dacă lipseşte luxul, nu lipseşte zâmbetul copiilor, liniştea sufletească şi speranţa zilei de mâine, a unei bătrâneţi alături de mlădiţele minunate ale familiei creştine. Familia din Nazaret este un program de viaţă pentru fiecare dintre noi, nu este exemplul unei utopii, unui eventual traseu idealist, ce nu are nici sens, nici viitor: familia din Nazaret o formăm noi şi fiecare dintre noi avem obligaţia de a o susţine, întări, proteja.

În preambulul Cartei drepturilor familiei se spune că:

• drepturile persoanei, chiar dacă se exprimă ca drepturi ale individului, au o fundamentală dimensiune socială, care găseşte în familie expresia sa naturală şi vitală;

• familia este fondată pe căsătorie, unire intimă de viaţă în complementaritatea dintre un bărbat şi o femeie, care se constituie ca o legătură indisolubilă a căsătoriei în mod liber încheiată şi exprimată public, şi este deschisă la transmiterea vieţii;

• căsătoria estre instituţia naturală căreia îi este încredinţată într-o manieră exclusivă misiunea transmiterii vieţii;

• familia, societate naturală, este anterioară statului şi oricărei alte comunităţi şi posedă drepturi proprii, care sunt inalienabile;

• familia constituie, mai mult decât un simplu nucleu juridic, social şi economic, o comunitate de iubire şi de solidaritate, care este în mod unic adaptată la învăţarea şi transmiterea valorilor culturale, etice, spirituale şi religioase, esenţiale pentru dezvoltarea şi bunăstarea propriilor membri ai societăţii.

fr. Iosif Bisoc, OFMConv.