SFÂNTA SCRIPTURĂ

Nr. 3, 05.11.2003
Evanghelia sfântului Matei - prim pas în cunoaşterea adevărului

Dacă se citeşte cu atenţie Evanghelia sfântului Matei, se poate observa foarte bine că ea are multe în comun cu celelalte două, Evanghelia sfântului Marcu şi Evanghelia sfântului Luca, dar, în acelaşi timp, se pot observa şi diferinţe esenţiale. Poate că o comparaţie cu Evanghelia sfântului Marcu ar fi sugestivă pentru expunerea noastră.

În timp ce evanghelia sfântului Marcu este scrisă cu multe greşeli, evanghelistul Matei scrie elaborat, aproape literar, folosind naraţiunea şi dialogul, fapt cu totul necunoscut de evanghelistul Marcu. Naraţiunea şi dialogul ocupă un spaţiu destul de mare, primele şapte capitole de la începutul evangheliei, şi observăm că Isus Cristos lucra o perioadă de timp iar după aceea se oprea să înveţe pentru o altă perioadă de timp: acest lucru este destul de improbabil pentru simplul fapt că nu se obişnuieşte ca să lucrezi fără să spui un cuvânt şi după aceea să te opreşti şi să înveţi fără să faci nimic pentru încă o bună bucată de timp. Faptul că naraţiunea şi dialogul sunt divizate între ele este rezultatul unei decizii redacţionale din partea autorului acestei evanghelii.

Un alt exemplu destul de grăitor este acela al citatelor din Vechiul Testament: deja în primele două capitole ale evangheliei sale găsim destule citări ale Vechiului Testament. Acest lucru era destul de rar în evanghelia sfântului Marcu şi, pe deasupra, mai găsim şi numeroase referinţe la obiceiurile evreilor. Aceste indicii ne orientează către o pistă nouă şi originală, adică ne indică faptul că autorul acestei evanghelii nu era apostolul Matei. Acest apostol era vameş, unul care strângea birul de la evrei pentru cotropitorii romani iar acela care făcea acest serviciu nu numai că era considerat un necurat, un pângărit şi trădător de neam, dar era exclus din societatea civilă şi religioasă. În acest caz, cum se poate explica faptul că Matei, între o escală la banca de vameş şi o altă bancă, avea timp şi de studiul legii, pe care, de altfel, din scrierile sale, cel puţin din evanghelia care-i poartă numele, o cunoştea atât de bine? Este adevărat că şi un vameş, stând alături de Isus Cristos în timpul călătoriilor sale, ascultându-l şi urmându-i sfaturile, ar fi putut să memoreze câteva din preceptele vechii legi, dar nu ar fi fost capabil să redacteze o evanghelie atât de bine realizată din punct de vedere religios. Explicaţia cea mai plauzibilă este aceea că o parte din această evanghelie a fost scrisă într-adevăr de apostolul Matei, dar acest material a fost preluat de către un fariseu care s-a convertit la creştinism, care, scriind unei comunităţi de iudeo-creştini persecutaţi, şi-a însuşit numele apostolului pentru a-i da autoritatea apostolică. Acest procedeu este des folosit în Sfânta Scriptură şi este cunoscut sub numele de "anacronism".

Pentru a înţelege de ce a fost scrisă această evanghelie, trebuie reţinut faptul că istoria poporului israelit din jurul anilor 70 d.C. era destul de zbuciumată iar cultul religios era deservit de grupări religioase care aveau toate drepturile atât timp cât nu-l negau pe Iahve, pe Dumnezeu, ca fiind Cel Unic. Într-adevăr, înainte de distrugerea templului din Ierusalim, 70 d.C., evreului îi era permis să fie atât "fariseu" (laic dedicat studiului legii şi al îndeplinirii sale), cât şi "saducheu" (aristocraţia şi clasele legate de cult); putea fi atât "esen" (călugări de lângă Marea Moartă, de la Qumran, care se pregăteau de venirea lui Dumnezeu în slavă), cât şi "zelot" (partizani care luptau înarmaţi împotriva cotropitorilor romani). Găsim evrei care erau eleni (evrei care vorbeau greceşte ca limbă maternă şi care erau mai largi în interpretarea legii), cât şi evrei care vorbeau aramaică (adică erau conservatori şi scrupuloşi în păstrarea obiceiurilor şi ale legii) şi, în cele din urmă, găsim pe "nazareni" (adică pe creştini, pe cei care îl urmau pe Isus Cristos). În urma distrugerii templului din Ierusalim, vina a fost atribuită creştinilor, deoarece ei au încălcat poruncile şi l-au divizat pe Iahve, pe Cel Unu şi Unic în trei: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Fiind izgoniţi din sinagogă, din adunările liturgice, iudeii care au trecut la creştinism erau derutaţi, nu ştiau ce să facă. Mântuirea şi promisiunile făcute de Iahve părinţilor lor din vechime îşi vor găsi împlinirea şi pentru ei? Se vor număra printre cei aleşi pentru viaţa veşnică? Tocmai în acest context lucrează acest autor, explicându-le şi arătându-le că ei sunt, de fapt, singurii şi autenticii moştenitori ai împărăţiei lui Dumnezeu.

După ce ne-am familiarizat cu noţiunile de bază şi cu situaţia concretă a comunităţii pentru care era scrisă Evanghelia sfântului Matei, să trecem la expunerea propriu-zisă şi la analizarea pericopelor scripturistice.

fr. Iosif Bisoc, OFMConv.