SFÂNTA SCRIPTURĂ

Nr. 19, 25.02.2004
Evanghelia sfântului Marcu - un loc aparte în scrierile neotestamentare

Începând cu acest număr, ne vom ocupa de analiza Evangheliei sfântului Marcu, pentru ca, mai apoi, să trecem textul scripturistic prin filtrul fin al conştiinţei teologice pentru a ne putea orienta în ceea ce priveşte viaţa de familie.

Înainte de a vedea, pe scurt, care este teologia acestei evanghelii, consider că este oportun să ne îndreptăm privirea către autorul, locul, timpul compoziţiei şi destinatarii aceste lucrări scripturistice. În textele acestei evanghelii nu găsim numele autorului care a scris-o, aşa cum se întâmplă în cazul Evangheliei sfântului Luca (cf. Lc 1,3): autorul, probabil foarte cunoscut comunităţii căreia îi scrie, trece pe planul doi şi lasă loc autorităţii de care se bucură în Biserică pentru a-l face cunoscut pe Dumnezeu în persoana lui Isus Cristos. Cu toate acestea, tradiţia a identificat pe autorul celei de a doua evanghelii în persoana lui Marcu, numit şi Ioan Marcu (cf. Fap 12,12.25; 15,37), discipol al lui Paul şi al lui Petru (cf. Fap 12,25; 13,5; 15,36-39; 1Pt 5,13): chiar dacă el nu a fost apostol şi nici discipol al lui Isus Cristos, adevărurile şi mărturiile transmise de învăţătura evangheliei sale sunt autentificate de cei doi pilaştri ai Bisericii creştine: Petru şi Paul. Locul scrierii acestei evanghelii nu ne este cunoscut cu precizie, dar majoritatea teologilor sunt de acord în a indica Roma sau, cu siguranţă, Italia. Data se orientează către anul 70 d.C.: în capitolul al XIII-lea găsim un indiciu foarte preţios în susţinerea acestei teze, deoarece autorul vorbeşte despre distrugerea Ierusalimului, care după cum ştim foarte bine, a avut loc în anul 70 d.C., distrus fiind de către armata romană, iar numeroşi autori cred că Marcu ori a asistat la acest eveniment, ori evenimentul se întâmplase de curând şi rămăsese întipărit proaspăt în mintea sa. Destinatarii acestei evanghelii sunt noii botezaţi, creştinii din afara Palestinei, atât evrei, cât şi păgâni (probabil autorul se adresează unei comunităţi din Roma).

Teologia Evangheliei sfântului Marcu este orientată către mai multe teme, care vor constitui firul roşul al povestirii autorului. Iată câteva dintre ele.

Paralelismul activităţii sfântului Ioan Botezătorul cu activitatea lui Isus Cristos: aşa cum Ioan Botezătorul a fost martorul venirii lui Mesia în mijlocul poporului ales, în acelaşi fel Isus Cristos devine martorul credincios al venirii Împărăţiei lui Dumnezeu.

Tematica discipolilor lui Isus Cristos constituie o tendinţă destul de clară a acestei evanghelii: ei prefigurează întreaga istorie a Bisericii şi a fiecărui creştin în parte, plecând de la acceptarea statutului de discipol al lui Isus Cristos, trecând prin toate fazele maturizării în credinţă - acceptare, negare, jertfire.

O altă temă foarte bine scoasă în evidenţă este aceea a paralelismului dintre Israel şi noul popor al lui Dumnezeu. În pericopele evangheliei vom găsi două grupuri bine distincte care vor juca un rol important în descoperirea puterii lui Dumnezeu şi în manifestarea Fiului lui Dumnezeu: pe de o parte, Israel, cel care-l neagă, îl ignoră şi-l răstigneşte, iar pe de altă parte, noul popor al lui Dumnezeu, care-l recunoaşte, aşa cum o face centurionul, drept Dumnezeu şi care este deschis către toţi adevăraţii cinstitori ai lui Dumnezeu (cf. Mc 12,34).

Evanghelistul Marcu prezintă comunităţii predica Împărăţiei lui Dumnezeu într-o configurare specifică evangheliei sale, adică el o arată deja înfăptuită, deja activă în cadrul comunităţii şi nu trebuie aşteptat numaidecât finalul escatologic al sfârşitul istoriei umane: viitorul estre deja determinat de prezent, de Isus Cristos cel care învinge păcatul, suferinţa şi moartea.

Totuşi, tema principală o putem individualiza în identitatea lui Isus Cristos drept Fiu al lui Dumnezeu şi Mesia. Descoperirea treptată a identităţii sale se va face odată cu pătimirea, moartea şi învierea sa: a-l descoperi pe Dumnezeu înseamnă a intra în dimensiunea mântuitoare pe care chiar Fiul său o aduce pe pământ. A intra în contact cu Dumnezeu nu înseamnă a adera la o ideologie, la o doctrină, ci a intra în contact cu Isus Cristos şi tocmai pe această comuniune a cunoaşterii misterului persoanei lui Isus Cristos se va axa întreaga mărturisire a discipolilor, a creştinilor.

Descoperirea lui Isus Cristos prin această evanghelie cunoaşte următoarele etape pregătirea activităţii publice a lui Isus Cristos (cf. Mc 1,1-13), activitatea lui Isus Cristos în Galileea (cf. Mc 1,14-7,23), activitatea lui Isus Cristos în ţinuturile păgâne (cf. Mc 7,24-8,26), drumul lui Isus Cristos spre Ierusalim (cf. Mc 8,27-10,52), activitatea lui Isus Cristos la Ierusalim (cf. Mc 11,1-12,44), discursul escatologic (cf. Mc 13,1-37), pătimirea şi moartea lui Isus Cristos (cf. Mc 14,1-15,47), învierea lui Isus Cristos (cf. Mc 16,1-20).

fr. Iosif Bisoc, OFMConv.