SFÂNTA SCRIPTURĂ

Nr. 117, 01.02.2006
Captivitatea sfântului Paul la Ierusalim şi Cezareea (cf. Fap 21,15-26,32) (III)
Sfântului Paul întemniţat la Cezareea (cf. Fap 24,1-27)

În continuarea relatări despre detenţia sfântului Paul, în prima sa perioadă de la Ierusalim şi din Cezareea, sfântul Luca aduce în atenţia cititorilor săi noua confruntare dintre apostolul neamurilor şi mai marii religioşi veniţi să-l acuze de revoltă împotriva imperiului roman înaintea guvernatorului Felix. Cele trei pericope scripturistice prezentate de autor, iudeii în acuză pe sfântul Paul în faţa guvernatorului Felix (cf. Fap 24,1-9), discursul de apărare a sfântului Paul (cf. Fap 24,10-21), sfântul Paul este întemniţat la Cezareea (cf. Fap 24,22-27), sunt tot atâtea puncte de referinţă pentru explicare activităţii de evanghelizare şi de prezentare a revelaţiei lui Isus Cristos şi a vocaţiei sale creştine.

Dezbaterea asupra legitimităţi învăţături creştine propusă de sfântul Paul atât iudeilor, cât şi păgânilor în prezenţa guvernatorului Felix este o nouă ocazie pentru a reaminti acuzaţiile părţii iudaice împotriva apostolului neamurilor şi răspunsul concludent şi detaliat dat în discursul apologetic (cf. Fap 24,1-9). Delegaţia religioasă venită de la Ierusalim este întărită de un retor, numit Tertulus, şi este conducă de autoritatea supremă, marele preot Anania, preşedintele Sinedriului. Atitudinea marelui preot este una surprinzătoare, deoarece el rămâne în tăcere, iar cel care ia cuvântul şi-l acuză pe sfântul Paul este Tertulus, un iscusit orator. Acesta formulează împotriva sfântului Paul două acuzaţii grave: pe de o parte, Tertulus îl numeşte "seducător", "ciumă", "eretic" şi "sacrileg"; pe de altă parte, sfântul Paul este "capul ereziei nazarinenilor" (Fap 24,5). Prima acuzaţie este şi cea mai gravă, deoarece sfântul Paul este acuzat că a iscat o răscoală la Tesalonic şi Corint şi Biserica creştină, reprezentantă de apostol, este prezentată drept un pericol public şi o mişcare ce se răzvrăteşte împotriva imperiului roman. Retor Tertulus atinge această problemă, deoarece ştia foarte bine că autoritatea romană era foarte sensibilă la astfel de sesizări [1]. Cea de a doua acuzaţie este subînţeleasă şi se referă la faptul că sfântul Paul ar fi liderul unei mişcări, facţiuni sau erezii religioase, numită cea a nazarinenilor. În cel de al doilea caz, grupul creştinilor este asimilat uneia dintre mişcările din interiorul iudaismului ce are în componenţa sa şi latura politică.

Pentru a evita cursele subtile formulate de retorul Tertulus sfântul Paul este nevoit să ia cuvântul şi să se apere în faţa guvernatorului Felix (cf. Fap 24,10-21). De fapt, apostolul neamurilor preia toate aceste acuzaţii şi le demontează rând pe rând. În totalitatea răspunsului dat de sfântul Paul ţine cont de experienţa lucană a comunităţii din care face parte şi elementul central al acestei concepţii este tocmai încercarea de a demonstra continuitatea istorică şi ideală dintre tradiţia lui Israel şi credinţa creştină. În discursul său sfântul Paul este purtătorul de cuvânt al teologiei istorice, în sensul că el caută să aducă în prim plan elementele de continuitate dintre Israel şi Biserica creştină. Ca şi retorul Tertulus, sfântul Paul face un scurt elogiu indirect guvernatorului şi intră direct în subiectul discuţiei prin care respinge cea dintâi şi cea mai gravă acuzaţie, aceea de a fi complotat împotriva autorităţii romane din regiune. Din spusele sale reiese faptul că venirea sa la Ierusalim nu avea nici o conotaţie politică, ci era vorba despre un pelerinaj. Aşadar, nu putea fi vorba nici pe departe despre o încercare de răscoală şi, de aceea, cei care îl acuză de acest fapt trebuie să aducă dovezi. De asemenea, la cea de a doua acuzaţie, cel legată de faptul că este un lider al ereziei nazarinenilor, sfântul Paul argumentează credinţa creştină şi spune că ea nu este o deviaţie de la marea tradiţie iudaică, ci este adevărata împlinire a planului lui Dumnezeu. Credinţa într-un unic Dumnezeu, modul de viaţă din care se inspiră marea tradiţiei biblică, legea şi profeţii şi speranţa în victoria dreptăţii divine, devin puncte de referinţă în expunerea sa. Sfântul Paul menţionează că Dumnezeu rămâne totdeauna fidel promisiunilor sale şi, de aceea, el învinge moartea în Fiul său Isus Cristos şi implicit prin acest fapt oferă întregii omeniri mântuirea prin viaţa veşnică.

Poate că este oportun să ne întrebăm de ce sfântul Paul, cu toate că a făcut un discurs strălucit şi a demontat toate acuzaţiile aduse persoanei sale nu este eliberat? Răspunsul este dat succint de sfântul Luca în Fap 24,22-27 şi se axează pe trei motive: deoarece guvernatorul Felix căuta să afle în întregime cazul, într-un al doilea moment, spera ca de pe urma acestui proces să scoată nişte bani fie de la cel întemniţat, fie de la apropiaţii acestuia şi, în cele din urmă, din motivul politic, deoarece guvernatorul Felix dorea să aibă linişte la sfârşitul mandatului său. Din cele relatate se poate observa foarte bine că indirect îi este recunoscută nevinovăţia sfântului Paul de toate acuzaţiile şi prin atitudinea sa apostolul neamurilor dă mărturie despre Isus Cristos, despre învierea sa şi despre Împărăţia lui Dumnezeu.

Desigur că evenimentele cruciale din viaţa sfântului Paul sunt puncte de referinţă pentru toţi aceia care îl urează pe Isus Cristos, iar, în mod cu totul deosebit, familia creştină are foarte multe de învăţat din aceste pericope scripturistice. În primul rând, trebuie să notăm faptul că familia devine deplinătate de comuniune în momentul în care ştie să aloce timp şi spaţiu cuvântului lui Dumnezeu. În al doilea rând, numai răspunzând cu trăirea speranţei creştine de care sunt însufleţiţi membrii familiei pot să înainteze în cunoaşterea lui Dumnezeu.

Humanae vitae, 22:

"Vrem cu această ocazie să atragem atenţia educatorilor şi tuturor acelora care au datorii şi responsabilităţi faţă de binele comun al societăţii, asupra necesităţii de a crea un climat favorabil educării castităţii, adică un climat care să conducă la triumful libertăţii sănătoase asupra desfrâului, prin respectarea ordinii morale.

Tot ceea ce în mijloacele moderne de comunicare socială duce la excitarea simţurilor, la coruperea bunelor moravuri, ca şi orice formă de pornografie sau de spectacole indecente, trebuie să provoace reacţia deschisă şi unanimă a tuturor persoanelor preocupate de progresul civilizaţiei şi de apărarea bunelor supreme ale spiritului uman. În zadar s-ar căuta să se justifice aceste depravări prin pretinsele cerinţe artistice sau ştiinţifice, sau prin libertatea acordată în acest domeniu de autorităţile publice" (HVE 22).

Note

[1] Să ne amintim de atitudinea de frică a lui Pontiu Pilat înaintea mulţimii în momentul în care Isus Cristos a fost condamnat la moarte: "[...] Pilat căuta să-l elibereze, dar iudeii strigau: 'Dacă-l eliberezi pe acesta, nu eşti prietenul împăratului. Oricine se face pe sine rege se împotriveşte împăratului'. Când a auzit Pilat cuvintele acestea, la- dus pe Isus afară [...] şi l-a predat lor ca să fie răstignit" (In 19,12-13.16).

fr. Iosif Bisoc, OFMConv.