SFÂNTA SCRIPTURĂ

Nr. 116, 25.01.2006
Captivitatea sfântului Paul la Ierusalim şi Cezareea (cf. Fap 21,15-26,32) (II)
Sfântului Paul înaintea Sinedriului (cf. Fap 22,30-23,35)

Capitolul al XXIII-lea al Faptele Apostolilor îl aduce pe sfântul Paul în faţa Sinedriului şi al pericolului linşării din partea iudeilor. Întreaga povestire a sfântului Luca este sintetizată de următoarele pericope: sfântul Paul înaintea Sinedriului (cf. Fap 22,30-23,11), complotul iudeilor împotriva sfântului Paul (cf. Fap 23,12-22), sfântul Paul este dus la Cezareea (cf. Fap 23,23-35).

După o noapte petrecută în închisoare sfântul Paul se prezintă în faţa Sinedriului: aici are loc disputa dintre reprezentanţii religioşi ai iudeilor cu noua învăţătură creştină (cf. Fap 22,30-23,11). Din exegeza textului se poate deduce faptul că în această pericopă se găseşte încă o scenă ideală construită de sfântul Luca pentru a reprezenta disputa dintre sfântul Paul şi a Bisericii creştine de el simbolizată, cu iudaismul oficial reprezentat de membrii Sinedriului. În această solemnă adunare sunt reuniţi reprezentanţii autoritari ai iudaismului şi ai curentelor teologice: fariseii şi saducei. În faţa situaţiei concrete şi cunoscând componenţa Sinedriului sfântul Paul se foloseşte de învăţăturile acumulate la şcoala lui Gamaliel şi de credinţa sa în înviere. Tocmai această afirmaţie autentică a sfântului Paul, înţeleasă diferit de cele două grupuri, în oferă posibilitatea de a transmite mesajul evangheliei adunării. Cu toate acestea sfântul Paul nu obţine eliberarea, însă, printr-o revelaţie particulară, i se vesteşte următoarea şi ultima sa călătorie pământească: drumul spre Roma şi mărturia cu viaţa sa.

Complotul iudeilor împotriva sfântului Paul are trăsăturile unei mici drame ai cărui protagonişti sunt deja cunoscuţi: pe de o parte, sfântul Paul, pe de altă parte, iudeii şi comandantul fortăreţii (cf. Fap 23,12-22). Înverşunarea fanatică a iudeilor împotriva sfântului Paul rezultă din jurământul lor, un fel de autoblestem, prin care se legau să nu mănânce, nici să nu bea până când apostolul neamurilor nu va fi ucis. Planul lor este însă dejucat de către nepotul sfântului Paul, care aflând sau fiind trimis de cei care erau la curent cu această conspiraţie, l-a avertizat de ceea ce urma să se întâmple. În întreaga poveste un rol determinant îl ocupă autoritatea romană căreia dezvăluindu-i-se acest complot hotărăşte să-l trimită din cetate la Cezareea. De fapt, prizonieratul sfântului Paul, care era sub responsabilitatea romană, este primul pas spre scopul final al parcursului misionar: Roma.

Cu transferarea sfântului Paul de la Ierusalim în Cezareea sfântul Paul se găseşte deja pe drumul către Roma (cf. Fap 23,23-35), însă înainte de a ajunge la tribunalul roman din capitala imperiului, apostolul neamurilor trebuie să compară şi să dea cont de credinţa sa în faţa guvernatorului, reprezentantul puterii romane în Palestina. Şi în acest caz, protagoniştii dramei sunt, pe de o parte, iudeii susţinătorii acuzaţiilor împotriva sa, iar, pe de altă parte, autoritatea romană care-l apără pe sfântul Paul. De fapt, numărul ridicat de soldaţi care-l însoţeşte de la Ierusalim până în Cezareea, 470, demonstrează că tribunul îl consideră pe sfântul Paul un prizonier important şi a luat toate măsurile de precauţie pentru a elimina orice încercare de asasinat. Din scrisoarea trimisă către guvernatorul Felix reies două aspecte importante şi anume că sfântul Paul este cetăţean roman şi că nu este vinovat de nici un delict civil, ci numai este acuzat de încălcarea legii iudaice. Odată ajuns la Cezareea soldaţii l-au prezentat pe sfântul Paul guvernatorului, iar acesta după ce a citit scrisoarea trimisă de tribun a hotărât să-i aştepte pe acuzatorii de la Ierusalim pentru a începe procesul.

Din aceste rânduri putem să vedem că ceea ce contează, în primul rând, în viaţa de familie este corectitudinea şi exactitatea în cuvintele şi faptele noastre. Sfântul Paul devine un model de urmat în ceea ce priveşte modul nostru de a ne comporta în societate şi în familie, deoarece în faţa pericolului el dă mărturie despre învierea lui Isus Cristos şi, de aceea, viaţa lui este salvată.

Humanae vitae, 20-21:

"Învăţătura Bisericii cu privire la reglementarea naşterilor prin care promulgă legea divină va putea apărea multora dificilă, pentru a nu zice imposibil de pus în practică. Şi desigur, ca toate realităţile mari şi aducătoare de bine, această lege cere o angajare serioasă şi multe eforturi individuale, familiale şi sociale. Se poate spune chiar că ea nu poate fi observată fără ajutorul lui Dumnezeu care susţine şi întăreşte bunăvoinţa oamenilor. Dar cine reflectă bine nu poate să nu vadă că aceste eforturi sunt înnobilizatoare pentru om şi binefăcătoare pentru comunitatea umană.

O reglementare corectă şi onestă a natalităţii cere înainte de toate soţilor să dobândească şi să posede convingeri solide cu privire la adevăratele valori ale vieţii şi ale familiei şi să se străduiască să obţină o perfectă stăpânire de sine însăşi. Stăpânirea instinctului prin raţiune şi liberă voinţă impune, fără nici o îndoială, o adevărată asceză pentru ca manifestările afective ale vieţii conjugale să se menţină în limite corecte, în special prin conservarea abstinenţei periodice. Această disciplină proprie curăţiei soţilor, departe de a dăuna iubirii conjugale, îi conferă, dimpotrivă, o şi mai înaltă valoare umană. Ea cere un efort continuu, dar graţie influenţei sale binefăcătoare, soţii îşi dezvoltă integral personalitatea lor, îmbogăţindu-se cu valori spirituale: ea aduce vieţii familiale ca roade seninătatea şi pacea şi facilitează soluţionarea altor probleme; favorizează atenţia faţă de celălalt soţ; îi ajută pe soţi să alunge egoismul, duşman al iubirii adevărate şi aprofundează simţul lor de responsabilitate. Părinţii obţin prin aceasta capacitatea unei influenţe mai profunde şi mai eficace în educarea copiilor; sporeşte în copii şi tineri preţuirea justă a valorilor umane, ajutându-i să-şi dezvolte senin şi armonios facultăţile lor spirituale şi afective" (HVE 20-21).

fr. Iosif Bisoc, OFMConv.