SFÂNTA SCRIPTURĂ 

Cuvinte de viață veșnică.
Sfânta Scriptură în familia creștină
pr. Iosif Bisoc, OFMConv.

Inapoi la cuprins Nr. 115, 18.01.2006
Captivitatea sfântului Paul la Ierusalim și Cezareea (cf. Fap 21,15-26,32) (I)
Arestarea sfântului Paul la Ierusalim (cf. Fap 21,15-22,29)

Cea de a doua parte a capitolului al XXI-lea sfântul Luca ne prezintă începutul drumului către Roma a sfântului Paul și, în același timp, împlinirea profețiilor despre modul în care apostolul neamurilor va suferi pentru evanghelie. Relatarea arestării sfântului Paul la Ierusalim are loc în urma unei confuzii, dar și datorită invidiei și răutății fanaticilor religioși. Structura acestui episod este următoarea: sosirea sfântului Paul la Ierusalim (cf. Fap 21,15-26), arestarea sfântului Paul în templul din Ierusalim (cf. Fap 21,27-40), discursul sfântului Paul înaintea iudeilor (cf. Fap 22,1-21), sfântul Paul se declară cetățean roman (cf. Fap 22,22-29).

Evenimentul sosirii sfântului Paul la Ierusalim nu a trecut neobservat: de fapt, nici nu putea fi altfel, deoarece scopul venirii sale era tocmai acela de a lua legătura cu comunitatea și cu autoritatea eclezială de la Ierusalim (cf. Fap 21,15-26). De remarcat faptul că asemenea lui Isus Cristos, ultimul drum al sfântului Paul la Ierusalim coincide cu începutul pătimirii sale, însă înainte de aceasta are loc întâlnirea sa cu biserica locală, mama tuturor celorlalte comunități atât din Palestina, cât și din diasporă. Drept concluzie a activității sale misionare de evanghelizare și de înființare de noi comunități, sfântul Paul a dorit ca toată munca sa să fie subordonată autorități din Ierusalim, comunitate din care făceau parte apostolii, martori autentici și istorici ai lui Isus Cristos. În lipsa celorlalți apostoli, probabil plecați în activități de evanghelizare, sfântul Paul se întâlnește cu Iacob, conducătorul comunității din Ierusalim și cu prezbiteri de acolo, care devin unicul glas autoritar al Bisericii creștine în totalitatea sa. De asemenea, mai găsim un grup de creștini proveniți din lumea greacă, probabil iudei din diasporă, care sunt o minoritate, însă pentru a fi pace în Biserică și pentru a împlini atât legea, cât și directivele primului Conciliu de la Ierusalim (cf. Fap 15,1-35), sfântul Paul merge la templu pentru purificare. Trebuie să notăm și modul prietenos și plin de entuziasm în care a fost primit sfântul Paul la Ierusalim de către credincioși, fapt remarcat de sfântul Luca și notat în scrierile sale.

Găsindu-se în templul sfântul Paul este observat de către iudei și drept urmare are loc o revoltă încheiată cu arestarea sa (cf. Fap 21,27-40). În acest context, începe pătimirea sfântului Paul și este demn de notat faptul că arestarea și răscoala împotriva sa au loc tocmai la templu unde el urcare pentru a demonstra bunăvoința și devotamentul săi în păstrarea legii și tradițiilor iudaice. Tocmai în acel loc se iscă violența și ostilitatea nimicitoare a iudeilor fanatici din grupul provenit din diasporă. Motivația răscoalei este o falsă mătuire, o prejudecată și interpretare greșită a prezenței unui grec în cetate (Trofim din Efes) și a unui egiptean care a provocat o răscoală în cetate și de care era la cunoștință tribunul cohortei romane din Ierusalim. Aceste două elemente conjugate au constituit premisele arestării sfântului Paul și al întemnițări sale. Acesta era însă doar începutul...

În fața mulțimii furioase sfântul Paul ține un discurs prin care dorește să lămurească împrejurările prin care a început activitatea sa misionară și apartenența la Biserica creștină (cf. Fap 22,1-21). Prin expunerea convertirii sale, de fapt, prima dintr-o serie de trei mărturii (cf. Fap 24,10-21; 26,2-23), sfântul Paul dorea să le transmită ascultătorilor să că el nu este un încălcător al legii, ci că ascultase glasul conștiinței și a dat întâietate pruncii lui Dumnezeu. Marele discurs al sfântului Paul în fața iudeilor la Ierusalim se articulează în trei secțiuni: autoprezentarea sfântului Paul drept un iudeu credincios și observant al legii, experiența trăită pe drumul Damascului și întâlnirea cu Anania, bărbatul evlavios și credincios legii din Damasc, iar în cele din urmă, revelația definitivă pe care a avut-o în templul din Ierusalim în baza căreia apostolul neamurilor va începe activitatea misionară de evanghelizare.

În momentul în care sfântul Paul le vorbește despre posibilitatea de mântuire a păgânilor, aceștia i-au întrerupt discursul, cerându-i moartea: pentru a scăpa de furia iudeilor și de loviturile de bici ale romanilor, sfântul Paul își face cunoscută cetățenia romană (cf. Fap 22,22-29). Pericopa scripturistică de care se folosește sfântul Luca este, de fapt, o întrerupere voită între discursul sfântului Paul în fața iudeilor și discursul în fața Sinedriului. Motivul principal era acela de a prezenta cititorilor săi că sfântul Paul făcea parte dintre aristocrații timpului și că cetățenia romană o avea din naștere. Acest status civile al sfântului Paul este mult superior al tribunului care își cumpărase cu mulți bani demnitatea de a fi cetățean roman. De fapt, acest amănunt este introdus intenționat, deoarece tocmai acestui statut de cetățean roman, sfântul Paul va face apel la judecata cezarului și va merge la Roma pentru a-și încheia activitatea misionară și viața sa pământească.

Învățătura acestor pericope este demnă de luat în seamă, deoarece de prea multe ori viața familiilor creștine este tulburată de preconcepții și neînțelegeri. La fel cum mulțimea iudeilor s-a răsculat împotriva sfântului Paul crezând ca a profanat templul, la fel este posibil ca mulțimea "prietenilor" de familie să se "răscoale" împotriva membrilor sau a tradițiilor sănătoase moștenite cum ar fi: participarea la sfânta Liturghie duminica, neacceptarea folosirii mijloacelor de control familiar nepermise de Biserică, întâietatea dată familiei în defavoarea comodității, distracțiilor exagerate etc.

 

Humanae vitae, 19:

"Cuvântul nostru nu ar fi expresia adecvată a gândirii și a grijii Bisericii, Mamă și Învățătoare a tuturor popoarelor dacă, după ce i-a chemat pe oameni la observarea și respectarea legii divine privind căsătoria, ea nu i-ar încuraja pe calea unei reglementări corecte a nașterilor, chiar în mijlocul situațiilor dificile prin care trec azi familiile și popoarele. Biserica, într-adevăr nu poate avea față de oameni o atitudine diferită de cea a Mântuitorului: ea cunoaște slăbiciunea lor, îi este milă de popor, îi primește pe păcătoși, dar nu poate să renunțe la datoria de a învăța legea care e în realitate legea unei vieți umane restituite adevărului dintru început și călăuzite de Duhul lui Dumnezeu" (HVE 19).

fr. Iosif Bisoc, OFMConv.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire