SFÂNTA SCRIPTURĂ

Nr. 115, 18.01.2006
Captivitatea sfântului Paul la Ierusalim şi Cezareea (cf. Fap 21,15-26,32) (I)
Arestarea sfântului Paul la Ierusalim (cf. Fap 21,15-22,29)

Cea de a doua parte a capitolului al XXI-lea sfântul Luca ne prezintă începutul drumului către Roma a sfântului Paul şi, în acelaşi timp, împlinirea profeţiilor despre modul în care apostolul neamurilor va suferi pentru evanghelie. Relatarea arestării sfântului Paul la Ierusalim are loc în urma unei confuzii, dar şi datorită invidiei şi răutăţii fanaticilor religioşi. Structura acestui episod este următoarea: sosirea sfântului Paul la Ierusalim (cf. Fap 21,15-26), arestarea sfântului Paul în templul din Ierusalim (cf. Fap 21,27-40), discursul sfântului Paul înaintea iudeilor (cf. Fap 22,1-21), sfântul Paul se declară cetăţean roman (cf. Fap 22,22-29).

Evenimentul sosirii sfântului Paul la Ierusalim nu a trecut neobservat: de fapt, nici nu putea fi altfel, deoarece scopul venirii sale era tocmai acela de a lua legătura cu comunitatea şi cu autoritatea eclezială de la Ierusalim (cf. Fap 21,15-26). De remarcat faptul că asemenea lui Isus Cristos, ultimul drum al sfântului Paul la Ierusalim coincide cu începutul pătimirii sale, însă înainte de aceasta are loc întâlnirea sa cu biserica locală, mama tuturor celorlalte comunităţi atât din Palestina, cât şi din diasporă. Drept concluzie a activităţii sale misionare de evanghelizare şi de înfiinţare de noi comunităţi, sfântul Paul a dorit ca toată munca sa să fie subordonată autorităţi din Ierusalim, comunitate din care făceau parte apostolii, martori autentici şi istorici ai lui Isus Cristos. În lipsa celorlalţi apostoli, probabil plecaţi în activităţi de evanghelizare, sfântul Paul se întâlneşte cu Iacob, conducătorul comunităţii din Ierusalim şi cu prezbiteri de acolo, care devin unicul glas autoritar al Bisericii creştine în totalitatea sa. De asemenea, mai găsim un grup de creştini proveniţi din lumea greacă, probabil iudei din diasporă, care sunt o minoritate, însă pentru a fi pace în Biserică şi pentru a împlini atât legea, cât şi directivele primului Conciliu de la Ierusalim (cf. Fap 15,1-35), sfântul Paul merge la templu pentru purificare. Trebuie să notăm şi modul prietenos şi plin de entuziasm în care a fost primit sfântul Paul la Ierusalim de către credincioşi, fapt remarcat de sfântul Luca şi notat în scrierile sale.

Găsindu-se în templul sfântul Paul este observat de către iudei şi drept urmare are loc o revoltă încheiată cu arestarea sa (cf. Fap 21,27-40). În acest context, începe pătimirea sfântului Paul şi este demn de notat faptul că arestarea şi răscoala împotriva sa au loc tocmai la templu unde el urcare pentru a demonstra bunăvoinţa şi devotamentul săi în păstrarea legii şi tradiţiilor iudaice. Tocmai în acel loc se iscă violenţa şi ostilitatea nimicitoare a iudeilor fanatici din grupul provenit din diasporă. Motivaţia răscoalei este o falsă mătuire, o prejudecată şi interpretare greşită a prezenţei unui grec în cetate (Trofim din Efes) şi a unui egiptean care a provocat o răscoală în cetate şi de care era la cunoştinţă tribunul cohortei romane din Ierusalim. Aceste două elemente conjugate au constituit premisele arestării sfântului Paul şi al întemniţări sale. Acesta era însă doar începutul...

În faţa mulţimii furioase sfântul Paul ţine un discurs prin care doreşte să lămurească împrejurările prin care a început activitatea sa misionară şi apartenenţa la Biserica creştină (cf. Fap 22,1-21). Prin expunerea convertirii sale, de fapt, prima dintr-o serie de trei mărturii (cf. Fap 24,10-21; 26,2-23), sfântul Paul dorea să le transmită ascultătorilor să că el nu este un încălcător al legii, ci că ascultase glasul conştiinţei şi a dat întâietate pruncii lui Dumnezeu. Marele discurs al sfântului Paul în faţa iudeilor la Ierusalim se articulează în trei secţiuni: autoprezentarea sfântului Paul drept un iudeu credincios şi observant al legii, experienţa trăită pe drumul Damascului şi întâlnirea cu Anania, bărbatul evlavios şi credincios legii din Damasc, iar în cele din urmă, revelaţia definitivă pe care a avut-o în templul din Ierusalim în baza căreia apostolul neamurilor va începe activitatea misionară de evanghelizare.

În momentul în care sfântul Paul le vorbeşte despre posibilitatea de mântuire a păgânilor, aceştia i-au întrerupt discursul, cerându-i moartea: pentru a scăpa de furia iudeilor şi de loviturile de bici ale romanilor, sfântul Paul îşi face cunoscută cetăţenia romană (cf. Fap 22,22-29). Pericopa scripturistică de care se foloseşte sfântul Luca este, de fapt, o întrerupere voită între discursul sfântului Paul în faţa iudeilor şi discursul în faţa Sinedriului. Motivul principal era acela de a prezenta cititorilor săi că sfântul Paul făcea parte dintre aristocraţii timpului şi că cetăţenia romană o avea din naştere. Acest status civile al sfântului Paul este mult superior al tribunului care îşi cumpărase cu mulţi bani demnitatea de a fi cetăţean roman. De fapt, acest amănunt este introdus intenţionat, deoarece tocmai acestui statut de cetăţean roman, sfântul Paul va face apel la judecata cezarului şi va merge la Roma pentru a-şi încheia activitatea misionară şi viaţa sa pământească.

Învăţătura acestor pericope este demnă de luat în seamă, deoarece de prea multe ori viaţa familiilor creştine este tulburată de preconcepţii şi neînţelegeri. La fel cum mulţimea iudeilor s-a răsculat împotriva sfântului Paul crezând ca a profanat templul, la fel este posibil ca mulţimea "prietenilor" de familie să se "răscoale" împotriva membrilor sau a tradiţiilor sănătoase moştenite cum ar fi: participarea la sfânta Liturghie duminica, neacceptarea folosirii mijloacelor de control familiar nepermise de Biserică, întâietatea dată familiei în defavoarea comodităţii, distracţiilor exagerate etc.

Humanae vitae, 19:

"Cuvântul nostru nu ar fi expresia adecvată a gândirii şi a grijii Bisericii, Mamă şi Învăţătoare a tuturor popoarelor dacă, după ce i-a chemat pe oameni la observarea şi respectarea legii divine privind căsătoria, ea nu i-ar încuraja pe calea unei reglementări corecte a naşterilor, chiar în mijlocul situaţiilor dificile prin care trec azi familiile şi popoarele. Biserica, într-adevăr nu poate avea faţă de oameni o atitudine diferită de cea a Mântuitorului: ea cunoaşte slăbiciunea lor, îi este milă de popor, îi primeşte pe păcătoşi, dar nu poate să renunţe la datoria de a învăţa legea care e în realitate legea unei vieţi umane restituite adevărului dintru început şi călăuzite de Duhul lui Dumnezeu" (HVE 19).

fr. Iosif Bisoc, OFMConv.