SFÂNTA SCRIPTURĂ

Nr. 111, 21.12.2005
A doua călătorie misionară a sfântului Paul (cf. Fap 15,36-18,22) (III)
Vestirea evangheliei la Corint (cf. Fap 18,1-22)

La sfârşitul cele de a doua călători misionare ale sfântului Paul are loc evanghelizarea Corintului, cetate care va avea un impact deosebit în activitatea sa, deoarece acestei comunităţi apostolul neamurilor îi va adresa două din epistolele sale. Cetatea Corint, întemeiată de dorieni, în secolul al IX î.C., se impunea prin bogăţia comerţului, prin intensa vitalitate culturală şi religioasă, însă nu trebuie uitată nici depravarea morală, nici dictonul "nu tuturor le este lecit să locuiască la Corint"... În acest context, sfântul Paul se va implica direct în activitatea misionară a evanghelizării, iar timpul alocat şederii sale în Corint, un an şi şase luni (cf. Fap 18,11), ne vorbeşte de la sine despre intensitatea şi dorinţa arzătoare a apostolului de a-i chema la convertire pe locuitorii Corintului. De fapt, prima parte a capitolului al XVIII-lea este structurată în întregime pe activitatea sfântului Paul la Corint (cf. Fap 18,1-17); de asemenea, se mai aminteşte de întoarcerea sa la Antiohia, eveniment cu care se încheie cea de a doua călătorie misionară (cf. Fap 18,18-22).

Misiunea de evanghelizare a sfântului Paul la Corint este o altă etapă importantă a extinderii Bisericii creştine în bazinul mediteranean oriental. Într-o astfel de metropolă, cu dimensiuni internaţionale, sfântul Paul reuşeşte să fundamenteze o comunitate vie şi solidă (cf. Fap 18,1-11). Împreună cu Acvila şi Priscila, familie iudaică expulzată din Roma la ordinul împăratului Claudiu, sfântul Paul lucrează la fabricarea de corturi şi, în acelaşi timp, continua activitatea de evanghelizare în sinagogă şi în locurile publice. Datorită opoziţiei iudeilor în a crede cuvintelor evangheliei, sfântul Paul, împreună cu Sila şi Timotei, îşi îndreaptă privirea către păgâni atât prin cuvânt, cât şi prin conferirea botezul. Din atitudinea sfântul Paul reiese faptul că responsabilitatea primiri sau respingeri cuvântului lui Dumnezeu le revine în totalitate ascultătorilor săi (cf. Fap 18,6): de aceea, cei care refuză vestea cea bună se exclud singuri de la mântuire. Noua metodologie misionară dă roade, deoarece reuniunile sau întâlnirile nu se mai ţin în sinagogă, ci într-o sală privată a unui păgân simpatizant al monoteismului iudaic, însă amplasarea acesteia este lângă sinagogă şi, deci, favorizează accesul tuturor acelora care doreau să asculte mesajul evangheliei. Ca prim rezultat al activităţii misionare este convertirea unui personaj ilustru al cetăţii, Crispus, conducătorul sinagogi, iar prin enunţarea rangului religios şi social, sfântul Luca doreşte să evidenţieze prestigiul de care se bucura învăţătura creştină. De asemenea, povestirea viziunii nocturne a sfântului Paul şi promisiunea sau proiectul stabilit de Dumnezeu prin intermediul apostolilor, prinde contur şi se evidenţiază începutul noului popor mesianic.

Tot în acest context, trebuie să notăm o primă întâlnire dintre Biserică, prin sfântul Paul, şi reprezentantul guvernului central al imperiului roman, Galion (cf. Fap 18,12-17). Datorită invidiei şi al necredinţei iudeilor, sfântul Paul este adus în faţa tribunalului pentru a fi judecat şi, eventual, condamnat. Însă planului lui Dumnezeu era cu totul altul şi, de fapt, această întâmplare va oferi o bună ocazie pentru a obţine, din partea reprezentantului puterii romane, un "permis" oficial în favoarea continuării misiunii de evanghelizare. Tentativa iudeilor din Corint de a-l încrimina pe sfântul Paul drept protagonistul unei mişcări religioase ilegale nu are nici un efect asupra lui Galion. Ca urmare a acestui eveniment sfântul Paul duce mai departe misiunea sa de evanghelizator al Corintului.

Într-o a doua fază sfântul Luca relatează călătoria pe care sfântul Paul o face de la Corint la Antiohia, trecând prin Efes, prin Cezareea şi, probabil, prin Ierusalim (cf. Fap 18,18-22). După un anumit timp, nu prea îndepărtat incidentului cu iudeii, sfântul Paul împreună cu Priscila şi Acvila, se îmbarcă pentru a se întoarce la Antiohia, însă deoarece această familie se oprea la Efes, apostolul neamurilor nu a pierdut ocazia de a începe, pentru un scurt timp, activitatea misionară de evanghelizare. Nu rămâne pentru mult timp, însă, aşa cum le-a promis, se va întoarce în această comunitate în cea de a treia călătorie misionară. Înainte de a ajunge la Antiohia, trece şi pe la comunităţile din Cezareea şi Ierusalim, probabil că aici şi-a îndeplinit votul pe care-l făcuse când şi-a tuns părul (cf. Fap 18,18) şi odată ajuns acasă, s-a oprit pentru un anumit timp. În curând urma să înceapă cea de a treia călătorie misionară...

Învăţătura care reiese din aceste pericope scripturistice ne conduce la modalităţile prin care familia creştină poate să-l prezinte pe Dumnezeu în lume, adică folosindu-se atât de activitatea zilnică a profesiei pe care o exercită, cât şi de predicarea evangheliei prin însăşi existenţa sa. Îmbinarea profesiei cu propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu este esenţială pentru ca ambientul familiei să devină focar al prezenţei lui Dumnezeu.

Humanae vitae, 14:

"În conformitate cu aceste principii fundamentale ale concepţiei umane şi creştine a căsătoriei, noi trebuie să declarăm încă o dată că se exclude în mod absolut, ca mijloc licit de reglementare a naşterilor întreruperea directă a procesului de naştere deja început, mai ales avortul direct, chiar şi cel făcut pentru motive terapeutice. Se exclude, la fel, după cum a declarat în repetate rânduri magisteriul Bisericii, sterilizarea directă, definitivă sau temporară, atât a bărbatului cât şi a femeii. Este exclusă de asemenea orice acţiune, care - fie în pregătirea actului sexual, fie în desfăşurarea lui, fie în dezvoltarea consecinţelor lui naturale - şi-ar propune drept scop sau mijloc să împiedice procrearea.

Nu se pot invoca drept motive valabile pentru a justifica actele conjugale făcute în mod intenţionat nefecunde, că trebuie ales un rău mai mic sau faptul că aceste acte ar constitui un tot cu actele fecunde care au precedat sau care vor urma, bucurându-se de una şi aceeaşi corectitudine morală. Într-adevăr, dacă uneori e permis să tolerezi un rău moral mai mic pentru a evita un rău mai mare sau pentru a promova un bine mai mare, nu este permis nici pentru cele mai grave motive să faci răul, pentru ca din el să rezulte un bine, adică să faci un obiect al unui act pozitiv al voinţei ceea ce este din firea sa o dezordine şi, în consecinţă, un lucru nedemn de persoana umană, chiar când este intenţia de a apăra sau promova bunuri individuale, familiale sau sociale. E deci o greşeală a crede că un act conjugal făcut în mod voluntar nefecund şi, în consecinţă în esenţa sa rău, poate fi făcut bun prin ansamblul unei vieţi conjugale fecunde" (HVE 14).

fr. Iosif Bisoc, OFMConv.