SFÂNTA SCRIPTURĂ

Nr. 110, 14.12.2005
A doua călătorie misionară a sfântului Paul (cf. Fap 15,36-18,22) (II)
Întâlnirea Bisericii creştine cu cultura greacă (cf. Fap 17,1-34)

Urmând călătoria apostolilor pe marea cale de comunicare a imperiului Roman care uneşte Roma cu Orientul, numită şi via Egnatia, Paul şi Sila intră în marele centre culturale ale Macedoniei, Amfipolis, Apolonia şi Tesalonic, unde misionarii creştini îşi îndreaptă privirile către aşezările urbane în care se găsesc sinagogi, locul predilect al predicării mesajului evanghelic. Dar cum Atena era centrul culturii şi religie timpului, apostolii îşi îndreaptă scopul călătoriei lor spre capitala Greciei şi, în Areopag, îl va face cunoscut pe Dumnezeul cel adevărat şi viu, Isus Cristos, Dumnezeul "necunoscut" al grecilor şi al popoarelor păgâne. În conformitate cu intenţia sfântului Luca găsim capitolul al XVII-lea care are în componenţă următoarele pericope scripturistice: sfântul Paul la Tesalonic (cf. Fap 17,1-9), sfântul Paul la Bereea (cf. Fap 17,10-15), sfântul Paul la Atena (cf. Fap 17,16-21), discursul sfântului Paul în Areopag (cf. Fap 17,22-34).

Două episoade simetrice completează cadrul primei misiuni apostolice în Macedonia care se concretizează în relatarea activităţii de predicare creştină la Tesalonic (cf. Fap 17,1-9) şi la Bereea (cf. Fap 17,10-15), localităţi în care se urmează o schemă bine fixată: anunţul mântuirii, discuţia cu iudeii şi plecarea sau fuga misionarilor. Apostolii, mergând pe strada militară romană, numită şi Egnatia, trecând prin Amfipolis şi Apolonia, ajung la Tesalonic loc în care îşi încep noul proiect misionar. Luând parte la cult, sfântul Paul începe să propovăduiască cuvântul lui Dumnezeu şi, deoarece în sinagogă a găsit persoane sensibile la discursul său religios, vesteşte kerygma timp de trei săptămâni. În toată învăţătura promulgată de sfântul Paul găsim, de fapt, o cateheză a acestuia care îl are în prim plan pe Isus Cristos şi Sfintele Scripturi. De remarcat faptul că elocvenţa predicării evangheliei este foarte bine demonstrată şi, de aceea, multe persoane de vază îmbrăţişează învăţătura creştină. Rezultatul activităţii misionare se concretizează atât în formarea unui nucleu de credincioşi ai evangheliei, alcătuit din iudei şi din păgâni, cât atrage şi invidia iudeilor, de aceea, aceştia îi vor acuza de lezmajestate şi-i va alunga din cetate.

Ajunşi la Bereea, Paul şi Sila reiau activitate misionară şi în sinagoga cetăţii expune învăţătura cu privire la Isus Cristos (cf. Fap 17,10-15). Şi aici apostolii găsesc un teren fertil pentru cuvântul lui Dumnezeu şi, la fel ca la Tesaolnic, îl prezintă pe Isus Cristos Domn şi Dumnezeu. Însă datorită invidiei iudeilor din Tesalonic vor părăsi cetatea în grabă şi-şi vor îndrepta atenţia către Atena. În această povestire putem să găsim marea afecţiune de care dau dovadă noii credincioşi din Bereea, deoarece din atitudinea lor se poate observa cum, pentru a-l salva din mâinile iudeilor invidioşi, îi trimit şi îi însoţesc spre Atena.

Întâlnirea sfântului Paul cu cultura greacă din Atena a fost una determinantă pentru întreaga sa activitate misionară din aceste ţinuturi (cf. Fap 17,16-21). În câteva versete sfântul Luca evocă ambientul cultural şi religios al Atenei, unde sfântul Paul intră în contact cu aspiraţiile şi întrebările lumii elenistice. Fiind Atena, în epoca romană, o cetate înfloritoare în care se împleteau armonios politica, economia, cultura şi religia, pentru misionarul creştin şi, în acelaşi timp, pentru evreul Paul, acest ambient reprezentativ al elenismului nu era privit numai prin ochii curioşi ai "turistului", ci, în mod esenţial, cu sensibilitatea omului religios. În acest sens, discursul pe care-l va ţine în Areopagul atenian va încununa expresia cea mai vie a sentimentelor sale de om al lui Dumnezeu.

Analizând cu atenţie conţinutul discursului sfântului Paul susţinut în Areopagul din Atena (cf. Fap 17,22-34), nu putem nega faptul că acesta este o excepţională dovadă de curaj şi de exemplu de predicare creştină în faţa reprezentanţilor de seamă ai culturii eleniste. Chiar dacă a fost indignat de faptul că cetatea era plină de idoli, sfântul Paul, cu abilitatea binecunoscută, pleacă de la această observaţie pentru a-l vesti pe Dumnezeul cel adevărat şi viu: Isus Cristos. În contrast cu manifestările şi concepţiile populare păgâne, politeismul şi idolatria, sfântul Paul îl prezintă de Isus Cristos, Dumnezeul Întrupat pentru mântuirea omului şi care a fost prevestit atât de profeţii din Israel, cât şi de conştiinţa omului. Anunţul propus de sfântul Paul are în sine o perspectivă teologică şi teme esenţiale pentru cunoaşterea lui Dumnezeu cum ar fi: Dumnezeu unicul creator al universului şi Domnul istoriei umane s-a făcut prezent în persoana lui Isus Cristos, sfârşitul "timpului ignoranţei" omului, invitaţia la convertire. Chiar dacă reacţia nu este cea scontată, mesajul să este acceptat de către cei pregătiţi de Dumnezeu să-l primească.

În conformitate cu ideile exprimate în aceste pericope scripturistice, reiese cu claritate faptul că orice creştin, după exemplul sfântului Paul, este chemat să dea mărturie despre evanghelie şi despre învierea lui Isus Cristos în toate circumstanţele vieţii. Dacă dorim să devenim adevăraţi ucenici ai Domnului, dacă viaţa noastră de familie are un sens şi dorim ca acesta să se desăvârşească, atunci este obligatoriu ca să luăm în serios misiunea noastră de evanghelizatori, plecând de la familiile noastre.

Humanae vitae, 13:

"Într-adevăr, se remarcă pe bună dreptate că un act conjugal impus celuilalt soţ, fără a ţine seama de condiţiile sale şi de dorinţele sale legitime, nu este un adevărat act de iubire şi, în consecinţă, contrazice exigenţa unei orânduiri morale în raporturile dintre soţi. Apoi cine reflectă bine va trebui să recunoască de asemenea că un act de iubire reciprocă ce ar pricinui un rău disponibilităţii de transmitere a vieţii, pe care Creatorul a sădit-o în acest act potrivit unor legi speciale, este în contradicţie cu planul pentru care a orânduit căsătoria şi cu voinţa Autorului vieţii. A te folosi de acest dar divin distrugând fie chiar parţial, semnificaţia şi finalitatea lui, înseamnă a contrazice natura bărbatului, ca şi femeii, şi raportul lor cel mai intim; înseamnă deci a te împotrivi planului lui Dumnezeu şi voinţei sale. Dimpotrivă, folosindu-se de darul iubirii conjugale, respectând legile procesului naşterii, înseamnă că soţii recunosc faptul că ei nu sunt stăpânii izvoarelor vieţii umane, ci mai degrabă instrumentele planului stabilit de Creator. De fapt, aşa cum omul nu are asupra trupului său în general o putere nelimitată, la fel nu o are, pentru un motiv special, asupra organelor sale de reproducere, care din firea lor sunt destinate să dea naştere vieţii, al cărei autor este Dumnezeu. «Viaţa umană e sacră, amintea Ioan XXIII; chiar de la originea sa ea angajează acţiunea creatoare a lui Dumnezeu»" (HVE 13).

fr. Iosif Bisoc, OFMConv.