SFÂNTA SCRIPTURĂ

Nr. 107, 23.11.2005
Prima călătorie misionară (cf. Fap 13,1-14,28) (II)
Paul şi Barnaba evanghelizează la Iconiu, Listra şi Derbe (cf. Fap 14,1-28)

După persecuţia iscată împotriva lui Paul şi Barnaba la Antiohia Pisidiei, apostoli îşi îndreaptă atenţia către Iconiu, Listra, Derbe, Pamfilia, Perga şi Antalia, localităţi în care vor purta mesajul evangheliei. Capitolul are următoarea structură: Paul şi Branaba evanghelizează la Iconiu (cf. Fap 14,1-7), Paul şi Barnaba la Listra (cf. Fap 14,8-20), Paul şi Barnaba îşi încheie prima călătorie misionară (cf. Fap 14,21-28).

Începutul activităţii misionare într-o nouă cetate urmează metoda folosită deja anterior, iar Paul şi Barnaba predică cu tărie mesajul morţii şi învierii lui Isus Cristos (cf. Fap 14,1-7). Misionarii se prezintă în sinagogă unde pot să se adreseze atât conaţionalilor săi, cât şi păgânilor care au crezut Legii lui Moise. Chiar dacă activitatea lor nu este deloc una liniştită si fără pericole, Paul şi Barnaba nu se lasă impresionaţi de persecutori şi-şi continuă evanghelizarea. De subliniat un fapt constant în întreaga misiune a apostolilor: propunerea creştină a kerygmei, făcută în termeni clari şi însoţită de semne minunate provoacă o criză, o diviziune, între aceia care cred cuvântul lui Dumnezeu şi-l primesc şi aceia care îl refuză şi sunt increduli. Chiar dacă sunt nevoiţi să fugă din faţa violenţei şi a răutăţii, mesajul evanghelic nu mai poate fi oprit, iar aceasta este tocmai specificarea făcută de sfântul Luca în ceea ce priveşte predicarea evangheliei. Ea este adresată ascultătorilor săi în contextul în care le reaminteşte că puterea de neoprit a difuzării evangheliei nu constă într-o forţă impersonală sau mitică, ci se foloseşte de facultăţile umane ale celor doi misionari care dau o faţă concertă şi un glas puternic mesajului creştin.

Vindecarea ologului din naştere şi misiunea de evanghelizare a lui Paul şi Barnaba la Listra constituie un episod elocvent al activităţii misionare a Bisericii creştine primare (cf. Fap 14,8-20). Refugiindu-se la Listra, pentru a scăpa de persecuţia iudeilor din Iconiu, Paul şi Barnaba se găsesc în plină activitate misionară, de fapt, se găsesc în timpul celei de a treia etape importante în drumul misionar în ţinutul Anatoliei. Cu toată probabilitatea, nefiind o sinagogă în cetate, ci numai un loc de rugăciune unde se adunau iudeii rezidenţi şi datorită faptului că majoritatea ascultătorilor erau păgâni, Paul şi Barnaba găsesc o metodă inedită pentru a transmite kerygma: miracolul vindecării ologului din naştere. Structura acestei pericope scripturistice poate fi sistematizată astfel: vindecarea ologului, reacţia spontană a poporului, care vede în cei doi misionari o apariţie divină din care rezultă reacţia-discurs a sfântului Paul şi, în cele din urmă, persecuţia iudaică. Toate aceste secvenţe sunt legate între ele de intenţia sfântului Luca de a scoate în evidenţă contrastul dintre credinţa în Dumnezeu, idolatria păgânilor şi necredinţa iudeilor. De fapt, şi unele şi altele nu sunt decât forme incipiente ale adevăratului drum de martiraj pe care sfântul Paul a început să-l parcurgă.

Cu organizarea noii comunităţi din Derbe se încheie prima călătorie misionară a sfinţilor Paul şi Barnaba (cf. Fap 14,21-28). După ce mai vizitează o dată comunităţile din Listra, Iconiu, Pisidia, Pamfilia, Perga şi Atalia misionarii se îmbarcă pentru Antiohia, locul de plecare şi destinaţia de venire. În cadrul acestor noi revederi cu credincioşii diferitelor comunităţi Paul şi Barnaba confirmă fraţii şi surorile în credinţă prin intermediul hirotonii prezbiterilor şi prin cuvintele de îmbărbătare, deoarece ei trebuiau să fie tari şi credincioşi eventualelor persecuţii. Misiunea lor a fost îndeplinită, iar relatările făcute discipolilor din Antiohia nu sunt altceva decât o reconfirmare a faptului că Dumnezeu a deschis larg poarta mântuirii tuturor celor care vor crede în el. Primul conciliu al Bisericii era gata să înceapă...

Învăţătura acestor pericope scripturistice se înscrie în cea deja consacrată şi tipică pentru scrierile sfântului Luca: Dumnezeu a mântuit lumea prin intermediul Fiului său, Isus Cristos, iar omul are deplina libertate în ascultarea şi îmbrăţişarea cuvântului său, sau respingerea sa. Tocmai în acest context, familia creştină trebuie să-şi exprime convingerile ei: nu putem merge cu jumătate de măsură. Ori suntem misionari ai cuvântului lui Dumnezeu şi-l acceptăm în viaţa noastră, ori ne vom îndepărta de mântuire: aşa după cum Paul şi Barnaba prezintă iudeilor şi păgânilor evanghelia, în acelaşi mod şi familia are la îndemână cuvântului lui Dumnezeu pentru a se mântui.

Humanae vitae, 10:

"Iubirea conjugală cere soţilor o conştiinţă a misiunii lor de o «paternitate responsabilă», asupra căreia pe bună dreptate se insistă atât de mult astăzi şi care trebuie să fie corect înţeleasă. Ea trebuie considerată sub diverse aspecte legitime şi legate între ele.

În raport cu procesele biologice, paternitatea responsabilă înseamnă cunoaştere şi respect faţa de funcţiile lor; inteligenţa descoperă în puterea de a da viaţă legi biologice care fac parte din persoana umană.

În raport cu tendinţa instinctului şi a pasiunilor, paternitatea responsabilă înseamnă stăpânirea necesară pe care fiecare trebuie să o exercite asupra lor.

În raport cu condiţiile fizice, economice, psihologice şi sociale, paternitatea responsabilă se exercită fie prin hotărârea gândită şi generoasă de a creşte o familie numeroasă, fie prin decizia, luată pentru motive grave şi în respectul legii morale, de a evita temporar sau chiar un timp nedeterminat o nouă naştere.

De asemenea, paternitatea responsabilă comportă, mai presus de toate, un raport mai profund cu ordinea morală obiectivă stabilită de Dumnezeu al cărei interpret fidel e conştiinţa dreaptă. Exercitarea responsabilă a paternităţii cere ca soţii să recunoască pe deplin datoriile lor faţă de Dumnezeu, faţă de ei înşişi, faţă de familie şi faţă de societate, respectând ierarhia justă a valorilor.

În misiunea pe care o au de a transmite viaţa, ei nu sunt, în consecinţă liberi să procedeze după placul lor ca şi cum ar putea hotărî în mod cu totul automat căile oneste de urmat, dar ei trebuie să-şi conformeze conduita cu intenţie creatoare a lui Dumnezeu, exprimată în însăşi natura căsătoriei şi a actelor sale şi indicată de învăţătura constantă a Bisericii" (HVE 10).

fr. Iosif Bisoc, OFMConv.