SFÂNTA SCRIPTURĂ

Nr. 101, 12.10.2005
Răspândirea credinţei în afara Ierusalimului (cf. Fap 6,8-9,31) (II)
Misiunea diaconul Filip (cf. Fap 8,1-40)

În continuarea scrierii sale, sfântul Luca ne propune o nouă secţiune pe care o putem intitula "misiunea diaconului Filip". Aşa după cum în capitolul precedent întreaga acţiune se desfăşoară în jurul persoanei diaconului martir Ştefan, tot la fel acest capitol se concentrează asupra activităţii misionare a diaconului Filip. Două scene simetrice însoţesc această redactare scripturistică, în care, alături de imaginea de "evanghelist" a lui Filip, găsim şi pe cea de carismatic care duce mesajul creştin până la "capătul" lumii. De fapt, structura celui de al VIII-lea capitol este următoarea: începutul prigoanei creştine în Ierusalim (cf. Fap 8,1-3), misiunea lui Filip în Samaria (cf. Fap 8,4-8), vrăjitorul Simon (cf. Fap 8,9-25), diaconul Filip botează pe trezorierul curţii etiopiene (cf. Fap 8,26-40).

Legătura dintre moartea sfântului Ştefan şi persecutarea Bisericii de către Saul (viitorul apostol al neamurilor, Paul) este descrisă la începutul capitolului (cf. Fap 8,1-3). Menţionarea numelui lui Saul şi conectarea sa la persecuţia Bisericii din Ierusalim şi din împrejurimi este făcută din punct de vedere teologic, deoarece aşa cum sfântul diacon Ştefan moare martir pentru numele lui Isus Cristos, tot aşa şi sfântul Paul îşi va da viaţa pentru transmiterea mesajului creştin la popoarele păgâne.

Autorul Faptelor apostolilor, odată cu povestirea misiunii diaconului Filip, atinge două obiective: arată progresiva extindere a Bisericii creştine după proiectul trasat de Isus Cristos cel înviat şi revelează superioritatea vieţii creştine împotriva magiei ambientului (cf. Fap 8,4-8). Pericopa scripturistică ne vorbeşte despre Filip, unul dintre cei şapte diaconi constituiţi de către apostoli, care, datorită persecuţiei iudaice provocată odată cu moartea sfântului Ştefan, anunţă mesajul evangheliei pentru prima dată în ţinutul Samariei. Puterea cuvântului şi a minunilor diaconului Filip îi mişcă pe ascultători şi-i determină să creadă cele spuse de către el. Mesajul creştin centrat pe Isus Cristos, Mesia trimis de Dumnezeu pentru mântuirea omului, găseşte un teren fertil în sufletul celor din Samaria. De fapt, activitatea misionară a lui Filip, desfăşurată după o metodă clasică (cuvântul de viaţă veşnică urmat de "semne"), obţine un succes imediat. Bucuria mesianică ce cuprinde cetatea care, de fapt, este consecinţa firească a experienţei şi a contactului cu puterea eliberatoare a evangheliei, caracterizează climatul spiritual al noilor convertiţi din Samaria, aşa după cum se întâmplase după Rusalii şi în Ierusalim.

Însă activitatea diaconului Filip intră în contrast cu cea a magului Simon (cf. Fap 8,9-25). Acesta îşi desfăşura lucrarea de mult timp în Samaria, însă intră în criză din cauza mesajului creştin prezentat de Filip. Este interesant faptul că Simon, prin practicile sale magice, atrăgea mulţimea, dar în faţa evangheliei se botează împreună cu ceilalţi; în versetul al XIII-lea suntem avertizaţi însă că această convertire a sa avea o intenţie ascunsă, fiind atras de semnele şi minunile săvârşite de Filip. Datorită succesului repurtat de evanghelie, în Samaria vin apostolii Petru şi Ioan ca reprezentanţi ai comunităţii din Ierusalim şi, prin rugăciune şi impunerea mâinilor, cei botezaţi primesc puterea Duhului Sfânt. După acest pentecoste în miniatură, Simon intră în conflict cu sfântul Petru datorită intenţiei sale de a da bani pentru a primi putere divină. Noutatea extraordinară a Duhului Sfânt, a puterii sale de a converti şi de a face minuni, cu toată probabilitatea, îl impresionează pe magul Simon care doreşte să primească această putere prin mijloace neoneste: de fapt, este vorba despre înfruntarea dintre puterea apostolilor şi practicile vrăjitoreşti din Samaria. Reprezentatul magiei, Simon, convertit pe jumătate, interpretează semnele exterioare ale Duhului Sfânt transmise de către apostoli după logica artei magiei. Pentru magul Simon oferta sa este o investiţie optimă: banii oferiţi devin materie primă pentru "puterea magică", marfă de schimb pentru creşterea prestigiului său şi a puterii sale. Reacţia sfântului Petru este pe măsură: nu poate fi vorba despre nici o legătură între bani şi Duhul Sfânt, între dăruirea gratuită din partea lui Dumnezeu a harurilor sale şi intenţia meschină a omului de a-şi însuşi puteri pentru a controla sufletele oamenilor! Prin avertismentul dat de către sfântul Petru lui Simon magul, se dă, de fapt, un avertisment întregii comunităţi creştine care, dacă se lasă condusă de setea de bani şi de putere, riscă să piardă viaţa veşnică [1].

Convertirea şi botezarea trezorierului curţii etiopiene de către Filip încheie acest pasaj dedicat misiunii sale în Samaria (cf. Fap 8,26-40). Al doilea exemplu al activităţii misionare a lui Filip îi oferă sfântului Luca posibilitatea de a aminti o nouă etapă în răspândirea Bisericii în lume. Ajungând alaiul unui demnitar al reginei Candace din Etiopia, începe acţiunea sa de evanghelizare şi de explicare a noului mesaj de mântuire universală. Nu trebuie uitat faptul că eunucul făcea parte din acea categorie considerată, de către iudaismul ortodox, străină şi exclusă de la mântuire, deoarece chiar dacă s-a convertit la iudaism era eunuc şi din această cauză nu putea să facă parte din comunitatea celor sfinţi, celor aleşi ai lui Israel (cf. Dt 23,2). Însă prim lucrarea evanghelizatoare a lui Filip, puterea irezistibilă a cuvântului lui Dumnezeu depăşeşte toate barierele rasiale şi culturale. În momentul în care eunucul acceptă să primească botezul se împlinesc în el aşteptările mesianice ale întregii omeniri, iar mântuirea este oferită tuturor, chiar şi celor excluşi şi îndepărtaţi. După acest episod, misiunea lui Filip continuă în cetăţile de pe coasta mediteraneană, plecând de la Azot şi terminând cu Cezareea: prin tot ceea ce făcea arăta deschis oamenilor că Isus Cristos este Dumnezeu întrupat pentru mântuirea lumii.

Exemplele prezentate de acest capitol ar trebui să ne dea de gândit, deoarece, în vastitatea şi complexitatea lor, acestea prezintă fragmente din viaţa de zi cu zi a fiecăruia dintre noi. În multe situaţii, creştinul se confruntă cu dilema existenţială între a crede şi întări în sine puterea Duhului Sfânt şi tentaţia apelării la alte mijloace în rezolvarea problemelor. Din păcate, sunt mulţi aceia care apelează la magie, la ghicitori, la vraci; chiar este o regulă de viaţă ca unii nici să nu iasă din casă dacă mai întâi nu ascultă horoscopul. Or, toate aceste practici nu numai că sunt păgâne, ci blochează în noi spiritul creştin şi înaintarea noastră către Dumnezeu. De aceea, familia creştină trebuie să fie informată de pericolele care o pândesc şi trebuie să se lase condusă de Biserică prin sacramentele sale.

Familiaris consortium, 83:

"d. Separaţi prin divorţ şi necăsătoriţi. Motive diferite, cum ar fi lipsa de înţelegere reciprocă, incapacitatea de a se deschide reciproc spre raporturi interpersonale şi altele, conduc cu durere la o ruptură ireparabilă a căsătoriei valid contractate. În mod deschis şi clar trebuie spus că această situaţie trebuie considerată ca un remediu extrem, după ce s-au încercat toate tentativele de remediere a situaţiei.

Singurătatea şi alte greutăţi sunt adesea partea soţului părăsit, mai ales dacă este nevinovat. În acest caz, comunitatea eclezială trebuie să susţină pe cei părăsiţi în acest fel, mai mult decât orice alte cazuri, să-i dovedească stimă, solidaritate, înţelegerea situaţiei şi ajutor concret, în aşa fel încât să-şi poată păstra fidelitatea chiar şi în situaţia dificilă în care se află. Trebuie ajutat soţul părăsit, pentru ca să păstreze datoria iertării din dragoste creştinească şi disponibilitatea unei eventuale reluări a vieţii conjugale anterioare.

Analog este cazul soţului care a fost separat prin divorţ, cu singura deosebire că, ştiind că legătura căsătoriei este indisolubilă - nu trebuie lăsat să treacă la o nouă căsătorie, ci să se străduiască numai la îndeplinirea datoriilor de familie şi a responsabilităţilor vieţii creştine. În acest caz, pilda şi fidelitatea lui, coerenţa vieţii creştine profesată de acest soţ, au valoare deosebită în faţa lumii şi a bisericii, făcând mai necesară acţiunea susţinută de dragoste şi ajutor din partea Bisericii, fără a constitui vreun obstacol la primirea sacramentelor" (FC 83).

Notă

[1] Plecând de la numele lui Simon şi de la încercarea sa de mituire a apostolilor a rămas în experienţa creştină şi în legislaţia canonică a Bisericii numele de "simonie", adică vinderea şi cumpărarea de oficii sau bunuri spirituale în Biserică. Practică sancţionată cu excomunicarea.

fr. Iosif Bisoc, OFMConv.