SFÂNTA SCRIPTURĂ

DIN CĂRŢILE VECHIULUI TESTAMENT

MOISE CONDUCE POPORUL PRIN PUSTIU

12. Dumnezeu îl salvează pe Moise

Iosif şi fraţii săi au murit. Copiii şi nepoţii lor, israeliţii, trăiau în Egipt. Acolo au devenit un popor mare. A trecut mult timp. Un nou faraon domnea în Egipt. El nu ştia nimic de faptul că Iosif îi ajutase pe egipteni în timpul unei foamete mari. El se temea de israeliţi şi a zis: «Ei sunt puternici. În curând vor fi mai puternici decât noi, egiptenii. Dar eu voi împiedica aceasta». Mai întâi acest faraon i-a pus pe israeliţi la muncă silnică. Trebuia ca ei să construiască oraşe. Mai mult, el a poruncit ca toţi băieţii nou-născuţi ai israeliţilor să fie înecaţi în Nil. Un popor în care nu mai cresc băieţi e aproape de pieire.

Una din mame a vrut să-şi salveze băieţelul. Mai întâi l-a ascuns în casă. După trei luni nu a mai putut să-l păstreze acasă. A împletit un coş de papură. L-a uns cu smoală şi l-a făcut impermeabil. Apoi l-a aşezat pe băieţelul ei în coş şi l-a ascuns în stuf, pe Nil. Fiica ei, Miriam, a rămas pe mal ca să vadă ce se întâmplă cu coşuleţul.

Fiica faraonului a venit la Nil. Voia să se scalde în râu. A văzut coşuleţul şi a poruncit să fie adus la mal. Văzând copilul, i s-a făcut milă de el. Miriam a ieşit din ascunzătoare şi a întrebat: «Să-ţi caut o femeie care să aibă grijă de copil?». Fiica faraonului a spus: «Fă aceasta». Atunci Miriam a adus-o pe mama ei. Fiica regelui i-a încredinţat ei copilul spre îngrijire. Ea i-a dat numele de Moise.

Când Moise s-a făcut mai mare, a trăit în palat. El a fost educat ca şi cum ar fi fost un egiptean. Însă el nu a uitat niciodată că aparţinea acelora care erau siliţi să execute muncă grea de sclav. Odată a văzut cum un egiptean lovea un israelit. Atunci Moise a fost cuprins de mânie. El l-a ucis pe egiptean. De aceea Moise trebuia acum să fugă. El a mers în ţinutul Madian şi a devenit păstor în casa preotului Ietro (Exod 1-2).

13. Dumnezeu îl trimite pe Moise

Moise străbătea pustiul cu turma sa. El a ajuns la Sinai, muntele lui Dumnezeu. Acolo a văzut un tufiş. Acesta ardea şi totuşi nu se mistuia. Curios, Moise s-a apropiat. Atunci a auzit glasul: «Moise, Moise! Eu sunt Dumnezeul tatălui tău, Dumnezeul lui Abraham, al lui Isaac şi al lui Iacob». Atunci Moise şi-a acoperit faţa. I-a fost frică să-l privească pe Dumnezeu. Dumnezeu însă a vorbit: «Am văzut cum este chinuit poporul meu în Egipt. Am auzit strigătul lui. Ştiu ce suferă el. De aceea te trimit la faraon. Tu să conduci poporul meu afară din Egipt». Moise a răspuns: «Dar cine sunt eu, ca să mă duc la faraon şi să-i dau porunci?». Dumnezeu însă a spus: «Eu voi fi cu tine».

Moise a avut încă o obiecţie: «Israeliţii nu mă vor crede când le voi spune: 'Dumnezeul părinţilor noştri mă trimite la voi'. Ei vor pretinde: 'Spune-ne numele lui!'. Ce să le răspund atunci?». Dumnezeu însă a spus: «Eu sunt Cel ce sunt. Acesta este numele meu pentru totdeauna». Moise încă tot nu voia să accepte misiunea. A zis: «Eu nu ştiu să vorbesc». Dumnezeu i-a replicat: «Du-te acum, Eu îţi voi spune ce să vorbeşti». Moise a ripostat: «Trimite totuşi pe altcineva!». Dar Dumnezeu îl alesese pe Moise.

Moise s-a întors cu familia sa înapoi în Egipt. Fratele său Aaron i-a ieşit în întâmpinare. Împreună cu el, Moise i-a chemat pe capii de familie ai israeliţilor. Le-a relatat ce misiune îi dăduse Dumnezeul lui Abraham, al lui Isaac şi al lui Iacob. Israeliţii au auzit că Dumnezeu voia să-i scape din nenorocirea lor. Ei s-au încrezut în El şi i s-au închinat (Exod 3).

14. Eliberează poporul meu!

Moise şi Aaron s-au dus la faraon. I-au cerut: «Eliberează poporul nostru! Dumnezeu vrea aceasta». Faraonul nici nu se gândea să-i elibereze pe israeliţi. El a spus: «Cine este Dumnezeul lui Israel, ca să trebuiască să ascult eu de El? Nu-l cunosc şi nici nu voi permite israeliţilor să plece. Voi cere de la ei mai multă muncă pentru ca ei să nu uite cine are aici puterea». În aceeaşi zi, le-a poruncit supraveghetorilor: «Cereţi de la israeliţi atâta muncă încât ei să nu se mai gândească la această poveste».

Israeliţii gemeau sub povara muncilor grele. Moise l-a implorat pe Dumnezeu. Dumnezeu i-a făgăduit: «Eu sunt Dumnezeu şi vă scot din Egipt. Vă iau ca popor al meu. Veţi recunoaşte că Eu sunt Dumnezeul vostru. Vă voi duce în ţara pe care am făgăduit-o lui Abraham, lui Isaac şi lui Iacob. Vă voi da-o ca moştenire».

Dumnezeu l-a făcut pe faraon să-i simtă puterea. Nenorociri mari au venit asupra Egiptului: furtună, recoltă nimicită, apă otrăvită, molimă la animale. Insectele au pătruns în case. Aerul era atât de poluat încât toţi au făcut bube pe piele. Faraonul îşi dădea bine seama de unde venea nenorocirea. De două-trei ori s-a prefăcut că vrea să le dea drumul israeliţilor. Dar îndată ce urgia se îndepărta, îşi lua cuvântul înapoi (Exod 5-11).

15. Prima noapte de Paşte

Atunci Dumnezeu i-a vorbit lui Moise: «În noaptea aceasta, faraonul vă va elibera. Pregătiţi-vă de plecare. Fiecare familie să taie un miel. Cu sângele lui faceţi un semn la uşile caselor voastre. Puneţi-vă încălţăminte de drum. Luaţi toiagul în mână. Mâncaţi în grabă şi nu lăsaţi nici o rămăşiţă. În noaptea aceasta vor muri fiii întâi-născuţi ai egiptenilor. Dar îngerul morţii va ocoli casele voastre, care sunt însemnate cu sânge».

Totul s-a întâmplat aşa cum spusese Dumnezeu. Întâii-născuţi ai egiptenilor au murit. Şi fiul săracului, şi fiul faraonului. În noaptea aceea egiptenii şi-au plâns fiii. Atunci faraonul a pus să fie chemaţi Moise şi Aaron şi le-a poruncit: «Plecaţi repede de aici! Luaţi cu voi tot ce este al vostru». Israeliţii s-au adunat şi au plecat din Egipt.

Poporul lui Israel nu a uitat prima noapte de Paşte. Mamele şi taţii nu au uitat că Dumnezeu le-a cruţat fiii întâi-născuţi. De atunci, după naşterea primului fiu, îi aduc Domnului un dar. În fiecare an ei sărbătoresc Paştele, sărbătoarea ieşirii, şi o explică astfel copiilor lor: «Cu mână puternică ne-a eliberat Dumnezeu din robia egipteană» (Exod 12-13).

16. Dumnezeu îşi salvează poporul

Curând, faraonului i-a părut rău că îi eliberase pe israeliţi. El şi-a adunat oştenii şi conducătorii carelor de luptă. Cu ele i-au urmărit pe israeliţi. Israeliţii îşi întinseseră tabăra la Marea Roşie. Unul dintre străjeri a văzut norul de praf: «Vin egiptenii!». Israeliţii s-au speriat, căci se vedeau prinşi în cursă. În faţa lor era marea, în spatele lor, duşmanul cu arme puternice. Ei l-au învinuit pe Moise: «Pentru ce ne-ai adus aici, la pieire? Aici vom muri cu toţii». Dar Moise le-a răspuns: «Nu vă fie frică! Astăzi veţi vedea cum ne salvează Dumnezeu».

Moise şi-a întins mâna asupra mării, aşa cum îi poruncise Dumnezeu. S-a stârnit un vânt de la răsărit. Acesta a dat apa la o parte. Poporul lui Israel a trecut prin mare: bărbaţi şi femei, fete şi băieţi, vite şi oi - un şir nesfârşit.

Egiptenii au ajuns la ţărm. Ei nu au stat mult pe gânduri. S-au năpustit pe urmele lor. Dar calea pe care Israel, încrezându-se în Dumnezeu, a putut să meargă, pentru egipteni a devenit un drum spre moarte. Apele s-au adunat la loc. Caii şi carele de luptă, toată oastea faraonului, s-au scufundat în valuri. Israeliţii au simţit pe viu cum îi salvează Dumnezeu.

Miriam, sora lui Moise, cânta la tamburină. Ea a dansat cu femeile şi a cântat cântul biruinţei: «Lăudaţi pe Domnul, lăudaţi-l, căci El este puternic şi tare! A înecat în mare caii şi carele de luptă!» (Exod 14-15).

17. Dumnezeu are grijă de poporul său

De la Marea Roşie, Moise a condus poporul lui Israel prin pustiu. Trei zile au căutat o fântână. În cele din urmă au găsit un izvor. Dar apa lui era amară. Nu putea fi băută. Atunci israeliţii s-au revoltat împotriva lui Moise: «Ne laşi să murim de sete în pustiu!». Moise l-a rugat pe Dumnezeu: «Ajută-ne!». Şi Dumnezeu i-a arătat lui Moise o bucată de lemn. Când Moise a pus în apă bucata aceea de lemn, apa şi-a pierdut gustul amar. Cei însetaţi au putut să bea.

Curând după aceasta, au venit iarăşi la Moise: «Pentru ce ne-ai adus în pustiu? De-am fi rămas în Egipt! Acolo aveam oale pline cu carne şi pâine câtă voiam!». Dar Dumnezeu i-a spus lui Moise: «Eu vă voi da pâine şi carne ca să învăţaţi că se poate avea încredere în mine». Şi într-adevăr: seara a zburat un stol mare de păsări în jurul taberei israeliţilor. Păsările s-au lăsat prinse. Dimineaţa, pe pământ erau boabe albe, dulci, de mană. Fiecare putea să adune şi toţi s-au săturat. Nu numai în ziua aceea, ci în fiecare zi. Atâta vreme cât poporul lui Israel a străbătut pustiul - timp de patruzeci de ani - Dumnezeu i-a dat pâine şi carne.

De atunci, părinţii le povestesc copiiilor cum a avut şi are grijă Dumnezeu de poporul său. Toţi să ştie că în El se poate avea încredere şi se poate conta pe ajutorul său (Exod 15, 22 - 16, 36).

18. Dumnezeu alege un popor

Poporul lui Israel a străbătut pustiul de la un popas la altul. În cea de a treia lună îşi aşezaseră tabăra la muntele Sinai. Moise s-a urcat pe munte, la Dumnezeu. Dumnezeu i-a poruncit: Spune-le israeliţilor: 'Aţi văzut că Eu sunt mai puternic decât egiptenii. Eu v-am adus aici, aşa cum un vultur îşi poartă puii. Dacă ascultaţi ce vă spun Eu şi păziţi legământul meu, atunci îmi veţi fi poporul cel mai apropiat dintre toate popoarele. Tot pământul este al meu. Dar voi să fiţi ai mei, ca preoţi gata să-mi slujească. Voi sunteţi un popor ales, sfânt'».

Când Moise a coborât de pe munte şi i-a spus poporului ceea ce îi încredinţase Dumnezeu să le spună, au strigat toţi: «Suntem gata! Vrem să facem tot ce spune Dumnezeu. Vrem să trăim aşa cum vrea El». Pe Sinai, Dumnezeu a dat poporului său porunci. Ele sunt valabile pentru toţi oamenii şi pentru toate timpurile. Toţi care îi sunt credincioşi lui Dumnezeu vor afla că Dumnezeu le este fidel. Dumnezeu a spus: «Eu sunt Domnul Dumnezeul tău. Eu te-am scos din Egipt, din ţara robiei».

1. Să nu ai alţi dumnezei în afară de mine. Să nu-ţi faci chip cioplit. Să nu slujeşti nimănui în afară de mine.
2. Să nu iei în zadar numele meu.
3. Să sfinţeşti ziua a şaptea. În această zi să nu muncească nimeni.
4. Să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta.
5. Să nu ucizi.
6. Să păstrezi fidelitatea în căsnicie.
7. Să nu furi.
8. Să nu spui vreun neadevăr despre semenul tău.
9. Să nu pofteşti femeia altuia.
10. Să nu râvneşti bunurile altuia.

Moise a scris poruncile pe care Dumnezeu le dăduse poporului său pe două table de piatră. Tablele le-a pus în Chivotul sfânt, sunt zălogul pentru legământul pe care Dumnezeu l-a încheiat cu poporul său Israel (Exod 19-20).

19. Norme de viaţă

«Popor al lui Israel, ascultă: Domnul este Dumnezeul tău - Domnul şi nimeni altul. De aceea, să-l iubeşti din toată inima, din tot sufletul şi din toate puterile tale (Deuteronom 6, 4-5).

Dacă asediezi un oraş, nu ai voie să dobori pomii. Ai voie să mănânci din fructele pomilor, dar să-i dobori nu ai voie (Deuteronom 20, 19).

Pe o văduvă lipsită de apărare sau pe un orfan nu-ţi este îngăduit să-i oropseşti. Dacă îi asupreşti iar ei strigă către mine, Eu stau de partea lor (Exod 22, 21 şi urm.)

Dacă vita sau oaia altuia se rătăceşte, nu ai voie să stai deoparte. Mână animalul înapoi la stăpânul său (Deuteronom 22, 1).

Dacă un sărac lucrează pentru tine, nu ai voie să-i întârzii plata. Dă-i plata chiar în aceeaşi zi (Deuteronom 24, 14-15).

Dacă ai scuturat un măslin sau ai cules via, lasă pentru săraci ce a rămas în măslin sau pe viţă (Deuteronom 24, 20-22).

Nu-i asupriţi pe străinii care trăiesc în ţara voastră. Daţi-le aceleaşi drepturi pe care le aveţi şi voi. Iubiţi-i pe străini ca pe voi înşivă şi nu uitaţi că şi voi aţi fost străini în Egipt. Eu, Domnul Dumnezeul vostru, spun aceasta (Levitic 19, 33-34).

Nu spune nimic rău despre un surd care nu se poate apăra. Unui orb nu-i arunca în cale ceva de care ar putea să se împiedice (Levitic 19, 14).

Nu lăsa să încolţească în inima ta ura împotriva fratelui tău. Mustră-l pe aproapele tău, căci altminteri te faci şi tu vinovat. Nu te răzbuna şi nu purta nimănui pică. Iubeşte-l pe aproapele tău ca pe tine însuţi (Levitic 19, 17-18).

20. Moartea lui Moise

Dumnezeu a eliberat poporul său din robia egipteană. Timp de patruzeci de ani, israeliţii au învăţat în pustiu că se pot încrede în Dumnezeu. Ei au învăţat, de asemenea, cum pot să convieţuiască oamenii.

Femeile şi bărbaţii care au plecat cu Moise din Egipt au murit în pustiu. Şi Moise a îmbătrânit. El şi-a dat seama că va muri. Atunci a binecuvântat poporul. A spus: «Cât eşti tu de fericit, Israel! Cine este asemenea ţie, popor salvat de Dumnezeu?». Apoi s-a urcat pe vârful muntelui Nebo. Acolo i-a arătat Dumnezeu toată ţara Canaanului, pe care El o făgăduise poporului său. Moise a murit la hotarul ţării. Căci Dumnezeu îi spusese: «Îţi voi arăta ţara. Dar nu vei intra în ea». Treizeci de zile l-au jelit israeliţii pe Moise (Deuteronom 33-34).