SFÂNTA SCRIPTURĂ

DIN CĂRŢILE VECHIULUI TESTAMENT

DESPRE PATRIARHI

6. Dumnezeu îl cheamă pe Abraham

Abraham era păstor. Lui i-a zis Dumnezeu: «Porneşte la drum! Pleacă din ţara ta, de la rudele tale, din casa tatălui tău. Mergi în ţara pe care ţi-o voi arăta Eu. Voi face din tine un popor mare. Te binecuvântez şi fac vestit numele tău. În tine să recunoască toţi oamenii ce înseamnă să fii binecuvântat. Tuturor celor care îţi doresc binele le voi dori şi Eu bine. Pe toţi care îţi doresc răul îi voi blestema. Prin tine să fie binecuvântaţi toţi oamenii».

Abraham a pornit, aşa cum i-a poruncit Dumnezeu. El avea şaptezeci şi cinci de ani. Şi-a luat soţia, pe Sara, şi pe nepotul său, Lot, precum şi toate animalele care erau ale sale şi pe toţi cei care lucrau pentru el. Abraham a intrat în ţara pe care Dumnezeu i-o făgăduise lui şi copiilor lui. O ţară bună şi roditoare, ţara Canaanului. Acolo a construit Abraham altare pentru Dumnezeu (Geneză 12, 1-8).

7. Dumnezeu încheie legământ cu Abraham

Într-o noapte, Dumnezeu a vorbit cu Abraham. El i-a spus: «Nu te teme! Eu te voi ocroti şi te voi face bogat». Abraham a răspuns: «La ce să-mi folosească bogăţia, atât timp cât îmi refuzi lucrul cel mai important? Eu nu am un fiu, care să-mi fie moştenitor şi să-mi poarte numele mai departe». Dar Dumnezeu l-a dus pe Abraham în faţa cortului: «Priveşte cerul! Vezi stelele! Atâţia fii şi fiice vei avea». Abraham s-a încrezut în Dumnezeu, iar Dumnezeu a luat în seamă credinţa lui Abraham.

Abraham îşi întinsese cortul la stejarul din Mambre. Pe la vremea prânzului şedea la intrarea în cort. Atunci a văzut trei bărbaţi care veneau spre el. Abraham s-a ridicat şi le-a ieşit în întâmpinare: «Nu treceţi fără să vă opriţi! Veniţi şi odihniţi-vă!». Abraham le-a dat străinilor să mănânce unt şi lapte, carne şi pâine. După ce au mâncat, unul dintre oaspeţi a întrebat: «Abraham, unde este soţia ta, Sara?». «Este în cort», i-a răspuns Abraham. Străinul însă, i-a spus: «La anul, cam pe timpul acesta, voi veni din nou. Atunci Sara va aduce pe lume un fiu».

Sara stătea în spatele lui Abraham, în cort. Ea a auzit ce a spus străinul. A râs şi s-a gândit: «Desigur străinul nu ştie cât de în vârstă sunt: şi Abraham este şi el bătrân». Dar străinul a întrebat: «Este ceva cu neputinţă la Dumnezeu?» (Geneză 15, 1-8; 18).

8. Încrederea lui Abraham

Dumnezeu şi-a ţinut făgăduinţa. Sara, femeie în vârstă, a devenit mamă. Abraham, om bătrân, a devenit tată şi a căpătat un moştenitor. Sara şi Abraham i-au dat fiului lor numele pe care însuşi Dumnezeu i-l hărăzise: Isaac, ceea ce înseamnă: «Fie ca Dumnezeu să zâmbească prietenos». Isaac a crescut.

Dumnezeu a vrut să-l pună la încercare pe Abraham. El i-a zis: «Ia-l pe fiul tău, pe unicul tău fiu, pe care îl iubeşti, şi adu-mi-l ca jertfă de ardere de tot». Dimineaţa, Abraham a luat măgarul de povară şi l-a încărcat cu lemne. Apoi şi-a chemat servitorii şi pe fiul său. Trei zile au mers până la un munte. Abraham a lăsat acolo servitorii şi măgarul. «Rămâneţi aici - le-a spus el -, Isaac merge cu mine pe munte. După ce ne rugăm şi aducem jertfă, ne întoarcem».

Isaac ducea lemnele. Abraham ducea cuţitul şi vasul cu cărbuni aprinşi. «Tată, a zis Isaac, avem lemne şi foc, dar nu avem victima pentru jertfă». «Dumnezeu se va îngriji de aceasta», i-a răspuns Abraham. Pe munte, Abraham a ridicat un altar din pietre. Pe el a stivuit lemnele. Apoi l-a legat pe fiul său Isaac şi l-a aşezat deasupra. A luat cuţitul. Atunci a auzit glasul: «Abraham! Nu fă nici un rău băiatului! Mi-ai arătat cum mă asculţi şi cum te încrezi în mine. Ai fost gata să mi-l dai pe Isaac, pe unicul tău fiu».

Când Abraham a privit împrejur, a observat un berbec care se prinsese în mărăciniş. El a aşezat animalul pe altar şi l-a adus jertfă lui Dumnezeu. Apoi a coborât cu Isaac de pe munte (Geneză 22).

9. Isaac, Esau şi Iacob

Isaac a moştenit turmele lui Abraham, servitorii şi servitoarele lui. El a moştenit şi binecuvântarea lui Dumnezeu. Deoarece soţia sa, Rebeca, nu avea copii, Isaac s-a rugat lui Dumnezeu. Dumnezeu l-a ascultat. Rebeca a devenit mamă. Ea a născut doi fii gemeni, pe care din prima zi nu-i putea confunda nimeni. Întâiul născut avea păr pe braţe şi pe picioare. Părinţii l-au numit Esau. Celălalt fiu avea o piele netedă. Ei l-au numit Iacob. Esau a devenit vânător. Iacob a rămas pe lângă corturi şi muncea ca păstor şi agricultor. Isaac îl iubea mai mult pe Esau deoarece îi plăcea să mănânce vânat fript. Rebeca, însă, îl iubea mai mult pe Iacob.

Într-o zi, Iacob fiersese o supă de linte, când Esau a venit acasă sfârşit de oboseală. El a spus: «Dă-mi să mănânc din fiertura aceasta roşie». Iacob i-a răspuns: «Vinde-mi mai întâi dreptul tău de întâi-născut». Atunci Esau a zis: «Mor de foame! La ce-mi mai foloseşte că sunt întâiul-născut?». Cu jurământ şi-a vândut dreptul de întâi-născut. Abia atunci i-a dat Iacob pâine şi fiertură de linte.

Isaac a îmbătrânit. Nu mai vedea bine. Într-o zi i-a spus lui Esau: «Du-te la vânătoare! Adu-mi să mănânc vânat fiript. Atunci voi trece asupra ta binecuvântarea lui Dumnezeu». Rebeca a auzit ce a spus Isaac. Ea voia să dobândească pentru Iacob binecuvântarea. De aceea, i-a spus: «Adu doi iezi». Ea a fript carnea iezilor. Apoi i-a legat lui Iacob pieile de ied în jurul braţelor şi al gâtului. Aşa l-a trimis la Isaac.

Isaac a auzit paşi. El a întrebat: «Cine eşti tu?». «Eu sunt Esau, i-a răspuns Iacob. Îţi aduc friptura. Mănâncă întâi şi apoi dă-mi binecuvântarea, aşa cum ai promis». Isaac a pipăit braţele fiului său. A simţit blana. S-a lăsat înşelat. L-a binecuvântat pe Iacob: «Dumnezeu să-ţi dea tot ce ai nevoie pe pământ. Binecuvântat fie cel care te binecuvântează!».

Îndată după aceasta, Esau s-a întors de la vânătoare. El i-a dus tatălui său carne friptă. L-a rugat să-i dea binecuvântarea. Atunci Isaac şi-a dat seama că fiul său Iacob îl înşelase. Dar binecuvântarea pe care i-o transmisese nu putea fi luată înapoi. Esau s-a supărat. El a zis: «Când tatăl nostru Isaac va muri, îl voi ucide pe Iacob». Rebeca a auzit. Ea i-a spus lui Iacob: «Fugi la unchiul tău Laban din Haran. La el poţi să aştepţi până ce lui Esau îi va trece mânia». Astfel a venit Iacob la Laban. El lucra pentru Laban ca păzitor de vite. Dar avea grijă şi de propriile sale turme. S-a căsătorit şi a avut copii.

După douăzeci de ani, Iacob s-a întors cu întreaga sa familie în Canaan. Pe drum a înnoptat la râul Iaboc. El îşi dusese toată averea pe malul celălalt şi rămăsese singur. În acea noapte un bărbat s-a luptat cu Iacob până la ivirea zorilor. După luptă l-a binecuvântat pe Iacob şi i-a spus: «De acum înainte nu te vei mai numi Iacob, ci Israel, ceea ce înseamnă 'Luptă cu Dumnezeu'. Căci tu cu Dumnezeu şi cu oamenii lupţi şi ieşi învingător».

Iacob s-a împăcat cu fratele său Esau. El a trăit în ţara Canaanului şi a avut doisprezece fii: Ruben, Simeon, Levi, Iuda, Isahar, Zabulon, Iosif, Beniamin, Dan, Neftali, Gad şi Aşer. Ei au devenit strămoşii poporului Israel (Geneza 25-35).

10. Iosif vine în Egipt

Iacob îl iubea pe Iosif mai mult decât pe ceilalţi fii ai săi. El i-a dat o haină frumoasă. Atunci ceilalţi au devenit geloşi. Într-o zi, Iacob l-a trimis pe Iosif la fraţii lui, care păşteau turmele. Ei l-au înşfăcat şi l-au aruncat într-o fântână. Întâi au vrut să-l omoare pe fratele lor. Dar până la urmă l-au vândut unor negustori străini pentru douăzeci de monede de argint. Fraţii au sfâşiat haina lui Iosif şi au stropit-o cu sângele unui miel. Apoi au trimis-o printr-un om lui Iacob. Iacob a recunoscut haina îndată ce a văzut-o. El a crezut că un animal de pradă l-a atacat pe Iosif. Iacob l-a jelit multă vreme pe cel mai iubit fiu al său.

Iosif a ajuns cu negustorii în Egipt. Acolo ei l-au vândut dregătorului Putifar. Iosif muncea pentru Putifar şi reuşea în toate, căci Dumnezeu era cu el. Putifar l-a făcut pe Iosif administratorul său. Soţia lui Putifar a vrut să-l seducă pe Iosif. Deoarece Iosif a respins-o, ea l-a defăimat la soţul ei. Atunci Putifar l-a aruncat pe Iosif în închisoare. Pe atunci se aflau în închisoare şi brutarul şi paharnicul faraonului. Cei doi au avut câte un vis. I l-au povestit lui Iosif, iar acesta a putut să le spună ce însemna visul lor. Paharnicul urma să fie eliberat şi să se întoarcă la munca sa. Brutarul urma să fie condamnat şi executat. Totul s-a petrecut aşa cum spusese Iosif (Geneză 37; 39-40).

11. Iacob şi fiii săi vin în Egipt

După doi ani, faraonul, regele Egiptului, a avut un vis. El a întrebat pe toţi înţelepţii şi tălmăcitorii de vise din ţara sa, dar nici unul nu a putut să-i tălmăcească visul. Atunci paharnicul şi-a amintit de Iosif. El i-a spus faraonului: «În închisoare se află un tânăr, un israelit. El a putut să-mi tălmăcească mie şi brutarului un vis. Ce ne-a spus el s-a întâmplat». Faraonul l-a chemat pe Iosif. I-a povestit visul său: «Şapte vaci sănătoase şi grase ies din Nil. Apoi şapte vaci ciolănoase şi slabe le mănâncă pe cele sănătoase. Şi: şapte spice pline şi grele se coc pe o tulpină. Apoi şapte spice goale şi uscate le înghit». Iosif i-a explicat faraonului: «Dumnezeu ţi-a arătat noaptea, ce va veni: şapte ani vitelor le va merge bine, iar grâul se va coace pe câmp. Apoi şapte ani nu va ploua. Animalele vor muri de sete, grâul se va usca. Pot să-ţi dau un sfat: construieşte magazii şi cumpără surplusul din anii buni. Fă-ţi provizii pentru anii de foamete». Faraonul a avut încredere în Iosif. L-a numit administratorul său. Şi când, după şapte ani de recoltă bogată, nu a plouat, animalele au murit de sete, iar recolta s-a uscat, Iosif a deschis magaziile. De departe veneau înfometaţii ca să cumpere grâu de la Iosif.

Nici Iacob şi fiii săi nu mai aveau nimic de mâncare. Astfel că Iacob şi-a trimis fiii în Egipt. Iosif şi-a văzut fraţii şi i-a recunoscut imediat. Ei însă nu l-au recunoscut. Iosif i-a pus pe fraţii săi la încercare. El voia să ştie dacă acum aveau să fie solidari între ei, ca fraţii. El a poruncit ca paharul său de argint să fie pus în sacul lui Beniamin. Când fraţii erau pe drumul către casă, Iosif a trimis intendentul după ei. Acesta i-a oprit şi i-a acuzat: «De ce aţi răsplătit binele cu rău? De ce aţi furat paharul de argint al stăpânului meu?». Fraţii s-au apărat: «Nu am furat nimic!». Dar când au căutat în sacul lui Beniamin, s-a găsit paharul.

Atunci toţi fraţii s-au întors la Iosif. Iosif le-a spus: «Voi, ceilalţi, puteţi pleca. Numai acela la care s-a găsit paharul trebuie să rămână». Iuda i-a replicat: «Tatăl nostru îl iubeşte pe fiul său cel mai mic. El s-ar mâhni de moarte dacă i s-ar întâmpla vreun rău. Lasă-mă pe mine să rămân în locul lui Beniamin!». Atunci Iosif nu s-a mai putut stăpâni: «Eu sunt Iosif, fratele vostru, a spus el. Voi m-aţi vândut, mi-aţi vrut răul. Dar Dumnezeu l-a întors spre bine. El m-a adus în Egipt pentru ca eu să vă pot salva pe voi. Înapoiaţi-vă repede la tatăl vostru şi veniţi cu el în Egipt. Aici nu veţi suferi nici o lipsă». Iacob s-a bucurat din inimă când a auzit că Iosif trăieşte. El s-a dus cu fiii săi şi familiile lor în Egipt. Acolo au trăit în ţinutul Goşen ca păstori. Cât timp a durat foametea, Iosif a avut grijă de fraţii săi (Geneză 41-47).