SFÂNTA SCRIPTURĂ

Scrisoarea sfântului apostol Paul către Romani

Autorul. Sfântul Paul este un rabin evreu de cetăţenie romană şi de limbă greacă, născut la Tars, în Cilicia. Încercările de a pune la îndoială autenticitatea scrisorii au fost puţine şi fără fond.

Limba. Este greaca specifică lui Paul, în care stilul este caracterizat de expresii concise. Pe lângă genul epistolar, apare o mare varietate de forme literare, printre care raţionamentul abstract, expunerea de tip rabinic şi interpretarea midraşică a Vechiului Testament, îndemnul înflăcărat, imnul şi poezia.

Destinatarii. Comunitatea din Roma îi era cunoscută sfântului Paul numai din auzite în momentul în care se adresează creştinilor romani de provenienţă iudaică (exista o mare comunitate de evrei cu 13 sinagogi; împăratul Claudiu a expulzat, în anul 49 d.C., cam 50.000 dintre ei), dar şi păgână. Apostolul se prezintă comunităţii pe care vrea s-o viziteze în călătoria pe careo are în proiect spre Spania.

Structura. În partea dogmatică în care face o autoprezentare (1,1-15), sfântul Paul intră în problema de fond: toţi oamenii sunt marcaţi de păcat (1,16-4,25). De la moartea păcatului la viaţa harului, se trece prin credinţa în Isus Cristos (5,1-6,23). Acest fapt înseamnă o trecere de la sclavia Legii iudaice la viaţa Duhului (7,1-8,33). Rămâne o taină planul lui Dumnezeu cu privire la mântuirea Israelului (9,1-11,26). În "partea morală" a scrisorii, Apostolul insistă asupra folosirii corecte a carismelor şi a trăirii după exemplul lui Cristos (12,1-15,13). În încheiere, sfântul Paul îşi prezintă misiunea lui de apostol şi dorinţa de a-i întâlni pe credincioşii din Roma (15,14-16,27).

Locul. Sfântul Paul se afla la Corint, spre sfârşitul celei de-a treia călătorii misionare şi înainte de a se întoarce la Ierusalim pentru a duce colecta strânsă în Bisericile din Grecia pentru Biserica din Ierusalim.

Data. Nu există o certitudine cu privire la data redactării scrisorii. A fost scrisă cu siguranţă după anul 54, începutul călătoriei a treia, şi înainte de anul 59, când a sosit Porcius Festus la Cezareea ca guvernator. Probabilitatea cea mai mare este pentru iarna anilor 57-58, mai precis în luna martie 58.

Teologia. Pornind de la experienţa proprie iudaică şi creştină, sfântul Paul abordează şi aprofundează o tematică teologică fundamentală: evanghelia. Evanghelia este vestirea lui Cristos mort şi înviat, care se întâlneşte cu fiecare om, interpelându-l personal şi punându-l în faţa unei decizii: dacă omul se deschide necondiţionat evangheliei şi o acceptă prin credinţă, găseşte calea mântuirii, dar dacă i se închide şi o respinge, se află pe calea pierzării. Sfântul Paul are încredere în om şi subliniază capacitatea lui naturală de a ajunge la cunoaşterea lui Dumnezeu din creaţie. Totuşi, omul este înclinat spre păcat. Dacă pentru păgân nu există nici o posibilitate de a ieşi din păcat, evreul se consideră mântuit prin Lege. Totuşi, chiar şi evreul constată că nu poate respecta în totalitate prescrierile Legii. Deci toţi oamenii, descendenţii lui Adam, sunt sub păcat. Singura posibilitate de mântuire este ataşarea de cuvântul şi persoana lui Cristos prin credinţă. Odată eliberat de starea de păcat prin botez, creştinul devine fiu al lui Dumnezeu şi este condus de Duhul Sfânt, trebuind să trăiască în conformitate cu noua lui condiţie de îndreptăţit.

O problemă care îl doare pe Apostol este refuzul evreilor de a primi evanghelia şi de a asculta de Cristos. Care va fi, deci, soarta lor? Pentru sfântul Paul este clar că evreii sunt aleşi de Dumnezeu, iar Dumnezeu nu se poate dezice. Evreii se vor putea mântui numai prin acceptarea lui Cristos. Totuşi, împietrirea lor face posibilă constituirea unui popor nou, format din păgâni şi evrei convertiţi. Aceştia trebuie să rămână recunoscători că au fost altoiţi pe trunchiul poporului ales.

Toţi cei care acceptă evanghelia sunt datori să trăiască o viaţă nouă, oferindu-se ca o jertfă vie, sfântă şi plăcută lui Dumnezeu. Ei trebuie să se deschidă către fraţi conform carismelor primite de la Duhul Sfânt. De asemenea, trebuie să se preocupe de menţinerea comuniunii în Biserică şi a solidarităţii în societatea civilă. Sfântul Paul le recomandă creştinilor să urmeze exemplul lui Cristos în susţinerea celor mai slabi în credinţă, după principiul: "celălalt este mai important decât mine".

Toate aceste teme ni-l prezintă pe sfântul Paul ca pe un apostol conştient de misiunea sa, preocupat chiar şi pentru comunităţile pe care nu le-a fondat, decis şi exigent, dar plin de gingăşie şi de înţelegere pentru toţi.