SFÂNTA SCRIPTURĂ

Evanghelia după sfântul Matei

Autorul. Prima Evanghelie pe care ne-o prezintă tradiţia este Evanghelia după sfântul Matei. Matei, sau Levi, aşa cum este numit în Mc 2,14 şi Lc 5,27, era vameş la Cafarnaum, şi a fost chemat de Isus cu un singur cuvânt: "Urmează-mă!" El a lăsat totul şi l-a urmat pe Domnul (Mt 9,9). A dat apoi un ospăţ la care au participat colegii lui, dar şi Isus, împreună cu discipolii săi. După acest fapt Evanghelia nu ne dă nici o altă informaţie despre sfântul Matei. După tradiţie, ar fi murit ca martir în Etiopia. Relicvele lui sunt păstrate astăzi la Salerno (Italia).

Limba. Evanghelia după sfântul Matei, după cum dau mărturie autorii vechi, ar fi fost scrisă în aramaică, dar a ajuns până la noi în greacă. Este Evanghelia cea mai completă şi mai bogată în conţinut doctrinar dintre primele trei şi reflectă cateheza primară apostolică, motiv pentru care a fost cel mai des folosită de Biserică pentru instruirea catehumenilor.

Destinatarii. Această Evanghelie a fost scrisă pentru evrei, pentru a le arăta că Isus Cristos este "Mesia". Prin genealogie, sfântul Matei intenţionează să prezinte apartenenţa lui Isus la poporul ales, la familia regală a lui David, şi să introducă viaţa şi activitatea Mântuitorului în complexul istoriei mântuirii. În felul acesta, în "Predica de pe munte", fundament al noii împărăţii înfiinţate de Isus, el este prezentat ca noul Moise, care dă legea cea nouă. De-a lungul întregii Evanghelii este acordată maximă importanţă Vechiului Testament, considerat ca profeţie pentru noua împărăţie.

Structura. Organizarea materialului Evangheliei aminteşte de cele cinci cărţi ale lui Moise. În afara copilăriei lui Isus (1,1-2,23) şi a pătimirii, morţii şi învierii lui (26,1-28,20), care formează părţi distincte, restul materialului este structurat în cinci părţi clare, formată fiecare dintr-o parte narativă şi una didactică, încheiate cu o formulă caracteristică: "După ce a terminat Isus aceste cuvântări..." (7,28; 11,1; 13,53; 19,1; 26,1).

Locul. Evanghelia a fost scrisă probabil în Palestina sau în Siria. Lucrul acesta îl deducem din expresiile ebraice, care nu sunt explicate întrucât se presupune că sunt cunoscute (4,5; 5,22 etc.); din obiceiurile şi tradiţiile tipic palestiniene (5,23; 6,1-6.16-18 etc.); din preocuparea teologică arătată prin folosirea frecventă a Vechiul Testament; din accentuarea valorii Legii lui Moise (5,17.19; 12,5) pe care Cristos o împlineşte şi o desăvârşeşte (8,12; 13,52; 24,20).

Data. Se crede că Evanghelia după sfântul Matei în limba aramaică a fost scrisă pe la anul 64 sau ceva mai înainte, iar cea care a ajuns până la noi în greacă, în jurul anilor 70-80, întrucât se găsesc aluzii la distrugerea Ierusalimului (22,7) şi este introdusă relatarea copilăriei care este plină de expresii cristologice (1,1-3,17).

Mărturiile despre Evanghelia după sfântul Matei sunt foarte vechi: scrierile sfinţilor părinţi din perioada apostolică şi imediat următoare (sfântul Clement Romanul, sfântul Ignaţiu din Antiohia, Scrisoarea lui Barnaba, Didaheea, sfântul Iustin; mai târziu Papia, Taţian, Irineu, Origene etc.).

Teologia. Temele principale în jurul cărora se poate grupa conţinutul doctrinar al primei Evanghelii sunt:

- În Isus s-au împlinit profeţiile Vechiul Testament referitoare la Mesia. Aşadar, el este Mesia cel aşteptat (1,23; 2,5-6; 2,15-18.23; 3,3; 27,9-10.34-35 etc.).

- Isus este întemeietorul împărăţiei cerurilor. Totul se dezvoltă în jurul ideii împărăţiei. Această împărăţie este Biserica lui Cristos, noul popor al lui Dumnezeu, care va forma noul Israel. El va avea dimensiuni universale pentru că toate naţiunile sunt chemate să facă parte din el (5,1-7; 28,19).

- Pentru a face parte din această împărăţie este necesară o dreptate superioară aceleia a cărturarilor şi fariseilor (5,20), care trebuie să ajungă până la imitarea Tatălui, care este în ceruri (5,48). Adevăratul exemplu vizibil al acestei dreptăţi este Isus, care trebuie urmat (10,24; 11,29; 23,8-10; 25,40).

Sfântul Matei îl prezintă pe Isus mai mult ca învăţător decât ca făcător de minuni, învăţător nu numai pentru evrei, ci pentru oamenii din toate timpurile şi din toate locurile, cărora Tatăl ceresc le adresează porunca... de el să ascultaţi!" (17,5).