SFÂNTA SCRIPTURĂ

Scrisoarea sfântului apostol Paul către Efeseni

Autorul. Faptul că în câteva manuscrise vechi importante lipseşte indicarea destinatarului ca şi modificarea de ton faţă de celelalte scrisori, i-a determinat pe unii exegeţi să considere ca autor al scrisorii un discipol al sfântului Paul. Dar tradiţia creştină, conţinutul tematic şi modul de argumentare, asemănător celorlalte scrisori ale sfântului Paul, dovedesc apartenenţa acestei scrisori la cele pauline.

Forma şi stilul. Caracteristic acestei scrisori este stilul: abundenţa sinonimelor şi a semitismelor, lungimea frazelor, sintaxa supraîncărcată, înlănţuiri de complemente şi participii, multe intercalări şi repetiţii.

Scopul şi destinatarii. Comunitatea creştină din Efes a fost întemeiată de sfântul Paul în cea de-a doua şi de-a treia călătorie misionară, Apostolul locuind aici vreo 3 ani (Fap 18,19-21; 19,1-20,1). Fiind în închisoare la Roma, sfântul Paul află veşti prin Epafras şi Onesim despre noile situaţii din comunităţile Asiei Mici şi le scrie pentru a le atrage atenţia asupra pericolului recăderii în mentalitatea păgână preocupată de religia misterelor, elemente cosmice, fiinţe îngereşti.

Structura - Introducerea (1,1-2) este clasică. Este menţionat autorul şi destinatarii. Urmează un imn de laudă adresat lui Dumnezeu pentru alegerea, eliberarea, darul cunoaşterii şi unitatea întregului univers sub un singur cap, care este Cristos (1,3-14). Apostolul îşi continuă rugăciunea cerându-i lui Dumnezeu, prin Duhul Sfânt, să-l ilumineze pentru a înţelege domnia lui Cristos asupra oricărei puteri (1,15-23). Mântuirea, atât a iudeilor, cât şi a păgânilor, se realizează prin învierea lui Cristos şi prin harul său (2,1-10). Cristos, "pacea noastră", i-a reconciliat pe toţi şi a format Biserica (2,11-22). În continuare, Apostolul se prezintă ca "prizonier al lui Cristos" pe care Dumnezeu l-a ales prin harul său pentru a-şi realiza planul revelat apostolilor şi profeţilor, adică unirea dintre iudei şi păgâni. Reconcilierea lumii este legată de dărâmarea zidului care-l izolează pe Israel de celelalte naţiuni (3,1-21). După aceste consideraţii dogmatice, Apostolul dă o serie de recomandări pentru viaţa creştinilor: să construiască trupul lui Cristos în unitate şi în diversitatea darurilor (4,1-16); să construiască o viaţă nouă prin dezbrăcarea de omul cel vechi şi îmbrăcarea în omul cel nou (4,17-31); să fie fii ai luminii, renunţând la comportamentul trecut (4,32-5,20); să stabilească în familie raporturi noi, bazate pe supunere şi iubire (5,21-6,9); să poarte cu curaj lupta credinţei (6,10-20). După câteva informaţii cu caracter personal (6,21-22), urmează salutul final (6,23-24).

Locul şi data. Tradiţia creştină primară este unanimă în a considera Roma ca loc al redactării scrisorii de către sfântul Paul, în timpul primei detenţii, între anii 61-63. Mai recent, unii exegeţi au susţinut teoria redactării scrisorii la Cezareea.

Teologia. Scrisoarea către Efeseni conţine sinteza cea mai vastă a învăţăturii sfântului Paul. Este dezvoltată, în forma cea mai sistematică şi completă, tema suveranităţii universale a lui Cristos, abolind distincţia dintre evrei şi păgâni pentru a se crea un unic popor al lui Dumnezeu, Biserica, trupul lui Cristos, ca o realitate profund unitară: un trup în care Cristos este capul, un templu care îl are drept piatră unghiulară pe Cristos şi este construit pe temelia apostolilor, a profeţilor şi a învăţătorilor, o Mireasă iubită şi sfinţită de Cristos. Dacă în scrisorile anterioare Biserica era prezentată mai mult ca formată din comunităţi locale, aici Biserica este o realitate universală care, deşi marcată de timp, tinde spre veşnicie, spre plinătatea lui Cristos.