|
Noul Testament achizitionare: 20.02.2008; sursa: Editura Sapientia Scrisoarea Sfântului Apostol Paul către Romani
Capitole: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16
Capitolul 4 - Așadar, ce vom spune că a găsit Abraham, părintele nostru după trup?
- Căci dacă Abraham ar fi fost justificat datorită faptelor, ar fi avut motiv de laudă, însă nu înaintea lui Dumnezeu.
- De fapt, ce spune Scriptura? Abraham a crezut în Dumnezeu și i s-a considerat aceasta ca justificare.
- Dar celui care lucrează salariul nu i se consideră ca dar, ci ca datorie.
- Însă celui care nu lucrează, dar crede în cel care-l justifică pe cel păcătos, credința lui i se consideră ca justificare.
- La fel, David îl numește fericit pe omul căruia Dumnezeu îi dă justificarea fără fapte:
- Fericiți cei cărora le sunt iertate nelegiuirile și cărora le sunt acoperite păcatele.
- Fericit bărbatul căruia Domnul nu-i consideră păcatul.
- Deci fericirea aceasta este numai pentru cel circumcis sau și pentru cel necircumcis? Căci noi spunem: i s-a considerat lui Abraham credința ca justificare.
- Așadar, cum i-a fost considerată? Pe când era circumcis sau pe când era necircumcis? Nu când era circumcis, ci când era necircumcis.
- El a primit semnul circumciziei ca pe un sigiliu al justificării prin credința pe care o avea pe când era necircumcis, astfel încât el să fie părintele tuturor celor care cred fără să fie circumciși, ca să li se considere și lor justificarea,
- și părintele circumciziei pentru cei care [provin] din circumcizie, dar și al celor care merg pe urmele credinței părintelui nostru Abraham, pe care a avut-o pe când era necircumcis.
- Căci promisiunea că va deveni moștenitorul lumii i-a fost făcută lui Abraham și descendenței lui nu prin Lege, ci prin justificarea din credință.
- De fapt, dacă moștenitorii ar fi prin Lege, credința ar deveni inutilă, iar promisiunea ar fi anulată.
- De fapt, legea provoacă mânie. În schimb, unde nu este lege, nu este nici încălcarea ei.
- De aceea [promisiunea a fost făcută] prin credință, ca să fie din har și ca promisiunea să rămână singură pentru toată descendența: nu numai pentru cel care provine din Lege, ci și pentru cel care provine din credința lui Abraham, care este părintele nostru, al tuturor,
- după cum este scris: Te-am pus părinte al multor popoare, [adică] înaintea lui Dumnezeu în care a crezut, care dă viață celor morți și cheamă la ființă cele ce nu sunt.
- Sperând împotriva oricărei speranțe, el a crezut că va deveni părintele multor popoare, după cum i se spusese: Așa va fi descendența ta.
- Și, fără a slăbi în credință, nu s-a uitat la trupul său aproape mort de acum - avea aproape o sută de ani - și nici la sânul neroditor al Sarei,
- n-a șovăit cu neîncredere, ci, în fața promisiunii lui Dumnezeu, s-a întărit în credință dând glorie lui Dumnezeu,
- convins pe deplin că cel care a făcut promisiunea poate s-o și împlinească.
- Pentru aceasta i s-a considerat ca justificare.
- Dar ce a fost scris nu i s-a considerat numai pentru el,
- ci va fi considerat și pentru noi care credem în cel care l-a înviat din morți pe Domnul nostru Isus Cristos,
- care a fost dat [la moarte] pentru fărădelegile noastre, dar a înviat pentru ca noi să fim justificați.
|
|