SFÂNTA SCRIPTURĂ 

Noul Testament
achizitionare: 20.02.2008; sursa: Editura Sapientia

Scrisoarea Sfântului Apostol Paul către Romani


Capitole: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16


Abraham, părintele celor care cred

41 Așadar, ce vom spune că a găsit Abraham, părintele nostru după trup? 2 Căci dacă Abraham ar fi fost justificat datorită faptelor, ar fi avut motiv de laudă, însă nu înaintea lui Dumnezeu. 3 De fapt, ce spune Scriptura? Abraham a crezut în Dumnezeu și i s-a considerat aceasta ca justificare. 4 Dar celui care lucrează salariul nu i se consideră ca dar, ci ca datorie. 5 Însă celui care nu lucrează, dar crede în cel care-l justifică pe cel păcătos, credința lui i se consideră ca justificare. 6 La fel, David îl numește fericit pe omul căruia Dumnezeu îi dă justificarea fără fapte:
7    Fericiți cei cărora le sunt iertate nelegiuirile
    și cărora le sunt acoperite păcatele
.
8    Fericit bărbatul căruia Domnul nu-i consideră păcatul.
9 Deci fericirea aceasta este numai pentru cel circumcis sau și pentru cel necircumcis? Căci noi spunem: i s-a considerat lui Abraham credința ca justificare. 10 Așadar, cum i-a fost considerată? Pe când era circumcis sau pe când era necircumcis? Nu când era circumcis, ci când era necircumcis. 11 El a primit semnul circumciziei ca pe un sigiliu al justificării prin credința pe care o avea pe când era necircumcis, astfel încât el să fie părintele tuturor celor care cred fără să fie circumciși, ca să li se considere și lor justificarea, 12 și părintele circumciziei pentru cei care [provin] din circumcizie, dar și al celor care merg pe urmele credinței părintelui nostru Abraham, pe care a avut-o pe când era necircumcisa.
    13 Căci promisiunea că va deveni moștenitorul lumii i-a fost făcută lui Abraham și descendenței lui nu prin Lege, ci prin justificarea din credință. 14 De fapt, dacă moștenitorii ar fi prin Lege, credința ar deveni inutilă, iar promisiunea ar fi anulată. 15 De fapt, legea provoacă mânie. În schimb, unde nu este lege, nu este nici încălcarea ei. 16 De aceea [promisiunea a fost făcută] prin credință, ca să fie din har și ca promisiunea să rămână singură pentru toată descendența: nu numai pentru cel care provine din Lege, ci și pentru cel care provine din credința lui Abraham, care este părintele nostru, al tuturor, 17 după cum este scris: Te-am pus părinte al multor popoare, [adică] înaintea lui Dumnezeu în care a crezut, care dă viață celor morți și cheamă la ființă cele ce nu sunt.
    18 Sperând împotriva oricărei speranțe, el a crezut că va deveni părintele multor popoare, după cum i se spusese: Așa va fi descendența ta. 19 Și, fără a slăbi în credință, nub s-a uitat la trupul său aproape mort de acumc - avea aproape o sută de ani - și nici la sânul neroditor al Sarei, 20 n-a șovăit cu neîncredere, ci, în fața promisiunii lui Dumnezeu, s-a întărit în credință dând glorie lui Dumnezeu, 21 convins pe deplin că cel care a făcut promisiunea poate s-o și împlinească. 22 Pentru aceasta i s-a considerat ca justificare. 23 Dar ce a fost scris nu i s-a considerat numai pentru el, 24 ci va fi considerat și pentru noi care credem în cel care l-a înviat din morți pe Domnul nostru Isus Cristos, 25 care a fost dat [la moarte] pentru fărădelegile noastre, dar a înviat pentru ca noi să fim justificați.

Note de subsol


a În tradiția iudaică, păgânii (cei necircumciși) erau considerați ca neavând tată, "copii din desfrânare" (cf. In 8,41). Considerând credința lui Abraham ca fundament al justificării sale, sfântul Paul îi consideră pe creștinii proveniți dintre păgâni ca descendenți ai lui Abraham: deci au un tată și nu sunt deloc defavorizați în comparație cu evreii.
b În multe manuscrise propoziția este afirmativă.
c Câteva manuscrise vechi omit: de acum.

 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire