SFÂNTA SCRIPTURĂ 

Noul Testament
achizitionare: 20.02.2008; sursa: Editura Sapientia

Evanghelia după Sfântul Matei


Capitole: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28


Capitolul 1

  1. Cartea genealogiei lui Isus Cristos, fiul lui David, fiul lui Abraham:
  2. Abraham l-a născut pe Isaac, Isaac l-a născut pe Iacob, Iacob l-a născut pe Iuda și pe frații lui,
  3. Iuda l-a născut pe Fares și pe Zara din Tamar, Fares l-a născut pe Esrom, Esrom l-a născut pe Aram,
  4. Aram l-a născut pe Aminadab, Aminadab l-a născut pe Naason, Naason l-a născut pe Salmon,
  5. Salmon l-a născut pe Booz din Rahab, Booz l-a născut pe Obed din Rut, Obed l-a născut pe Iese,
  6. Iese l-a născut pe David, regele. David l-a născut pe Solomon, din femeia lui Urie,
  7. Solomon l-a născut pe Roboam, Roboam l-a născut pe Abía, Abía l-a născut pe Asaf,
  8. Asaf l-a născut pe Iosafat, Iosafat l-a născut pe Ioram, Ioram l-a născut pe Ozia,
  9. Ozia l-a născut pe Ioatam, Ioatam l-a născut pe Ahaz, Ahaz l-a născut pe Ezechia,
  10. Ezechia l-a născut pe Manase, Manase l-a născut pe Amos, Amos l-a născut pe Iosia,
  11. Iosia l-a născut pe Iehonia și pe frații lui, în timpul deportării în Babilon.
  12. După deportarea în Babilon, Iehonia l-a născut pe Salatiel, Salatiel l-a născut pe Zorobabel,
  13. Zorobabel l-a născut pe Abiud, Abiud l-a născut pe Eliachim, Eliachim l-a născut pe Azor,
  14. Azor l-a născut pe Sadoc, Sadoc l-a născut pe Ahim, Ahim l-a născut pe Eliud,
  15. Eliud l-a născut pe Eleazar, Eleazar l-a născut pe Matan, Matan l-a născut pe Iacob,
  16. Iacob l-a născut pe Iosif, soțul Mariei, din care s-a născut Isus, cel numit Cristos.
  17. Așadar, acestea sunt toate generațiile: de la Abraham până la David paisprezece generații; de la David până la deportarea în Babilon paisprezece generații; iar de la deportarea în Babilon până la Cristos paisprezece generații.
  18. Nașterea lui Isus Cristos a fost astfel: mama lui, Maria, era logodită cu Iosif. Mai înainte ca ei să fi fost împreună, ea s-a aflat însărcinată prin puterea Duhului Sfânt.
  19. Iosif, soțul ei, fiind drept și nevoind s-o denunțe, s-a hotărât să o lase în ascuns.
  20. După ce cugetase el acestea, iată că un înger al Domnului i-a apărut în vis, spunându-i: "Iosif, fiul lui David, nu te teme să o iei pe Maria, soția ta, căci ceea ce s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt.
  21. Ea va naște un fiu și-i vei pune numele Isus, căci el va mântui poporul său de păcatele sale".
  22. Toate acestea s-au petrecut ca să se împlinească ceea ce fusese spus de Domnul prin profetul care zice:
  23. Iată, fecioara va zămisli și va naște un fiu și îi vor pune numele Emmanuel, care înseamnă Dumnezeu-cu-noi.
  24. Trezindu-se din somn, Iosif a făcut după cum i-a poruncit îngerul Domnului: a luat-o la sine pe soția lui
  25. și nu a cunoscut-o înainte ca ea să fi născut un fiu. Și i-a pus numele Isus.

 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire