SFÂNTA SCRIPTURĂ 

Noul Testament
achizitionare: 20.02.2008; sursa: Editura Sapientia

Evanghelia după Sfântul Luca


Capitole: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24


Capitolul 16

  1. Și le-a mai spus discipolilor: "Era un om bogat care avea un administrator. Acesta a fost denunțat că i-ar risipi averea.
  2. El l-a chemat și i-a spus: «Ce aud despre tine? Dă cont de administrația ta, căci de acum nu mai poți fi administrator».
  3. Atunci administratorul și-a spus în sine: «Ce voi face, pentru că stăpânul îmi ia administrația? Să sap, nu pot; să cerșesc, mi-e rușine.
  4. Știu ce voi face pentru ca oamenii să mă primească în casele lor atunci când voi fi dat afară din administrație».
  5. Și, chemându-i pe debitorii stăpânului său, unul câte unul, i-a spus primului: «Cu ce ești dator stăpânului meu?»
  6. Acesta i-a spus: «Cu o sută de măsuri de untdelemn». El i-a răspuns: «Ia-ți chitanța, așază-te repede și scrie cincizeci».
  7. După aceea, i-a spus altuia: «Tu, cât datorezi?» Acesta a răspuns: «O sută de măsuri de grâu». El i-a spus: «Ia-ți chitanța și scrie optzeci».
  8. Stăpânul l-a lăudat pe administratorul necinstit pentru că a lucrat cu înțelepciune; pentru că fiii veacului acestuia, în generația din care fac parte, sunt mai înțelepți decât fiii luminii.
  9. Iar eu vă spun: Faceți-vă prieteni din mamona nedreaptă, pentru ca ei să vă primească în corturile veșnice atunci când veți duce lipsă.
  10. Cine este credincios în cele mai mici lucruri este credincios și în cele mai mari. Și cine este necinstit în cele mai mici lucruri este necinstit și în cele mai mari.
  11. Deci, dacă voi nu ați fost credincioși cu mamona nedreaptă, cine vă va încredința adevărata bogăție?
  12. Și dacă nu ați fost credincioși cu avuția străină, cine v-o va da pe a voastră?
  13. Nici un servitor nu poate sluji la doi stăpâni; căci sau îl va urî pe unul și-l va iubi pe celălalt, sau va ține la unul, iar pe celălalt îl va disprețui. Nu puteți sluji lui Dumnezeu și mamonei". Legea și împărăția
  14. Auzeau toate acestea și fariseii, iubitori de bogăție, și își băteau joc de el.
  15. Dar el le-a spus: "Voi sunteți cei care vă arătați drepți înaintea oamenilor, însă Dumnezeu cunoaște inimile voastre; căci ceea ce este prețios pentru oameni este respingător înaintea lui Dumnezeu.
  16. Legea și Profeții au fost până la Ioan; de atunci se vestește împărăția lui Dumnezeu și fiecare se luptă să intre în ea.
  17. Mai ușor este ca cerul și pământul să piară decât să cadă o singură virgulă din Lege.
  18. Oricine își lasă soția și se însoară cu alta comite adulter; iar cine se însoară cu una lăsată de bărbat comite adulter.
  19. Era un om bogat care se îmbrăca în purpură și mătăsuri fine și petrecea în fiecare zi cu mare fast,
  20. iar la poarta lui zăcea un sărac cu numele de Lazăr, plin de bube.
  21. El ar fi dorit să-și astâmpere foamea cu ceea ce cădea de pe masa bogatului. Mai mult, veneau și câinii să-i lingă bubele.
  22. A murit săracul și a fost dus de îngeri în sânul lui Abraham. A murit și bogatul și a fost înmormântat.
  23. Pe când se chinuia în iad, și-a ridicat ochii și l-a văzut pe Abraham și pe Lazăr în sânul lui
  24. și a strigat: «Părinte Abraham, îndură-te de mine și trimite-l pe Lazăr ca să-și înmoaie vârful degetului în apă și să-mi răcorească limba, căci sufăr cumplit în flăcările acestea».
  25. Însă Abraham i-a spus: «Fiule, adu-ți aminte că ai primit cele bune în timpul vieții, iar Lazăr, cele rele; acum însă el este aici fericit, tu însă suferi.
  26. Și, pe lângă toate acestea, între noi și voi este o mare prăpastie, încât cei care ar vrea să treacă de aici la voi să nu poată și nici de acolo la noi».
  27. El a zis: «Atunci te rog, părinte, să-l trimiți în casa tatălui meu,
  28. căci am cinci frați, ca să-i prevină, nu cumva să ajungă și ei în acest loc de chin.
  29. Dar Abraham i-a spus: «Îi au pe Moise și pe Profeți: să asculte de ei!»
  30. El însă a zis: «Nu, părinte Abraham, dar dacă unul dintre morți ar veni la ei, s-ar converti».
  31. I-a răspuns: «Dacă nu ascultă de Moise și Profeți, chiar dacă ar învia cineva din morți, nu se vor convinge»".

 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire