SFÂNTA SCRIPTURĂ 

Noul Testament
achizitionare: 20.02.2008; sursa: Editura Sapientia

Evanghelia după Sfântul Luca


Capitole: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24


Vindecarea bolnavului de hidropizie

141 Într-o sâmbătă, a intrat în casa unuia dintre conducătorii fariseilor ca să ia masa, iar ei îl urmăreau. 2 Și iată, era în fața lui un bolnav de hidropizie. 3 Atunci, Isus a spus învățaților Legii și fariseilor: "Este permis sau nu să vindeci sâmbăta?" 4 Dar ei tăceau. Atunci luându-l, l-a vindecat și l-a trimis. 5 Iar lor le-a zis: "Care dintre voi, dacă-i cade fiul sau boul în fântânăa, nu-l scoate îndată în zi de sâmbătă?" 6 Ei n-au putut să-i răspundă la aceasta.

Parabola despre primele locuri
    7 Văzând cum își alegeau locurile cele dintâi, le-a spus celor invitați această parabolă: 8 "Când ești invitat de cineva la nuntă, nu ocupa locul de onoare pentru că ar putea fi invitat cineva mai cu trecere decât tine 9 și, venind cel care te-a chemat și pe tine și pe el, îți va spune: «Dă locul acestuia!» Atunci vei sta cu rușine pe ultimul loc. 10 Dimpotrivă, când ești invitat, mergi și așază-te pe ultimul loc pentru ca atunci când va veni cel care te-a chemat să-ți spună: «Prietene, urcă mai sus», și acolo vei avea cinste în fața tuturor celor care sunt la masă cu tine. 11 Căci oricine se înalță pe sine, va fi umilit, iar cel care se umilește, va fi înălțat".

Alegerea invitaților
    12 Iar celui care l-a invitat i-a spus: "Când dai un prânz sau o cină, nu-i invita pe prieteni, nici pe frați, nici rudele, nici vecinii bogați, ca nu cumva să te invite și ei la rândul lor și asta să-ți fie răsplata. 13 Dimpotrivă, când dai un ospăț, invită-i pe cei săraci, infirmi, șchiopi, orbi 14 și vei fi fericit, pentru că ei nu pot să te răsplătească, dar vei fi răsplătit la învierea celor drepți".

Parabola invitaților la cină
(Mt 22,2-11)
    15 Când a auzit acestea, unul dintre cei care erau la masă, i-a spus: "Fericit este acela care va sta la masăb în împărăția lui Dumnezeu!" 16 Dar el i-a zis: "Un om a dat o cină mare și i-a invitat pe mulți, 17 iar la ora cinei l-a trimis pe servitorul său să spună celor pe care îi invitase: «Veniți, deja este gata!» 18 Dar, unul după altul, au început toți să se scuze. Primul i-a spus: «Mi-am cumpărat un ogor și trebuie să merg să-l văd. Te rog, primește scuzele mele!» 19 Un altul a spus: «Am cumpărat cinci perechi de boi și merg să-i încerc. Te rog, primește scuzele mele!» 20 Iar un altul i-a spus: «Tocmai acum m-am însurat și nu pot să vin». 21 Întorcându-se, servitorul a spus acestea stăpânului său. Atunci, stăpânul casei s-a înfuriat și i-a spus servitorului: «Mergi îndată prin piețele și pe străzile cetății și adu-i aici pe săraci, pe infirmi, pe orbi și pe șchiopi». 22 Servitorul i-a spus: «Stăpâne, s-a făcut ce ai poruncit și încă mai este loc». 23 Atunci, stăpânul i-a zis servitorului: «Ieși pe drumuri și cărăric și constrânge-i să intre pentru ca să mi se umple casa. 24 Căci vă spun că nici unul dintre oamenii care fuseseră chemați nu va gusta din cina mea»".

Urmarea lui Isus (Mt 10,37-38)
    25 Multă lume mergea după Isus, iar el, întorcându-se, le-a spus: 26 "Dacă cineva vine la mine și nu-și urășted tatăl, mama, femeia, copiii, frații și surorile, ba chiar propria sa viață, nu poate fi discipolul meu. 27 Cine nu-și poartă crucea și nu vine după mine nu poate fi discipolul meu. 28 Într-adevăr, cine dintre voi, voind să construiască un turn, nu stă mai întâi să calculeze cheltuiala, dacă are cu ce să-l termine? 29 Pentru ca nu cumva, punând temelia și nereușind să-l termine, toți cei care-l văd să înceapă a-l lua în râs, 30 spunând: «Acest om a început să construiască, dar nu poate să termine». 31 Sau care rege, pornind la război împotriva altui rege, nu stă mai întâi să se sfătuiască dacă este în stare cu zece mii să înfrunte pe cel care vine împotriva lui cu douăzeci de mii? 32 Iar de nu, pe când celălalt este încă departe, trimite solie ca să ceară pacea. 33 Tot astfel, fiecare dintre voi care nu renunță la tot ceea ce are, nu poate fi discipolul meu.
    34 Sarea este bună; dar dacă și sarea își pierde gustul, cum și-l va mai recăpăta? 35 Nu mai este bună nici pentru pământ, nici pentru gunoi: se aruncă afară. Cine are urechi pentru a asculta să asculte!"

Note de subsol


a În Palestina, fântânile erau destul de largi, încât puteau intra oamenii pentru a se ascunde (2Sam 17,18-19). Gura fântânii era acoperită pentru a păstra apa curată și pentru a evita ca persoanele sau animalele să cadă în ea. Apa era scoasă cu urcioare mari (In 4,11).
b Lit.: care va mânca pâinea.
c Lit.: îngrăditură cu gard viu. Viile, grădinile și lanurile celor bogați erau înconjurate cu garduri vii, de-a lungul cărora stăteau la umbră vagabonzi și cerșetori.
d Expresia este folosită de Isus pentru a sublinia caracterul atașamentului pe care-l cere de la discipoli. Alegerea pe care trebuie s-o facă discipolul este aceea dintre afecțiunea naturală pentru familie și atașamentul față de Isus. În multe cazuri acestea nu sunt incompatibile, iar ura împotriva propriei familii, în ea însăși, este monstruoasă, însă cel care-l urmează pe Cristos trebuie să fie pregătit, dacă este necesar, să acționeze împotriva a ceea ce are mai drag ca și cum i-ar fi obiect al urii.

 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire