SFÂNTA SCRIPTURĂ 

Noul Testament
achizitionare: 20.02.2008; sursa: Editura Sapientia

Scrisoarea Sfântului Apostol Paul către Filipeni


Capitole: 1 2 3 4


Adevărata cale a dreptății

31 În rest, frații mei, bucurați-vă în Domnul. Mie nu mi-e greu să vă scriu aceleași lucruri, iar vouă vă sunt spre întărirea.
    2 Feriți-vă de câinib. Feriți-vă de cei ce fac răul, feriți-vă de cei scrijeliți!c 3 Căci noi suntem cei circumciși, cei care îi slujim lui Dumnezeu în Duh și care ne lăudăm în Cristos Isus și nu ne punem încrederea în trup, 4 chiar dacă eu aș putea să-mi pun încrederea și în trup. Dacă un altul crede că-și poate pune încrederea în trup, cu atât mai mult eu, 5 circumcis în a opta zi; din poporul lui Israel, tribul lui Beniamin; evreu dintre evrei; după Lege, fariseu; 6 după zel, prigonitor al Bisericii, iar în ce privește justificarea care vine din Lege, fără cusur.
    7 Dar cele care erau pentru mine un câștig, de dragul lui Cristos, eu le-am considerat o pierdere, 8 ba, mai mult, de acum consider că toate sunt o pierdere în comparație cu superioritatea cunoașterii lui Cristos Isus Domnul meu. De dragul lui am pierdut toate și le consider gunoi ca să-l câștig pe Cristos 9 și să mă aflu în el, fără a avea justificarea mea proprie, care [vine] din Lege, ci pe aceea care vine din credința în Cristos, justificarea ce vine de la Dumnezeu, bazată pe credință. 10 Pe el [vreau] să-l cunosc și puterea învierii lui și să fiu cu el în moarte, 11 doar voi ajunge cumva la învierea din morți.

Îndemn la perfecțiune
    12 Nu că aș fi dobândit deja aceastad sau aș fi ajuns la desăvârșire, dar mă străduiesc s-o cuceresc, așa cum am fost și eu cucerit de Cristos Isus. 13 Fraților, eu nu consider că l-aș fi cucerit, dar un singur lucru fac: uit cele din urma mea și mă avânt către cele dinainte. 14 Alerg spre scop, spre răsplata chemării de sus a lui Dumnezeu, în Cristos Isus.
    15 Așadar, toți câți suntem desăvârșiți să avem acest gând și dacă gândiți ceva altfel, Dumnezeu vă va revela și aceasta. 16 Totuși, de acolo de unde am ajuns, să continuăm în același mode.

Imitarea Apostolului
    17 Fraților, fiți imitatorii mei și priviți cu atenție la aceia care se poartă după modelul pe care îl aveți în noi. 18 Căci, v-am spus de multe ori și vă spun și acum plângând: mulți se poartă ca dușmani ai crucii lui Cristos. 19 Sfârșitul lor este pieirea, Dumnezeul lor este pântecele, iar mărirea lor este în rușinea lor, fiind frământați numai de cele pământești. 20 Însă patriaf noastră este în ceruri, de unde îl așteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Cristos. 21 El va schimba trupul umilinței noastre, făcându-l asemănător cu trupul gloriei sale prin puterea cu care este în stare să-și supună toate.

Note de subsol


a Este evidentă schimbarea de tonalitate de la v. 2. Unii exegeți au susținut ideea că ar exista mai multe scrisori către filipeni:1) 1,1-3,1; 2) 3,2-4,1.8.9; 3) 4,10-20. Dacă ținem cont de tehnica scrierii din timpul sfântului Paul, am putea justifica schimbările survenite în text. La vremea aceea, autorul dicta unui scrib care nu putea să scrie mai mult de 70-80 de cuvinte pe oră (pentru Scrisoarea către Filipeni - 22-24 de ore), fiind necesare mai multe pauze.
b Este singura dată când sfântul Paul folosește acest invectiv, frecvent la evrei pentru a-i indica pe păgâni. Câinele este considerat un animal impur datorită consumării cadavrelor și a gunoaielor. Se face aici aluzie nu atât la comportamentul sau defectele speciei canine, cât la impuritatea rituală care exclude de la alianța cu Dumnezeu. Sfântul Paul se referă aici la iudaizanți care vor să impună cu forța creștinilor proveniți din păgânism riturile Legii mozaice.
c Spre deosebire de termenul tehnic peritome, care se referă la circumcizie, termenul katatome ia în râs zelul iudaizanților în a impune circumcizia și indică o incizie, mutilare interzisă de Legea lui Moise pentru că este practică păgână (1Rg 18).
d Câteva manuscrise vechi adaugă aici: sau că aș fi fost deja justificat.
e Concizia textului paulin îi determina pe copiști să adauge tot felul de completări: să avem aceleași sentimente; să acceptăm aceeași regulă; să folosim același dreptar etc.
f Termenul grec politeuma este folosit pentru a indica o colonie sau o comunitate etnică ce se bucura de aceleași drepturi ca și cum ar fi în patria proprie, așa cum erau comunitățile evreiești din diaspora. Filipi era o colonie romană în care s-au stabilit veteranii împăratului Octavian August, fiind sub directa protecție a împăratului roman. Locuitorii dintr-o astfel de cetate aveau cetățenia romană. Astfel, termenul grec va căpăta cu timpul sensul de cetățenie.

 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire