|
Noul Testament achizitionare: 20.02.2008; sursa: Editura Sapientia Faptele Apostolilor
Capitole: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28
Capitolul 7 - Marele preot a zis: "Așa este într-adevăr?"
- Dar el a spus: "Voi, frați și părinți, ascultați! Dumnezeul gloriei s-a arătat părintelui nostru Abraham pe când era în Mesopotamia, mai înainte de a fi locuit în Haran,
- și i-a zis: Ieși din pământul tău și dintre rudele tale și du-te în țara pe care ți-o voi arăta!
- Atunci el a ieșit din țara caldeilor și a locuit în Haran. De acolo, după ce a murit tatăl său, [Dumnezeu] l-a strămutat în țara aceasta în care locuiți voi acum.
- Și nu i-a dat în ea moștenire nici o palmă de pământ, ci i-a promis că i-o va da în stăpânire lui și descendenței lui după el, deși nu avea nici un copil.
- Dumnezeu a zis astfel: Urmașii lui vor fi locuitori în altă țară, vor fi făcuți sclavi și vor fi chinuiți patru sute de ani,
- dar națiunea căreia îi vor fi sclavi eu o voi judeca, a spus Dumnezeu, și după aceea vor ieși [de acolo] și îmi vor aduce cult în locul acesta.
- Și i-a dat alianța circumciziei. Astfel l-a născut pe Isaac și l-a circumcis în ziua a opta, Isaac pe Iacob, iar Iacob pe cei doisprezece patriarhi.
- Dar patriarhii, geloși pe Iosif, l-au vândut în Egipt. Însă Dumnezeu era cu el
- și l-a eliberat din toate nenorocirile lui: i-a dat har și înțelepciune înaintea lui Faraon, regele Egiptului, și l-a pus guvernator peste Egipt și peste toată casa lui.
- Dar a venit peste tot Egiptul și peste Canaan o foamete și o mare nenorocire, iar părinții noștri nu găseau hrană.
- Auzind Iacob că în Egipt erau grâne, i-a trimis prima dată pe părinții noștri;
- a doua oară, Iosif li s-a făcut cunoscut fraților săi, astfel Faraon a aflat de originea lui Iosif.
- Atunci Iosif a trimis ca să fie chemat tatăl său și toată rudenia, cu totul șaptezeci și cinci de persoane.
- Și a coborât Iacob în Egipt, unde a murit el și părinții noștri.
- Au fost mutați la Sihem și puși în mormântul pe care Abraham îl cumpărase cu bani de la fiii lui Emor în Sihem.
- Dar, pe măsură ce se apropia timpul promisiunii pe care Dumnezeu o făcuse lui Abraham, poporul creștea și se înmulțea în Egipt,
- până când s-a ridicat peste Egipt un alt rege care nu-l cunoștea pe Iosif.
- Acesta s-a purtat cu perfidie față de neamul nostru, i-a asuprit pe părinții noștri, până la a-i face să-și arunce nou-născuții ca să nu mai trăiască.
- În acel timp s-a născut Moise, care era frumos înaintea lui Dumnezeu. El a fost hrănit timp de trei luni în casa tatălui.
- Dar când a fost abandonat, l-a luat la ea fiica faraonului și l-a crescut ca pe fiul ei.
- Moise a fost educat în toată înțelepciunea egiptenilor și era puternic în cuvintele și faptele sale.
- Când a împlinit patruzeci de ani, i-a venit în minte să-i viziteze pe frații lui, pe fiii lui Israel.
- Văzând că unul dintre ei era asuprit, i-a venit în ajutor și l-a răzbunat pe cel asuprit, ucigându-l pe egiptean.
- De fapt, credea că frații lui vor fi înțeles că Dumnezeu le-a dat salvarea prin mâna lui. Dar ei n-au înțeles.
- A doua zi, văzând că se certau, i-a îndemnat la împăcare, spunând: «Oameni [buni], sunteți frați! De ce vă faceți rău unul altuia?»
- Dar cel care îl asuprea pe aproapele l-a respins, zicând: «Cine te-a pus conducător și judecător peste noi?
- Nu cumva vrei să mă omori și pe mine cum l-ai omorât ieri pe egiptean?»
- La acest cuvânt, Moise a fugit și a fost străin în ținutul Madian unde a avut doi fii.
- După ce au trecut patruzeci de ani, i-a apărut un înger în pustiul de la muntele Sinai, în flacăra unui tufiș care ardea.
- Când a văzut, Moise a rămas uimit de această apariție. În timp ce se apropia ca să vadă, s-a auzit glasul Domnului:
- «Eu sunt Dumnezeul părinților tăi, Dumnezeul lui Abraham, al lui Isaac și al lui Iacob». Atunci Moise a început să tremure și nu îndrăznea să privească.
- Dar Domnul i-a zis: «Scoate-ți încălțămintea din picioare pentru că locul pe care stai este pământ sfânt.
- Într-adevăr, am văzut suferința poporului meu în Egipt, am auzit gemetele lor și am coborât ca să-i eliberez. Și acum, du-te, eu te trimit în Egipt».
- Pe acest Moise pe care l-au renegat spunând: Cine te-a pus conducător și judecător? pe acesta Dumnezeu l-a trimis drept conducător și eliberator prin îngerul care i-a apărut în tufișul arzând.
- Acesta i-a scos afară, făcând minuni și semne în țara Egiptului, la Marea Roșie și în pustiu, timp de patruzeci de ani.
- Acesta este acel Moise care le-a spus fiilor lui Israel: Dumnezeu vă va ridica dintre frații voștri un profet ca mine.
- Acesta este cel care, la adunarea din pustiu, a fost mijlocitor între îngerul care-i vorbise pe muntele Sinai și părinții noștri: el a primit cuvinte de viață ca să ni le dea nouă.
- Părinții noștri nu au voit să-i dea ascultare, ci i s-au împotrivit în inimile lor și s-au întors spre Egipt,
- spunându-i lui Aaron: Fă-ne dumnezei care să meargă înaintea noastră, căci cu acest Moise care ne-a scos din Egipt nu știm ce s-a întâmplat.
- În zilele acelea, și-au făcut un vițel și au adus jertfă idolului și s-au bucurat de lucrările mâinilor lor.
- Atunci Dumnezeu s-a îndepărtat și i-a abandonat ca să aducă cult oștirii cerului, după cum este scris în cartea profeților: Mi-ați adus oare sacrificii și jertfe timp de patruzeci de ani în pustiu, casă a lui Israel?
- Voi ați purtat cortul lui Moloch și steaua zeului vostru Refan, chipuri pe care le-ați făcut, ca să vă închinați lor. De aceea vă voi strămuta dincolo de Babilon.
- Părinții noștri aveau în pustiu cortul mărturiei după cum a hotărât cel care îi spusese lui Moise ca să-l facă după modelul pe care-l văzuse,
- iar părinții noștri, după ce l-au primit, l-au purtat cu ei sub conducerea lui Iosue când au cucerit [țara] păgânilor pe care Dumnezeu i-a alungat dinaintea părinților noștri și așa [a rămas] până în zilele lui David.
- Acesta a găsit har înaintea lui Dumnezeu și a cerut să găsească o locuință pentru Dumnezeul lui Iacob.
- Solomon i-a construit o casă.
- Însă Cel Preaînalt nu locuiește în casă făcută de mână [de om], după cum spune profetul:
- Cerul este tronul meu, iar pământul, așternut picioarelor mele. Ce fel de casă îmi veți construi, spune Domnul, sau care este locul meu de odihnă?
- Oare nu mâna mea a făcut toate acestea?
- Încăpățânați, cu inimile și urechile păgâne, voi vă împotriviți întotdeauna Duhului Sfânt. Așa au fost părinții voștri, așa sunteți și voi!
- Pe care dintre profeți nu i-au persecutat părinții voștri? Ei i-au ucis pe cei care vesteau dinainte despre venirea Celui Drept, pe care voi, acum, l-ați trădat și l-ați ucis.
- Voi ați primit Legea prin slujirea îngerilor și nu ați ținut-o".
- Când au auzit ei acestea, fremătau de furie în inima lor și scrâșneau din dinți împotriva lui.
- Dar el, plin de Duh Sfânt, cu ochii îndreptați spre cer, a văzut gloria lui Dumnezeu și pe Isus stând la dreapta lui Dumnezeu
- și a zis: "Iată! Văd cerurile deschise și pe Fiul Omului stând la dreapta lui Dumnezeu".
- Atunci ei, strigând cât îi ținea gura, și-au astupat urechile și s-au năpustit împreună asupra lui
- și, scoțându-l afară din cetate, aruncau cu pietre asupra lui. Martorii și-au pus hainele la picioarele unui tânăr numit Saul.
- Și, în timp ce îl loveau cu pietre, Ștefan a strigat zicând: "Doamne Isuse, primește sufletul meu".
- Apoi, căzând în genunchi, a strigat cu glas puternic: "Doamne, nu le socoti păcatul acesta" și, spunând aceasta, a adormit.
|
|