SFÂNTA SCRIPTURĂ

Faptele Apostolilor

Capitole: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28

Capitolul 27

1. Când s-a hotărât să plecăm cu corabia spre Italia, l-au încredinţat pe Paul şi pe alţi câţiva deţinuţi centurionului cohortei Augusta, numit Iulius.
2. Ne-am urcat într-o corabie, care era din Adramitium şi avea să navigheze spre coastele Asiei, şi am plecat. Era cu noi şi Aristarh, un macedonean din Tesalonic.
3. În ziua următoare ne-am oprit la Sidon. Iulius, care era binevoitor faţă de Paul, i-a permis să meargă la prieteni şi să primească îngrijiri.
4. Îmbarcându-ne, am navigat de acolo pe lângă Cipru, pentru că vânturile erau împotrivă.
5. Străbătând apoi marea Ciliciei şi a Pamfiliei, am ajuns la Mira în Licia.
6. Centurionul a găsit acolo o corabie alexandrină care naviga spre Italia şi ne-a îmbarcat în ea.
7. Timp de mai multe zile, am navigat foarte încet şi am ajuns cu greu la Cnidos. Deoarece vântul nu ne-a permis să acostăm, am navigat de-a lungul Cretei spre Salmona.
8. Cu greu am înconjurat-o şi am ajuns la un loc numit "Porturi Bune", de care este aproape cetatea Lasea.
9. Trecuse mult timp şi călătoria pe mare devenise periculoasă întrucât trecuse şi postul. Paul i-a avertizat:
10. "Bărbaţi, văd că această călătorie pe mare nu va fi fără pericol şi multă pagubă nu numai pentru încărcătură şi corabie, ci şi pentru vieţile noastre".
11. Centurionul avea mai multă încredere în timonier şi căpitan, decât în cuvintele lui Paul.
12. Deoarece portul nu era potrivit pentru iernat, cei mai mulţi au fost de părere să plece de acolo şi, dacă ar fi posibil, să ajungă la Fenix, un port din Creta, orientat spre vântul de sud-vest şi cel de nord-vest. Acolo aveau de gând să ierneze.
13. Când a început să sufle vântul din sud, ei au crezut că îşi pot realiza planul; au ridicat ancora şi au început să navigheze pe lângă Creta.
14. Dar, nu după mult timp, dinspre insulă, s-a dezlănţuit un uragan numit Euraquilon.
15. Corabia a fost smulsă şi nu s-a putut opune vântului. Atunci noi ne-am lăsat în voia valurilor.
16. Trecând pe lângă o insulă numită Cauda, cu greu am reuşit să stăpânim barca.
17. După ce au ridicat-o, folosindu-se de frânghii, au înfăşurat corabia şi, temându-se să nu nimerească în Sirte, au lăsat în apă ancora plutitoare. Astfel, erau purtaţi de valuri.
18. În ziua următoare, fiind puternic izbiţi de vânt, au aruncat încărcătura,
19. iar a treia zi, cu mâinile lor au aruncat uneltele corabiei.
20. Nici soarele, nici stelele nu mai străluciseră de multe zile, iar vântul nu slăbea deloc, astfel încât de-acum se spulberase toată speranţa că ne vom salva.
21. De mai mult timp nu mai mâncaseră. Atunci Paul, stând în mijlocul lor, le-a zis: "Bărbaţi, trebuia să mă fi ascultat şi să nu fi plecat din Creta; am fi fost cruţaţi de acest pericol şi de această pagubă.
22. Acum vă îndemn să aveţi curaj, căci nici unul dintre voi nu-şi va pierde viaţa, doar corabia [va fi distrusă].
23. Căci, în noaptea aceasta, un înger al Dumnezeului căruia îi aparţin şi pe care îl slujesc mi-a apărut
24. şi mi-a zis «Nu te teme, Paul! Tu trebuie să apari în faţa cezarului. Şi iată că Dumnezeu ţi i-a dăruit pe toţi cei care călătoresc cu tine».
25. De aceea, bărbaţi, să aveţi curaj, căci eu cred în Dumnezeu că va fi aşa cum mi s-a spus de mai înainte.
26. Dar trebuie să eşuăm pe o insulă".
27. Era a paisprezecea noapte, iar noi eram purtaţi încoace şi-ncolo pe Adriatica. Spre miezul nopţii, marinarii şi-au dat seama că ne apropiem de uscat.
28. Măsurând adâncimea, au găsit douăzeci de stânjeni, apoi, îndepărtându-se puţin, au măsurat din nou adâncimea şi au găsit cincisprezece stânjeni.
29. Temându-se să nu dea peste stânci, au aruncat patru ancore de la partea din urmă a corabiei şi se rugau să se facă zi.
30. Deoarece marinarii căutau să fugă din corabie şi să lase barca în mare, sub pretextul că vor să arunce ancora în partea din faţă a corabiei,
31. Paul le-a zis centurionului şi soldaţilor: "Dacă aceştia nu rămân în corabie, nu puteţi să vă salvaţi".
32. Atunci soldaţii au tăiat frânghiile bărcii şi au lăsat-o să cadă.
33. Înainte de a se fi făcut ziuă, Paul i-a rugat pe toţi să mănânce: "Astăzi sunt paisprezece zile de când trăiţi în aşteptare fără să puteţi mânca.
34. De aceea vă îndemn să mâncaţi ceva, căci aceasta este spre salvarea voastră. Nici unul dintre voi nu va pierde nici un fir de păr de pe cap".
35. După ce a spus acestea, a luat pâinea, i-a mulţumit lui Dumnezeu înaintea tuturor şi, frângând-o, a început să mănânce.
36. Atunci toţi au prins curaj şi au mâncat şi ei.
37. Eram de toţi în corabie două sute şaptezeci şi şase de suflete.
38. După ce s-au săturat, au uşurat corabia, aruncând grâul în mare.
39. Când s-a făcut ziuă, n-au recunoscut uscatul; au zărit doar un golf care avea ţărmul nisipos şi au voit să ducă acolo corabia, dacă va fi fost posibil.
40. Dezlegând ancorele, le-au lăsat în mare. În acelaşi timp, au slăbit funiile cârmelor, au ridicat pânza din faţă şi, ajutaţi de vânt, s-au îndreptat spre uscat.
41. Dând peste un banc de nisip, au împotmolit corabia. Partea din faţă a corabiei s-a înfipt şi a rămas înţepenită, iar partea din spate a fost ruptă de violenţa valurilor.
42. Soldaţii au hotărât să-i ucidă pe deţinuţi ca nu cumva să scape vreunul înotând.
43. Însă comandantul, care voia să-l salveze pe Paul, le-a împiedicat planul şi a poruncit ca cei care pot să înoate să sară primii şi să se îndrepte spre uscat,
44. iar ceilalţi să ajungă care pe scânduri, care pe ceva din corabie. Astfel au reuşit toţi să se salveze pe uscat.