SFÂNTA SCRIPTURĂ 

Noul Testament
achizitionare: 20.02.2008; sursa: Editura Sapientia

Faptele Apostolilor


Capitole: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28


Capitolul 26

  1. Agripa i-a zis lui Paul: "Îți este permis să te aperi". Atunci Paul, întinzându-și mâna, și-a început apărarea:
  2. "Mă consider fericit, o, rege Agripa, că astăzi, înaintea ta, mă pot apăra de toate acuzele pe care mi le aduc iudeii,
  3. mai ales că tu ești un bun cunoscător al tuturor tradițiilor și neînțelegerilor iudeilor. De aceea, te rog să mă asculți cu răbdare.
  4. Așadar, toți iudeii cunosc viața mea încă din tinerețe, căci de la început am trăit în mijlocul neamului meu, ba chiar la Ierusalim.
  5. Ei mă cunosc de mult timp și, dacă vor, pot să dea mărturie că am trăit ca fariseu în tagma cea mai strictă a religiei noastre.
  6. Și acum sunt judecat aici pentru speranța în promisiunea făcută de Dumnezeu părinților noștri,
  7. la care cele douăsprezece triburi ale noastre speră să ajungă, aducând cu stăruință cult [lui Dumnezeu], noaptea și ziua. Pentru această speranță sunt eu acuzat de iudei, o, rege.
  8. De ce este pentru voi de necrezut că Dumnezeu învie morții?
  9. Chiar și eu credeam că trebuie să fac multe împotriva numelui lui Isus Nazarineanul,
  10. ceea ce am și făcut în Ierusalim: am târât pe mulți dintre sfinți în închisori, primind împuternicire de la arhierei, iar când erau uciși, îmi dădeam încuviințarea împotriva lor.
  11. Prin toate sinagogile mă străduiam să-i fac să aducă blasfemii și, cuprins de furie, îi persecutam până și prin cetățile din afară.
  12. În acest scop mă duceam la Damasc cu împuternicirea și permisiunea arhiereilor.
  13. Pe la amiază, am văzut pe drum, o, rege, o lumină din cer, mai strălucitoare decât soarele, care m-a învăluit pe mine și pe cei care mă însoțeau.
  14. Noi toți am căzut la pământ, iar eu am auzit o voce care-mi spunea în limba ebraică: «Saul, Saul, de ce mă persecuți? Greu este pentru tine să dai cu călcâiul în țepușă».
  15. Iar eu am zis: «Cine ești tu, Doamne?» Domnul mi-a răspuns: «Eu sunt Isus, pe care tu îl persecuți.
  16. Dar ridică-te și stai pe picioarele tale. Pentru aceasta m-am arătat ție ca să te pun deoparte ca slujitor și martor al celor pe care le-ai văzut și al celor pe care le vei vedea.
  17. Eu te voi salva de acest popor și de păgânii la care te trimit
  18. ca să le deschizi ochii, să-i întorci de la întuneric la lumină și de sub puterea Satanei la Dumnezeu, ca să primească iertarea păcatelor și moștenirea împreună cu cei sfințiți prin credința în mine».
  19. De atunci, o, rege Agripa, nu am fost neascultător față de viziunea cerească
  20. ci, mai întâi celor din Damasc și din Ierusalim, apoi în tot ținutul Iudeii și păgânilor, le-am vestit convertirea și întoarcerea la Dumnezeu, [cerându-le] să facă fapte vrednice de această convertire.
  21. Din această cauză, iudeii au pus mâna pe mine când eram în templu și au încercat să mă omoare.
  22. Dar, primind ajutor de la Dumnezeu, până în ziua de astăzi stau ca martor înaintea celor mici și a celor mari fără să spun ceva în afara celor pe care le-au spus profeții și Moise că se vor împlini,
  23. și anume: Cristos va suferi și, înviind primul din morți, va vesti poporului și păgânilor lumina".
  24. Pe când se apăra el astfel, Festus a zis cu glas puternic: "Ai înnebunit, Paul. De prea multă învățătură ți-ai pierdut mințile".
  25. Dar Paul i-a răspuns: "N-am înnebunit, preaputernice Festus, ci vorbesc cuvinte de adevăr și înțelepciune.
  26. Regele știe aceste lucruri și de aceea îi vorbesc cu îndrăzneală, căci sunt convins că nu-i scapă nimic pentru că lucrul acesta nu s-a petrecut într-un ungher.
  27. Crezi în profeți, rege Agripa? Știu că tu crezi".
  28. Dar Agripa i-a zis lui Paul: "Încă puțin și mă convingeai să mă fac creștin".
  29. Atunci Paul [i-a răspuns]: "De-ar da Domnul ca, mai degrabă sau mai târziu, nu numai tu, ci și toți aceștia care mă ascultă astăzi să devină așa cum sunt eu, în afară de lanțurile acestea".
  30. Atunci s-a ridicat regele, guvernatorul, Berenice și cei care stăteau cu ei.
  31. Și plecând, spuneau între ei: "Omul acesta n-a făcut nimic vrednic de moarte sau de lanțuri".
  32. Iar Agripa i-a spus lui Festus: "Acest om ar fi putut fi eliberat, dacă n-ar fi făcut apel la cezar".

 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire