SFÂNTA SCRIPTURĂ 

Noul Testament
achizitionare: 20.02.2008; sursa: Editura Sapientia

Faptele Apostolilor


Capitole: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28


Capitolul 21

  1. După ce ne-am despărțit de ei și ne-am îmbarcat, am mers de-a dreptul la Cos, a doua zi la Rodos și de acolo la Patara.
  2. Găsind o corabie care se îndrepta spre Fenicia, ne-am urcat și am ridicat ancora.
  3. Zărind apoi Ciprul, l-am lăsat la stânga și am navigat spre Siria. Am coborât la Tir, căci acolo trebuia corabia să-și lase încărcătura.
  4. Găsindu-i pe discipoli, am rămas la ei șapte zile. Aceștia, inspirați de Duhul, îi spuneau lui Paul să nu urce la Ierusalim.
  5. Când s-au împlinit zilele, am ieșit și am plecat, iar ei toți, cu femeile și copiii, ne-au petrecut până în afara cetății. Îngenunchind pe țărm, ne-am rugat.
  6. Apoi ne-am luat rămas bun unii de la alții, ne-am urcat în corabie, iar ei s-au întors acasă.
  7. După ce am terminat călătoria pe mare, am plecat de la Tir la Ptolemaida. I-am salutat pe frați și am rămas o zi la ei.
  8. A doua zi, am plecat și am ajuns la Cezareea. Am intrat în casa lui Filip evanghelistul, care era unul dintre cei șapte, și am rămas la el.
  9. El avea patru fiice fecioare care profetizau.
  10. După ce am stat acolo mai multe zile, a coborât din Iudeea un profet cu numele de Agabos.
  11. Intrând la noi și luând centura lui Paul, s-a legat la picioare și la mâini și a zis: "Așa spune Duhul Sfânt: așa îl vor lega iudeii la Ierusalim pe bărbatul căruia îi aparține centura aceasta și îl vor da pe mâinile păgânilor".
  12. Când am auzit acestea noi și cei care erau acolo, l-am rugat să nu urce la Ierusalim.
  13. Atunci Paul a răspuns: "Ce faceți? De ce plângeți de-mi sfâșiați inima? Eu sunt gata nu numai să fiu legat, ci chiar să mor la Ierusalim pentru numele Domnului Isus".
  14. Nereușind să-l convingem, ne-am resemnat zicând: "Să se împlinească voința Domnului!"
  15. Iar după aceste zile, ne-am pregătit și am urcat la Ierusalim.
  16. Au venit cu noi și unii dintre discipolii de la Cezareea, care ne-au dus să locuim la un oarecare Mnason din Cipru, un discipol vechi.
  17. Când am ajuns la Ierusalim, frații ne-au primit cu bucurie.
  18. În ziua următoare, Paul a intrat împreună cu noi la Iacob și toți prezbiterii erau de față.
  19. După ce i-a salutat, le-a explicat cu de-amănuntul tot ce a făcut Dumnezeu printre păgâni prin slujirea lui.
  20. După ce l-au ascultat, l-au preamărit pe Dumnezeu și i-au spus: "Vezi, frate, câte mii de iudei au crezut și țin cu râvnă Legea.
  21. Dar ei au aflat despre tine că-i înveți pe toți iudeii care trăiesc între păgâni să se lepede de Moise, spunându-le să nu circumcidă copiii și să nu mai țină tradițiile.
  22. Deci, ce este de făcut? Desigur, vor auzi că ai venit.
  23. Așadar, fă ceea ce-ți spunem. Sunt aici patru bărbați care au făcut un jurământ.
  24. Ia-i cu tine și împlinește cu ei purificarea și plătește pentru ei ca să-și radă capul. Astfel, toți vor ști că nu este adevărat ceea ce au auzit despre tine, ci urmezi și tu întocmai și păstrezi Legea.
  25. Referitor la păgânii care au crezut, noi le-am trimis o scrisoare, hotărându-le să se ferească de carnea jertfită idolilor, de sânge, de carne sufocată și de necurăție".
  26. Atunci Paul i-a luat cu sine pe bărbații aceia și în ziua următoare a făcut purificarea împreună cu ei. Apoi a intrat în templu ca să anunțe împlinirea zilelor purificării și când se va aduce jertfa pentru fiecare dintre ei.
  27. Când erau pe sfârșite cele șapte zile, iudeii din Asia, văzându-l în templu, au instigat tot poporul, au pus mâinile pe el
  28. și au strigat: "Bărbați israeliți, ajutor! Acesta este omul care îi învață pe toți pretutindeni împotriva poporului, a Legii și a locului acestuia. Ba chiar a introdus și greci în templu și a profanat acest loc sfânt".
  29. De fapt, îl văzuseră cu el în cetate pe Trofim din Efes și își închipuiau că Paul l-a adus în templu.
  30. Toată cetatea s-a pus în mișcare, iar lumea alerga din toate părțile. Prinzându-l pe Paul, l-au târât afară din templu, iar ușile au fost închise.
  31. În timp ce căutau să-l ucidă, a ajuns vestea până la tribunul cohortei că întreg Ierusalimul era în revoltă.
  32. Luând în grabă soldați și centurioni, a coborât în fugă la ei. Când l-au văzut pe tribun și pe soldați, au încetat să-l lovească pe Paul.
  33. Atunci, tribunul s-a apropiat, l-a arestat și a poruncit să fie legat cu două lanțuri, apoi a cercetat cine este și ce a făcut.
  34. Dar unii din mulțime strigau una, alții alta. Deoarece nu a putut să afle adevărul din cauza învălmășelii, a poruncit să fie dus în fortăreață.
  35. Când a ajuns la trepte, a trebuit să fie dus de soldați din cauza violenței mulțimii,
  36. căci multă lume se îmbulzea din urmă, strigând: "La moarte cu el!"
  37. Când era pe punctul de a fi dus în fortăreață, Paul i-a spus tribunului: "Îmi este permis să spun ceva?" El i-a zis: "Știi grecește?
  38. Atunci nu ești tu egipteanul care, acum câteva zile, a organizat o revoltă și a scos în pustiu patru mii de ucigași?"
  39. Dar Paul i-a zis: "Eu sunt iudeu din Tarsul Ciliciei, cetățean dintr-o cetate care nu este fără faimă. Te rog, permite-mi să vorbesc poporului".
  40. Când acesta i-a permis, Paul, stând în picioare pe trepte, a făcut cu mâna semn poporului. S-a făcut o mare liniște. Atunci el le-a vorbit în limba ebraică.

 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire