SFÂNTA SCRIPTURĂ 

Noul Testament
achizitionare: 20.02.2008; sursa: Editura Sapientia

Faptele Apostolilor


Capitole: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28


Capitolul 14

  1. Tot la fel, și în Iconiu au intrat în sinagoga iudeilor și au vorbit în așa fel încât o mare mulțime dintre iudei și dintre greci a crezut.
  2. Dar iudeii care nu au crezut i-au stârnit pe păgâni și le-au tulburat mințile împotriva fraților.
  3. Totuși au rămas mult timp și predicau cu încredere în Domnul, care dădea mărturie despre cuvântul lor prin harul său, îngăduind să se facă prin mâinile lor semne și minuni.
  4. Mulțimea din cetate s-a dezbinat: unii erau cu iudeii, iar alții cu apostolii.
  5. Dar când păgânii și iudeii, împreună cu conducătorii lor, făceau planuri ca să-i maltrateze și să-i ucidă cu pietre,
  6. ei și-au dat seama și au fugit în cetățile Licaoniei, la Listra și Derbe și în împrejurimi.
  7. Acolo au predicat evanghelia.
  8. În Listra zăcea un om fără vlagă în picioare, un olog din naștere, care nu umblase niciodată.
  9. El l-a auzit pe Paul vorbind. Acesta, privindu-l cu atenție și văzând că are credință pentru a fi salvat,
  10. i-a zis cu glas puternic: "Ridică-te! Stai drept pe picioarele tale!" El a sărit și a început să umble.
  11. Văzând mulțimile ceea ce făcuse Paul, au strigat în graiul lor licaonian: "Zeii cu chip de om au coborât la noi!"
  12. Pe Barnaba îl numeau Zeus, iar pe Paul, Hermes, pentru că el era purtătorul de cuvânt.
  13. Preotul templului lui Zeus de la intrarea cetății, aducând tauri și ghirlande la porți, voia, împreună cu mulțimile, să aducă jertfă.
  14. Când au auzit aceasta, apostolii Barnaba și Paul și-au sfâșiat hainele și s-au aruncat în mulțime strigând:
  15. "Oameni [buni], de ce faceți acestea! Și noi suntem niște simpli oameni ca și voi. Noi vă aducem vestea cea bună ca să vă întoarceți de la faptele acestea fără sens, la Dumnezeul cel viu, care a făcut cerul, pământul și marea și toate câte sunt în ele.
  16. În generațiile trecute, el a lăsat ca toate popoarele să meargă pe căile lor,
  17. deși n-a încetat să dea mărturie prin binefacerile sale, dând ploi din ceruri și anotimpuri roditoare, săturând cu hrană și bucurie inimile voastre".
  18. Și, spunând acestea, cu greu au liniștit mulțimile ca să nu le aducă jertfă.
  19. Dar au ajuns niște iudei din Antiohia și din Iconiu, care au atras mulțimile de partea lor și, lovindu-l pe Paul cu pietre, l-au târât în afara cetății, crezând că murise.
  20. Dar când ucenicii s-au adunat în jurul lui, el s-a ridicat și a intrat în cetate. A doua zi, a plecat împreună cu Barnaba spre Derbe.
  21. După ce au predicat evanghelia în cetatea aceea și au făcut mulți discipoli, s-au întors la Listra, la Iconiu și la Antiohia.
  22. Ei au întărit inimile discipolilor și i-au îndemnat să rămână statornici în credință [spunând]: "Trebuie să [trecem] prin multe încercări, ca să intrăm în împărăția lui Dumnezeu".
  23. Ei le-au hirotonit prezbiteri în fiecare comunitate și, după ce s-au rugat și au postit, i-au încredințat Domnului în care crezuseră.
  24. Trecând prin Pisidia, au ajuns în Pamfilia.
  25. După ce au vestit cuvântul în Perga, au coborât la Atalia;
  26. de acolo s-au îmbarcat pentru Antiohia, de unde fuseseră încredințați harului lui Dumnezeu pentru lucrarea pe care o împliniseră.
  27. Când au ajuns acolo, au adunat comunitatea și au relatat tot ceea ce făcuse Dumnezeu cu ei și cum le-a deschis și păgânilor poarta credinței.
  28. Și au rămas mai mult timp cu discipolii.

 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire