SFÂNTA SCRIPTURĂ 

Noul Testament
achizitionare: 20.02.2008; sursa: Editura Sapientia

Scrisoarea către Evrei


Capitole: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13


51 Într-adevăr, orice mare preot este luat dintre oameni, pus pentru oameni în relațiile cu Dumnezeu, ca să ofere daruri și sacrificii pentru păcate. 2 El poate avea compătimire pentru cei care sunt în ignoranță și în greșeală, întrucât și el este cuprins de slăbiciune 3 și din cauza ei trebuie să ofere sacrificii pentru păcate atât pentru popor, cât și pentru sine. 4 Nimeni nu-și ia singur această cinste, ci numai cel chemat de Dumnezeu, la fel ca Aaron.
    5 Tot la fel și Cristos: nu și-a atribuit de la sine gloria de a deveni mare preot, ci i-a dat-o acela care i-a spus:
    Fiul meu ești tu;
    eu, astăzi, te-am născut
;
6 după cum se mai spune în alt loc:
    Tu ești preot în veci,
    după rânduiala
a lui Melchisedec.
7 În zilele vieții sale pământeștib, el a oferit, cu strigăte puternice și cu lacrimi, rugăciuni și cereri către acela care avea puterea să-l salveze de la moarte și a fost ascultat datorită evlaviei lui. 8 Și, deși era Fiu, a învățat ascultarea din cele ce a pătimit, 9 iar după ce a fost făcut desăvârșitc, a devenit cauză de mântuire veșnică pentru toți cei care ascultă de el, 10 fiind numit de Dumnezeu mare preot după rânduiala lui Melchisedec.

Aprofundarea vieții de credință
    11 În această privință, am avea multe de spus și greu de exprimat întrucât ați devenit nepăsători la cele auzite. 12 Într-adevăr, voi, care de atâta timp trebuia să fiți învățători, aveți din nou nevoie ca cineva să vă învețe primele principii ale cuvântuluid lui Dumnezeu și ați ajuns să aveți nevoie de lapte, și nu de mâncare solidă. 13 Cine se hrănește cu lapte nu este deprins cu învățătura dreptății, pentru că este un copil. 14 Dar mâncarea solidă este a celor desăvârșiți, care, prin deprindere, au simțurile obișnuite să deosebească binele de rău.

Note de subsol


a În textul ebraic al Ps 110,4, care este citat aici, avem lit.: după cuvântul meu = după cum, după modul. Textul grec introduce expresia: kata ten taxin = din tagma, din clasa. Multe traduceri moderne văd o identitate de sens cu 7,15 și traduc: asemenea, în felul lui Melchisedec.
b Lit.: în zilele cărnii...
c Faptul că Isus este făcut desăvârșit nu poate însemna că înainte Isus ar fi fost imperfect. Termenul grec are aici un dublu sens: "împlinit" și "ajuns la perfecțiune". Datorită ascultării sale, acceptare integrală a condițiilor pe care le fixase Dumnezeu, umanitatea lui Isus a fost glorificată. Nu este deci o desăvârșire morală, ci calitatea sa de mare preot-mântuitor.
d Lit.: cuvântărilor, oracolelor.

 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire